ICCJ. Decizia nr. 1014/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1014
Dosar nr. 2468/2003
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra recursului de faţă constată:
Prin dispoziţia nr. 192 din 3 iulie 2002, Consiliul Judeţean Harghita a respins cererea de restituire, în natură, a imobilului situat în municipiul Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, transmisă de V.M. şi B.M. cu notificarea nr. 344/2001, cu menţiunea că, în situaţia în care imobilul nu va mai fi necesar scopului legal stabilit, se va face aplicarea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a aprobat oferta de acordare de despăgubiri băneşti pentru imobilul a cărui revendicare se solicită, şi care se identifică în C.F. loc. Şumuleu cu nr. top 2859/2/3 şi nr. 2860/3, compus din casă şi curte în suprafaţă de 1706 mp.
Totodată, s-a stabilit că valoarea ofertei este valoarea actualizată a sumei de 711.901.206 lei, stabilită la data de 30 octombrie 1998 de Comisia tehnică de specialitate constituită în baza Legii nr. 112/1995, anume suma de 1.918.917.061 lei, potrivit coeficientului inflaţiei din luna aprilie 2002 comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
În drept dispoziţia menţionată a fost întemeiată pe prevederile art. 16, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 10 din HG nr. 614/2001.
Prin cererea înregistrată la 7 august 2002 la Tribunalul Harghita, reclamanţii V.M. şi B.M. au cerut anularea dispoziţiei menţionate şi restituirea în natură a imobilului în litigiu.
În motivarea cererii, reclamanţii arată că imobilul a cărui retrocedare o solicită este o anexă a Şcolii Sfânta Ana şi nu o unitate şcolară, caz în care, nu este exceptat de la restituire în condiţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, şi cu menţiunea că nu a fost emisă încă o hotărâre de guvern prin care să se dispună în sensul exceptării acestui imobil de la restituirea în natură.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Judeţean Harghita susţine că imobilul în litigiu este necesar funcţionării Şcolii Speciale „Sfânta Anna" din localitatea Sumuleu şi a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al judeţului Harghita, conform HG nr. 1351/2002, anexa nr. 1 pg. 14 poziţia H/2 şi H/3 sub denumirea „cantină şi depozit de alimente", fiind inclus şi în lista imobilelor ce intră sub incidenţa art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, listă care a fost înaintată Ministerului Administraţiei Publice cu adresa nr. 7925/723/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 1576 din 20 noiembrie 2002 Tribunalul Harghita a respins acţiunea reclamanţilor şi a menţinut dispoziţia nr. 192/2002 dată de Consiliul Judeţean Harghita privind oferta de acordare a despăgubirilor prin echivalent.
În motivarea sentinţei, în esenţă, s-a reţinut că imobilul care face obiectul litigiului, şi care se identifică în C.F. loc. Şumuleu cu nr. top 2859/2/3 şi nr. 2860/3, construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 1706 mp aparţine domeniului public al judeţului Harghita, conform menţiunilor HG nr. 1351 din 27 decembrie 2001 şi este inclus în lista bunurilor care intră sub incidenţa art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 transmisă cu adresa nr. 7325/723 din 10 decembrie 2002, de către Consiliul Judeţean Harghita, Ministerului Administraţiei Publice, fiind necesar funcţionării Şcolii Speciale „Sfânta Anna".
Totodată se reţine că, în speţă, nu sunt incidente art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2004 (în redactarea iniţială), întrucât reclamanţii nu au contestat valabilitatea titlului statului, ci doar faptul că nu există hotărârile de guvern care să fi declarat acest imobil ca nefiind restituibil în natură.
Referitor la imobilul înscris în C.F. Şumuleu, nr. top 2865/2/3 şi 2862/2, 7058 mp teren arătură, prima instanţă reţine că reclamanţii au înaintat separat notificarea nr. 57/2002, caz în care acest imobil nu face obiectul judecăţii în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea sentinţei şi restituirea în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că nu este exceptat de la restituirea în natură, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Susţin apelanţii că numai în cursul judecăţii cauzei pârâtul s-a adresat Ministerului Administraţiei Publice pentru a propune Guvernului să includă acest imobil în categoria celor care nu pot fi restituite, împrejurare care nu poate avea eficienţă juridică.
Prin Decizia civilă nr. 30/A din 25 martie 2003 Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins apelul declarat de reclamanţi ca nefondat, pentru aceleaşi considerente de fapt şi de drept reţinute şi de tribunal.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenţii susţin că potrivit extrasului de carte funciară imobilul în litigiu este o casă de locuit cu şapte camere, coridor, un grajd, o şură şi terenul aferent şi nu o unitate şcolară caz în care, în baza principiului instituit prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se impunea a le fi restituit în natură, aceasta cu atât mai mult cu cât abia în cursul judecăţii pârâtul a propus Guvernului includerea sa în lista imobilelor care nu sunt supuse restituirii.
Analizând recursul curtea constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit regulilor înscrise în art. 1 şi urm. din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite pot solicita restituirea imobilelor ce le-au fost preluate, în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. De regulă, astfel de imobile se restituie în natură şi numai dacă restituirea în natură nu mai este posibilă se vor stabili măsuri prin echivalent.
Procedurile de restituire, persoanele îndreptăţite şi criteriile de determinare a imobilelor a căror restituire în natură poate fi solicitată sunt reglementate prin dispoziţiile actului normativ menţionat.
Or, potrivit art. 16 alin. (1) din legea mai sus arătată, pentru imobilele ocupate de unităţi bugetare de învăţământ, imobile care sunt identificate în cadrul unei proceduri administrative ce se finalizează cu pronunţarea unei hotărâri de guvern, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
În fapt, imobilul în litigiu, ce se identifică în C.F. a localităţii cu nr. top 2859/2/3 şi nr. 2860/3, construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 1706 mp, este ocupat de o unitate bugetară de învăţământ, având destinaţia de „cantină şi depozit de alimente" a Şcolii Speciale „Sfânta Anna" precum şi de „teren aferent".
Acest imobil, prin HG nr. 1351/2001 (M. Of. nr. 597 bis din 13 august 2002), pronunţată în procedura reglementată de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, a fost deja atestat ca aparţinând domeniului public al Judeţului Harghita, caz în care, în baza art. 11 din acelaşi act normativ, a devenit inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil şi, totodată, a fost inclus în lista imobilelor preluate de stat care cad sub incidenţa art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2000.
Împrejurarea că hotărârea de guvern menţionată a fost adoptată abia în cursul procesului şi, respectiv, că procedura prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu a fost încă finalizată, sunt irelevante din punct de vedere al analizei cererii de restituire în natură a imobilului formulată de reclamanţi atâta timp cât aceste proceduri administrative erau în curs de derulare la momentul promovării cererii deduse judecăţii.
Este de observat şi faptul că reclamanţii nu au contestat, în vreun mod, valabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu şi nici faptul declarării acestui imobil ca aparţinând domeniului public al Judeţului Harghita,.
Aşa fiind, cum imobilul în litigiu, pe durata afectaţiunii de interes public, este insesizabil şi cum reclamanţii nu au solicitat, în cadrul procedurilor legale instituite în acest scop prin art. 23 din Legea nr. 213/1998, anularea poziţiilor H/2 şi H/3 din anexa nr. 1 din HG nr. 1351/2002 şi, respectiv, măsura trecerii acestui bun în domeniul public, cererea lor de restituire în natură a imobilului nu este fondată.
În aceste condiţii, în mod just, intimatul Consiliul Judeţean Harghita, reţinând, pe de o parte, că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului din patrimoniul autorilor reclamanţilor, în baza Decretelor nr. 111/1951 şi a art. III din Decretul nr. 218/1960 şi, pe de altă parte, că acest imobil, dată fiind situaţia sa juridică actuală, anume aceea de unitate şcolară, aflat la momentul emiterii dispoziţiei contestate, în procedura administrativă de declarare ca bun proprietate publică, a apreciat că, în speţă, sunt incidente art. 16 alin. (1) din Legea nr.10/2001, sens în care a aprobat reclamanţilor, oferta de despăgubiri băneşti.
Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate şi în raport de limitele investirii, instanţa de recurs constată că soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu formulată de reclamanţi a fost dată cu aplicarea corectă a legii, caz în care, recursul declarat se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii V.M. şi B.M. împotriva deciziei nr. 30/A din 25 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1106/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9975/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
