ICCJ. Decizia nr. 1216/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1216
Dosar nr. 472/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 februarie 2002, reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâtul Primarul municipiului Vaslui pentru a se dispune desfiinţarea dispoziţiei nr. 542 din 6 decembrie 2001 emisă de pârât, soluţionarea notificării sale privind restituirea în natură a mai multor terenuri, în suprafaţă totală de 15,5 ha. vie, arabil şi pădure, precum şi a unui imobil construcţii cu 480 mp teren aferent situat în municipiul Vaslui.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că este moştenitor al defunctului S.D.V., căreia i-au fost preluate abuziv imobilele de mai sus. Cu excepţia suprafeţei de 2 ha. teren agricol preluate de fostul G.A.S. Moara Grecilor în temeiul Decretului nr. 115/1959, celelalte suprafeţe de teren nu s-au aflat în patrimoniul său administrarea vreunei unităţii agricole de stat sau cooperative agricole, astfel încât, nu se poate susţine, astfel cum s-a reţinut prin dispoziţia atacată, că regimul acestora ar fi reglementat de Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000. Prin urmare, în mod greşit i-a fost dispusă notificarea pe motivul că imobilele solicitate nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 682 din 29 mai 2002 a Tribunalului Vaslui a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia, întrucât reclamantul nu a respectat prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, acţiunea fiind înregistrată după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege de la data comunicării dispoziţiei.
Apelul reclamantului a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 52 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, pentru aceleaşi considerente ca şi cele ale primei instanţe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate sens în care a susţinut că dispoziţia atacată i-a fost înmânată la data de 4 februarie 2002, şi că deşi semnăturile de pe confirmarea de primire nu-i aparţin, instanţele au trecut peste această împrejurare, păşind la judecata pricinii, deşi ar fi trebuit să suspende judecata cauzei până la soluţionarea plângerii penale formulate împotriva factorului poştal.
Recursul este fondat.
Prin dispoziţia nr. 542 din 6 decembrie 2001 emisă de pârât a fost respinsă notificarea numitei S.M. mandatar al reclamantului, întrucât terenurile solicitate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, regimul acestora fiind reglementat de Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000. Cât priveşte cererea de restituire a imobilului, construcţii şi teren aferent situat în localitatea Vaslui s-a dispus, de asemenea, respingerea notificării.
Dispoziţia menţionată a fost comunicată reclamantului, potrivit procesului verbal aflat la dosar fond, la data de 7 decembrie 2001, dată de la care a început să curgă termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi în raport de care, apare cu evidenţă că introducerea prezentei acţiuni, 27 martie 2002, a fost exercitată peste termenul legal menţionat.
Însă, cu dovezile administrate în recurs s-a probat că semnătura de pe actul de comunicare sus menţionat nu-i aparţin reclamantului, ci factorului poştal din localitatea care, prin sentinţa penală nr. 2758/2003 a Judecătoriei Vaslui, a fost condamnat pentru fals.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus în temeiul art. 14, art. 348 C. proc. civ., desfiinţarea înscrisului „confirmare de primire" privind scrisorile recomandate nr. 1647 din 6 decembrie 2001, care făcea tocmai dovada comunicării actului atacat în justiţie prin prezenta cerere.
Ori, constatarea şi declararea nulităţii actului de procedură menţionat, determină ineficienţa acestui a şi încetarea efectelor ce s-au produs deja, cu consecinţa anulării actelor ulterioare.
Prin urmare, întrucât exercitarea dreptului la acţiune are ca punct de plecare momentul comunicării actului de procedură atacat, care în speţă, a fost anulat şi cum termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 constituie un termen de procedură, care se calculează în conformitate cu prevederile art. 102 C. proc. civ., se constată că, în speţă, în mod greşit a fost suprimat exerciţiul dreptului reclamantului, urmare a reţinerii excepţiei tardivităţii acţiunii.
În consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis cu consecinţa casării hotărârilor judecătoreşti atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru a se pronunţa asupra fondului pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei civile nr. 52 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 682 din 29 mai 2002 a Tribunalului Vaslui şi trimite cauza la Tribunalul Vaslui pentru soluţionarea pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1217/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10231/2003. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
