ICCJ. Decizia nr. 1060/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1060
Dosar nr. 20973 /1/2003
(12098/2003)
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursului de faţă constată:
Cu notificările nr. 680/2001, nr. 441/2001 şi nr. 494/2001, petiţionarii D.E.M.G., D.A.E. şi D.L.F., în calitate de nepoţi ai lui D.F., au cerut restituirea, în natură, a imobilului situat în Municipiul Miercurea Ciuc, înscris în C.F. a localităţii Jigodin sub nr. top 2592, 2593 şi 2596, preluat de stat prin naţionalizare poz. 11 la anexa Decretului nr. 92/1950.
Petiţionarii arată că, în procedura Legii nr. 112/1995, prin hotărârea nr. 239/1997 a fost acordată primei petiţionare o despăgubire de 138.986.932 lei şi că, în prezent, imobilul este afectat activităţii Grădiniţei nr. 3 din localitate.
Prin dispoziţia nr. 668 din 5 septembrie 2002 Primarul Municipiului Miercurea Ciuc a respins cererea petiţionarilor reţinând că, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, imobilele ocupate de unităţi bugetare din învăţământ, cum este şi cel în litigiu, sunt exceptate de la restituirea în natură.
Prin cererea înregistrată la 10 octombrie 2002, reclamantele D.E.M.G. şi C.T. au cerut anularea dispoziţiei menţionate şi restituirea în natură a imobilului în litigiu.
În motivarea cererii se arată că prin dispoziţia alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la interdicţia instituită prin aliniatele anterioare ale aceluiaşi articol, persoanelor ale căror bunuri au fost preluate de stat pe căi ilicite pot cere restituirea în natură, fiind irelevant sub acest aspect faptul că acestea sunt ocupate de unităţi de învăţământ.
Aşa fiind, cum imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, autorul lor fiind exceptat de la naţionalizare prin dispoziţia art. II din Decretul nr. 92/1950, reclamantele apreciază că în speţă era dată situaţia de excepţie prevăzută de art.16 alin.4 din lege, sens în care se solicită ca imobilul să le fie restituit în natură.
Reclamanta C.T. invocă în susţinerea pretenţiei sale şi omisiunea primarului de a se pronunţa şi cu privire la cererea sa pe care i-a notificat-o împreună cu prima reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 470 din 26 martie 2003 Tribunalul Harghita a respins cererea formulată de reclamantele D.E.M.G. şi C.T.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că imobilul în litigiu aparţine domeniului public al municipiului Miercurea Ciuc fiind ocupat de o unitate bugetară de învăţământ caz în care restituirea sa în natură s-ar putea dispune numai dacă nu ar mai fi necesar scopului legal stabilit, ceea ce nu este cazul în speţă, împrejurare în care, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea reclamantelor nu poate fi primită.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D.E.M.G. susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în redactarea de la data notificării cererii, dispoziţii care permiteau restituirea în natură a imobilelor deţinute de stat fără titlu valabil, cum este şi cazul celui în litigiu, interdicţia prevăzută de alin. (1) a art. 16 din lege fiind aplicabilă doar imobilelor preluate de stat cu titlu valabil.
Susţine reclamanta că în speţă nu pot fi aplicate nici dispoziţiile OUG nr. 184 din 12 decembrie 2002, prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât aplicarea acestora ar constitui o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile precum şi a dispoziţiilor art. 480 C. civ. şi a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Prin Decizia nr. 150/A din 28 octombrie 2003 Curtea de Apel Târgu Mureş a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei, în interpretarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 în redactarea iniţială a legii, instanţa apreciază că prin aceste dispoziţii legiuitorul a instituit principiul nerestituirii în natură a imobilelor care, la data apariţiei legii, aparţin domeniului public de interes local, foştii proprietari fiind îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
În interpretarea aceluiaşi articol [art. 16 alin. (3)], instanţa de apel reţine că foştii proprietari pot cere restituirea în natură a unor astfel de imobile doar la data încetării afectaţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1), interpretare care apreciază că este confirmată şi prin modificarea legislativă adusă în cursul judecăţii acestui articol prin dispoziţiile OUG nr. 184/2002.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta invocând greşita interpretare şi a aplicare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 în cauza dedusă judecăţii precum şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 2 din OUG nr. 184/2002.
Reiterează recurenta aspectele de fapt arătate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel, susţinând că atâta timp cât autorul său era exceptat de la naţionalizare, titlul invocat de stat pentru deţinerea imobilului în litigiu nu este valabil, caz în care, imobilul este supus restituirii în natură, conform art. 16 alin. (4) din lege, pentru astfel de bunuri neoperând interdicţia de restituire prevăzută de art. 16 alin. (1) din lege.
Analizând criticile formulate de reclamantă care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. instanţa constată următoarele:
În drept, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea iniţială), pentru categoriile de imobile enumerate, inclusiv cele ocupate de unităţi bugetare de învăţământ, necesare în vederea continuării activităţii de interes public, social cultural sau obştesc, foştilor proprietari li se acordă doar măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin dispoziţia legală menţionată se instituia o interdicţie de restituire în natură a categoriilor de imobile menţionate şi care erau afectate desfăşurării activităţilor menţionate.
Interdicţia menţionată, potrivit alin. (4) al art. 16, nu se aplica însă acelor imobile care au fost preluate de stat fără titlu, fiind irelevant sub acest aspect faptul că aceste imobile sunt sau nu ocupate de unităţile enumerate la alin. (1).
Ca atare, în cazul litigiilor referitoare la imobilele din categoria celor prevăzute la art. 16 alin. (1), prejudicial stabilirii categoriei de măsuri reparatorii la care foştii proprietari ori moştenitorii acestora ar fi fost îndreptăţiţi, instanţele aveau obligaţia de a stabili dacă bunurile au fost preluate de stat cu titlu, caz în care opera interdicţia prevăzută de alin. (1) al art. 16 sau fără titlu valabil, caz în care interdicţia era inoperantă.
Or, în speţă, în mod necontestat, imobilul în litigiu este ocupat de Grădiniţa nr. 3 Miercurea Ciuc, încadrându-se în categoria imobilelor prevăzute de art. 16 alin. (1) din lege.
Referitor la acest imobil atât la judecata în primă instanţă cât şi în apel reclamanta a contestat valabilitatea titlului statului şi a susţinut că, atâta timp cât imobilul a fost preluat fără titlu nu se aplică interdicţia de retrocedare în natură prevăzută de art. 16 alin. (1).
Omisiunea instanţelor de a verifica valabilitatea titlului statului, concluzionând, fără vreo analiză a apărărilor şi argumentelor invocate de reclamantă în justificarea pretenţiilor sale, că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât ar aparţine domeniului public de interes local, este esenţială şi echivalează cu o necercetare în fond a procesului.
Aşa fiind, în baza art. 316 C. proc. civ. se impune casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii.
Cu ocazia rejudecării, instanţele vor ordona probe pentru identificarea cu claritate a imobilului a cărui retrocedare se cere şi, în analiza argumentelor invocate de reclamantă în justificarea faptului că imobilul în litigiu este supus restituirii în natură, vor avea în vedere, prin prisma principiilor care reglementează aplicarea în timp a legii civile, modificările aduse dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta D.E.M.G. împotriva deciziei nr. 150A din 28 octombrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 470 din 26 martie 2003 a Tribunalului Harghita şi trimite cauza aceluiaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1362/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9671/2003. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
