ICCJ. Decizia nr. 881/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 881
Dosar nr. 4246/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 martie 2002 la Tribunalul Satu Mare reclamanta S.E., a chemat în judecată pe pârâţii: Tribunalul Satu Mare şi Ministerul Justiţiei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâţii să fie obligaţi la restituirea sumelor de bani încasate, prin reţinerea procentului de 7% din salariul lunar cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, precum şi pentru familiile acestora.
Se mai arată că aceste prevederi au caracter special şi derogă de la prevederile Legii nr. 145/1999 privind asistenţa medicală, lege care are caracter general.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece reclamanta are dreptul la asistenţă medicală gratuită, dacă face dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.
Tribunalul Satu Mare a formulat cerere de chemare în garanţie a Casei de Asigurări şi de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, cu menţiunea ca în situaţia în care se va admite acţiunea principală, să se admită şi cererea de chemare în garanţie în sensul obligării Casei de Asigurări şi de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, la restituirea sumelor de bani reţinute de la reclamanţi şi virate de pârâţi lunar chematei în garanţie, cu titlu de contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 133 din 13 mai 2002 a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să restituie reclamantei sumele reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% raportat la salariul lunare, precum şi reactualizarea acestor sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii; a respins cererea formulată împotriva Casei de Asigurări şi de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 prin Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, dispoziţii legale care se coroborează şi cu prevederile Legii nr. 145/1999.
S-a mai reţinut că, la data de 29 martie 2001 prin Legea nr. 118 prevederile legale mai sus enunţate au fost modificate, acest din urmă act normativ este ulterior datei de 1 martie 2001.
Referitor la cererea de chemare în garanţie s-a reţinut că este neîntemeiată „deoarece contractul de asigurare încheiat prevede prestaţiile care urmau să fie asigurate şi nicidecum plata contribuţiei de sănătate".
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 954 din 11 septembrie 2002, a admis recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că, a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat Casa de Asigurări şi de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti Bucureşti, să achite pârâţilor: Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Satu Mare, sumele la care aceştia au fost obligaţi către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, în lipsa unui contract individual de asigurare Casa de Asigurări şi de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti Bucureşti a încasat o sumă de bani necuvenită, motiv pentru care cererea de chemare în garanţie este întemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 133 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi a deciziei civile nr. 954 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România şi totodată obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară;
Cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunilor reclamanţilor ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine.
În conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 16 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie prin aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţii lor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa – anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Aşa fiind, faţă de considerentele învederate mai sus şi văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 133 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare precum şi a deciziei civile nr. 954 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, pe care le va casa, iar pe fond se va respinge acţiunea formulată de reclamanta S.E., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 954/R din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, precum şi sentinţei nr. 133/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare, pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta S.E., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 880/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 883/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în... → |
|---|
