ICCJ. Decizia nr. 10401/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10401
Dosar nr. 3616/2003
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 731/2002, Tribunalul Cluj a respins acţiunea civilă introdusă de reclamanţii F.R. şi S.N. împotriva pârâţilor Consiliul local Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca şi SC A.T. P. SA Cluj-Napoca având ca obiect: constatarea caracterului abuziv al preluării imobilului înscris în C.F. Cluj Napoca având nr. top 5141 de către Statul Român; constatarea nulităţii contractelor de închiriere şi vânzare-cumpărare încheiate de Statul Român şi terţi cu privire la acest imobil; restabilirea situaţiei anterioare de C.F. prin înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor, urmând ca Primarul municipiului să emită dispoziţie de restituire în natură şi să predea efectiv imobilul către aceiaşi reclamanţi.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 59/2003 a Curţii de Apel Cluj, ca urmare a respingerii apelului reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut în esenţă că sentinţa tribunalului este legală şi temeinică determinat de faptul că, antecesorul reclamantelor, numitul H.L. ce deţinea acţiuni la F.L. SA Cluj al cărui sediu era compus din imobilul în litigiu, a decedat în anul 1945. Ulterior decesului, respectiv în anul 1948, imobilul a fost efectiv cumpărat de F.L., iar în anul 1950, în baza Decretului nr. 92/1950 a trecut în proprietatea Statului Român.
Dat fiind faptul că, în anul 1950 şi chiar în anul 1948, nu s-a dovedit faptul că, antecesorii reclamanţilor şi succesorii lui H.L. erau acţionari ai fabricii, rezultă că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea despăgubirilor în natură.
Chiar şi în situaţia în care reclamanţii ar fi avut calitate procesuală activă derivată din calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, instanţele au considerat că, nu ar fi putut beneficia de admiterea capetelor de cerere vizând nelegalitatea preluării, anularea intabulării şi înscrierea dreptului de proprietate deoarece, acestea se întemeiază pe dreptul comun deci, se tinde la eludarea legii speciale nr. 10/2001.
Fiind emisă dispoziţia Primarului nr. 5007 şi 5008/2002 reclamanţii au doar posibilitatea contestării acestor acte în baza Legii nr. 10/2001 şi numai în cadrul acestei proceduri se poate analiza temeinicia cererii lor de acordare a măsurilor reparatorii.
Nici capătul de cerere vizând anularea contractelor încheiate de Statul Român, nu putea fi admis deoarece nu au fost indicate nici contractele contestate şi nici terţii dobânditori a căror chemare în judecată ar fi fost imperios necesară pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi pentru ca hotărârea să le fie opozabilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii F.R. şi S.N.S.M. căreia i-au adus următoarele critici.
În mod greşit s-a considerat că reclamantele nu au calitate procesuală activă căci, atâta timp cât au făcut dovada faptului că sunt succesoarele fostului asociat al F.L. Cluj, au demonstrat pe deplin că au o astfel de calitate.
Pe de altă parte, imobilul avea destinaţia de locuinţă şi astfel a fost folosit, cu excepţia unei singure camere de la parter afectată fabricării lacătelor. Această destinaţie locativă a făcut ca imobilul să fie scos din circuitul comercial şi să fie inclus în cel civil, permiţând restituirea lui în natură.
În opinia recurentelor, instanţele de fond şi apel trebuiau să le restituie în natură imobilul deoarece, făcând dovada că sunt succesorii fostului acţionar, beneficiază de dispoziţiile art. 3 lit. b) din HG nr. 498/2003 care, folosind sintagma de „asociaţi ai persoanelor juridice" a înţeles prin aceasta, acţionarii respectivelor entităţi, căci altfel, s-ar ajunge la o interpretare restrictivă care este contrară scopului legii.
O altă critică se referă la greşita reţinere a întemeierii acţiunii pe dreptul comun când în realitate, ea se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, calea recomandată de către instanţa de apel, aceea a plângerii împotriva dispoziţiilor date de Primar, se contrazice cu însăşi soluţia obţinută în aceste plângeri, obiect al unor dosare separate, soluţie prin care s-a dispus respingerea plângerii tocmai pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, respectiv, a existenţei prezentului dosar.
Examinând recursul reclamanţilor prin prisma criticilor formulate, se constată că, acesta este fondat.
Astfel, la stabilirea lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, instanţele au pornit de la împrejurarea că, în anul preluării imobilului de către stat, 1950, nu au făcut dovada faptului că antecesorii lor mai deţineau acţiuni.
În condiţiile în care, ulterior anului 1948 adică al anului cumpărării imobilului de către F.L. potrivit evidenţei de C.F., s-a pronunţat Decizia civilă nr. 3233/49 (f. 5 fond) care constată calitatea de succesori şi dreptul asupra unui număr distinct de acţiuni ce formau capitalul social al fabricii al antecesorilor reclamanţilor, calitatea procesuală a acestora din urmă, este dovedită.
Prin urmare, reclamanţii au făcut dovada faptului că, în Decizia 1949, data pronunţării deciziei 3233, antecesorii lor deţineau un total de 320 acţiuni la fabrică. Dacă aceste acţiuni au mai rămas ori nu în patrimoniul lor la data intrării în vigoare a Decretului nr. 92/1950, adică al actului de preluare la stat, trebuia dovedit eventual de către pârâţi atâta timp cât reclamanţii, s-au conformat prevederilor art. 1169 C. civ.
Pe de altă parte, problema admisibilităţii acordării de măsuri reparatorii pentru titularii unor acţiuni la societăţile comerciale, a fost tranşată prin dispoziţiile art. 3 lit. b) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001 precum şi pct. 3.2 din HG nr. 498/2003 care asimilează cu „asociaţii" îndreptăţiţi la aceste măsuri şi pe cei care deţin „active" precum şi acţiuni cărora le conferă caracterul de bunuri mobile corporale susceptibile de restituire în natură ori echivalent.
În speţă, acţiunea a fost respinsă şi pentru faptul de a se fi întemeiat pe dispoziţiile dreptului comun şi nu pe cele ale Legii speciale nr. 10/2001 sub imperiul căreia a fost pornită.
Avându-se în vedere faptul că, la filele 62 şi 63 fond se găsesc notificările expediate de R. şi N., că la f. 91 şi 94 se găsesc dispoziţiile de respingere a notificărilor, date de către Primar, rezultă că există elementele de interpretare a acţiunii ca putând fi întemeiată şi pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa după cum susţin recurenţii.
Dat fiind faptul că în recurs, aceiaşi recurenţi, vorbesc de atacarea dispoziţiei Primarului pe calea unei acţiuni separate, rezultă că se impune verificarea acestor aspecte prin consultarea respectivelor dosare în raport de care, să se ia măsurile procedurale legale.
În concluzie, recurenţii au calitate procesuală activă după cum au şi dreptul la măsuri reparatorii pentru acel număr de acţiuni deţinute de către antecesorii lor.
Posibilitatea acordării acestor măsuri, este însă condiţionată de clarificarea naturii juridice a acţiunii deduse judecăţii, fapt ce presupune atât precizări din partea reclamanţilor cât şi verificări ale eventualelor acţiuni paralele promovate de aceştia.
Odată clarificată această problemă, dacă mai este necesar, eventual, se va suplimenta probaţiunea de către partea interesată, respectiv pârâţi, pentru dovada faptului contrar celui făcut de reclamanţi, adică inexistenţa acţiunilor în patrimoniul acţionarilor, la data naţionalizării.
Va fi analizată şi problema naturii măsurilor reparatorii faţă de faptul demolării construcţiilor, al precizării de la (f. 12 fond) precum şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care se va concluziona asupra nevoii acordării acestora.
Totodată, va fi examinat aspectul legat de posibilitatea formulării acţiunii doar de doi dintre cei 4 succesori ai defunctului H.L., care nu sunt în indiviziune şi au un număr de acţiuni distinct determinat prin hotărâre judecătorească.
Cum toate aceste aspecte presupune nu doar reanalizarea probaţiunii administrate ci şi suplimentarea probaţiunii de către părţile interesate cât şi clarificarea naturii juridice a acţiunii, urmează ca, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 313 C. proc. civ. să fie admis recursul, să fie casate cele două hotărâri şi să fie trimisă cauza la instanţa de fond pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii F.R. şi S.N.S.M. împotriva deciziei nr. 59 din 4 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 731 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10398/2003. Civil. Revendicare - D.223/1974;... | ICCJ. Decizia nr. 001/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
