ICCJ. Decizia nr. 1081/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1081.
Dosar nr. 2760/2003
Şedinţa publică din 21 decembrie 2005
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 3167/2002, reclamanta R.M.E. a chemat în judecată Primăria oraşului Băile Olăneşti, solicitând anularea dispoziţiei nr. 40 din 24 aprilie 2002 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la "reanalizarea şi trimiterea notificărilor nr. 291/2001 şi nr. 369/2001 Prefecturii Vâlcea în vederea acordării de despăgubiri, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001".
În motivarea cererii s-a susţinut de către reclamantă că la datele de 15 august 2001 şi, respectiv, 15 octombrie 2001, a notificat Primăria oraşului Băile Olăneşti, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru a-i restitui în natură două suprafeţe de teren, una de 1100 mp şi alta de 1120 mp, situate în oraşul Băile Olăneşti, „parcelele 45 şi 46 din planul de parcelare".
S-a mai susţinut că în mod greşit pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a terenurilor cu motivarea că nu se cunoaşte amplasamentul imobilelor şi că acestea nu ar figura înscrise în rolul fiscal sau evidenţele agricole ale Primăriei oraşului Băile Olăneşti întrucât notificările au fost însoţite de o expertiză tehnică de identificare a terenurilor. S-a mai arătat că pârâta nu a respectat prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu a emis Decizia în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 624 din 11 noiembrie 2002, a respins ca tardivă contestaţia formulată de R.M.E. împotriva dispoziţiei nr. 40 din 24 aprilie 2002 emisă de Primarul oraşului Băile Olăneşti, reţinând că Decizia i-a fost comunicată la 29 aprilie 2002, astfel cum reiese din actele dosarului iar contestaţia a fost înregistrată la 4 iulie 2002 (data poştei), după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta R.M.E., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. S-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia ca tardiv formulată pentru că deşi „se poate să se fi depăşit cu câteva zile termenul de contestaţie împotriva deciziei, această depăşire s-a datorat relei credinţe a pârâtei" care, după comunicarea deciziei de respingere a cererii de restituire a imobilelor-terenuri nu i-a răspuns la solicitarea scrisă de a reanaliza situaţia imobilului. Criticile pe fond au vizat faptul că deşi au fost trimise două notificări, pârâta a examinat numai notificarea referitoare la terenul în suprafaţă de 1120 mp; că pârâta nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în care trebuia să-i comunice Decizia şi că afirmaţia referitoare la imposibilitatea identificării amplasamentului imobilului nu corespunde realităţii întrucât la notificări a fost ataşată o expertiză tehnică în care se redă situaţia terenurilor şi, oricum, pârâta avea obligaţia să-i solicite relaţii suplimentare şi, în baza art. 26 alin. (2) din lege, să identifice pe deţinător şi să-i aducă la cunoştinţă despre aceasta.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 39 A din 19 martie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă cu motivarea că, în raport cu dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 şi probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a respins ca tardivă contestaţia formulată de R.M.E. şi că, soluţionând cauza prin admiterea unei excepţii de procedură, tribunalul nu mai avea obligaţia să examineze aspectele de fond ale pricinii.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta R.M.E.. În dezvoltarea motivelor de recurs, pe care nu le-a indicat în drept, a susţinut, în esenţă, că excepţia tardivităţii este nelegal invocată din oficiu întrucât Primăria oraşului Băile Olăneşti era obligată, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să-i facă o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului, ofertă la care putea răspunde în termenul de 60 de zile prevăzut la art. 24.3 al aceleiaşi legi. S-a mai arătat că, chiar dacă s-ar considera că prin Decizia nr. 40 din 24 aprilie 2002 s-ar fi făcut o ofertă, este de observat că s-a răspuns corect acestei oferte, la data de 24 mai 2002 de către reclamantă, care i-a cerut pârâtei să aplice dispoziţiile art. 23. alin. (2), fiind de reţinut totodată că numai dacă s-ar fi refuzat oferta, reclamanta avea la dispoziţie încă 30 de zile de la data comunicării refuzului pentru a formula contestaţia. S-a susţinut că intenţia legiuitorului a fost de a se restitui proprietatea în natură sau de a se face o ofertă prin echivalent, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat. S-a mai arătat că răspunderea administraţiei publice locale este de a avea atât istoricul de nomenclatură urbană cât şi cadastrul şi planurile cadastrale, că primăria, ca persoană juridică obligată la restituire trebuia să analizeze notificările şi actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi, în funcţie de statutul juridic, trebuia să decidă asupra modalităţii de restituire, neavând dreptul de a respinge cererea fără a face toate diligenţele necesare şi fără a invita, în scris, conform art. 23 alin. (2) din lege, persoana îndreptăţită să susţină cererea de restituire, neputându-se eschiva de la obligaţia plăţii. S-a solicitat admiterea recursului şi obligarea Primăriei oraşului Băile Olăneşti să-i recunoască dreptul de proprietate şi să-i restituie în natură imobilul sau să-i stabilească o dreaptă şi prealabilă despăgubire, conform codului civil, în decurs de 30 de zile de la data comunicării deciziei.
Recursul nu este fondat.
Procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 este reglementată în Capitolul III al acestui act normativ.
Potrivit art. 23 alin. (1) al legii, în redactarea anterioară modificării, prin adoptarea Legii nr. 247/2005, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Totodată, potrivit art. 24 alin. (1), dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului iar potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Din actele şi lucrările dosarului reiese că prin notificările trimise prin executorul judecătoresc, înregistrate la Primăria oraşului Băile Olăneşti sub nr. 3629 din 15 august 2001 şi, respectiv,sub nr. 4655 din 5 octombrie 2001, R.M. a solicitat "restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1120 mp situat în Olăneşti, judeţul Vâlcea, plan parcelare nr. 45" (filele 43 şi 45 din dosarul nr. 3167/2002 al Tribunalului Vâlcea).
Prin dispoziţia nr. 40 din 24 aprilie 2002, Primarul oraşului Băile Olăneşti a respins cererea formulată de R.M., de restituire în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 1120 mp cu motivarea că "nu s-a putut identifica amplasamentul solicitat prin planul de parcelare nr. 45, Băile Olăneşti", dispoziţia fiind dată cu drept de contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Vâlcea.
Dispoziţia nr. 40 din 24 aprilie 2002 a fost comunicată M.E.R. a cu adresa nr. 2262, expediată la data de 29 aprilie 2002, astfel cum rezultă din borderoul de expediţie (filele 55, 65 şi 66 din dosarul nr. 3167/2002 al Tribunalului Vâlcea).
La data de 4 iulie 2002, R.M.E. a investit Tribunalul Vâlcea cu soluţionarea contestaţiei pe care a înţeles s-o formuleze împotriva dispoziţiei nr. 40 din 24 aprilie 2002 emisă de pârâtă, solicitând anularea dispoziţiei şi obligarea Primăriei oraşului Băile Olăneşti la "reanalizarea şi trimiterea notificărilor nr. 291/2001 şi nr. 369/2001 Prefecturii Vâlcea în vederea acordării de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001".
Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei se constată că, în mod legal, în raport de textele de lege menţionate, instanţa de fond, prin sentinţa confirmată de instanţa de apel, a respins ca tardivă contestaţia formulată de R.M.E.
Nu pot fi apreciate ca fondate susţinerile recurentei-reclamante în sensul că Primăria oraşului Băile Olăneşti era obligată, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să-i facă o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului şi că, în lipsa acestei oferte, nu ar fi incident în cauză termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) al legii câtă vreme cererea de restituire în natură a terenului situat în Băile Olăneşti, jud. Vâlcea a fost respinsă cu motivarea că nu s-a putut identifica amplasamentul solicitat prin planul de parcelare nr. 45, Băile Olăneşti, fiind cert că, faţă de acest considerent, nu subzista în sarcina entităţii notificate obligaţia de a-i face reclamantei o ofertă de restituire în echivalent pentru un imobil ce nu a putut fi identificat.
Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă cu evidenţă că termenul de 30 de zile în care persoana ce se pretinde îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia prevăzută la alin. (1) al art. 24 este aplicabil şi în acele situaţii în care Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură nu cuprinde o ofertă de restituire prin echivalent, motivele respingerii nefiind neapărat limitate şi circumscrise situaţiilor avute în vedere, în mod expres, de legiuitor atunci când a prevăzut în sarcina deţinătorului imobilului,obligaţia formulării acestei oferte, respectiv, cum e cazul în speţă, imposibilitatea identificării imobilului.
Că aceasta este interpretarea ce trebuie dată dispoziţiilor legale redate şi că acesta este, de fapt, voinţa legiuitorului o demonstrează şi faptul că, în prezent, Legea nr. 10/2001, republicată în M.Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005, în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, dispune, la art. 26 alin. (3) că "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Astfel, termenul de 30 de zile este aplicabil raportului juridic dedus soluţionării de către reclamantă care, nemulţumită de soluţia dată prin Decizia nr. 40 din 24 aprilie 2002 emisă de Primarul oraşului Băile Olăneşti şi de motivele care au stat la baza ei, avea posibilitatea de a o ataca în justiţie şi de a supune cercetării judecătoreşti toate apărările pe care a înţeles să le formuleze, dar numai cu respectarea acestui termen. De altfel, chiar în cuprinsul deciziei, se menţionează, la art. 2 că este dată cu drept de contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Vâlcea, termen pe care reclamanta nu l-a respectat.
Or, cum contestaţia a fost formulată după expirarea celor 30 de zile de la data când a fost comunicată, în mod legal instanţa de apel a confirmat hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi a reţinut că incidente în speţă sunt dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. care dispun că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Aşa fiind, pentru temeiurile arătate, Decizia atacată se verifică a fi legală iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.M.E. şi continuat de moştenitoarea S.V. împotriva deciziei nr. 39 A din 19 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6896/2003. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 301/2003. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
