ICCJ. Decizia nr. 11/2003. Civil. Legea nr.10/2001- despagubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 11
Dosar nr. 3571/2003
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată la data de 11 martie 2002 sub nr. 2060 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta G.F. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâtă la plata sumei de 40.000.000 lei care urmează să fie indexată în raport de rata inflaţiei, reprezentând despăgubiri băneşti pentru construcţiile preluate de stat în mod abuziv, situate pe terenul de la punctul Rotunda, oraş Tecuci.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, prin sentinţa civilă nr. 620 din 24 iunie 2002, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantă şi a obligat pârâtul să-i plătească acesteia despăgubiri, ce vor fi determinate conform art. 38 din Legea nr. 10/2001 (pentru construcţia constând dintr-un grajd de cărămidă).
Instanţa de fond a admis în parte acţiunea întrucât a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că la momentul preluării imobilului de către stat pe teren s-ar fi aflat şi o „casă mică".
A reţinut de asemenea că în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, ca în cazul în speţă, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul şi Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâtul invocându-se motive de nelegalitate şi netemeinicie,
Reclamanta, în apelul său, arată că a făcut dovada existenţei la data preluării abuzive de către stat şi a „căsuţei" care, împreună cu celelalte construcţii, formau o gospodărie, iar în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor, solicită efectuarea unei expertize pentru evaluarea construcţiilor.
Pârâtul, în apelul său, arată că acţiunea reclamantei a fost prematur formulată şi urmează a fi respinsă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, prin Decizia civilă nr. 166 din 8 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamantă şi a admis apelul formulat de către pârât, schimbând în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de către reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că prin notificarea formulată de către reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 aceasta, a solicitat despăgubiri băneşti pentru construcţiile preluate de stat, care au existat pe terenul proprietatea defunctului său tată, în oraşul Tecuci la punctul Rotunda, cu motivarea că restituirea în natură nu mai este posibilă, acestea fiind demolate.
S-a mai reţinut că notificarea formulată de către reclamantă către Prefectura Galaţi a fost transmisă de către aceasta Primăriei municipiului Tecuci, care a comunicat reclamantei că nu cunoaşte cine a fost deţinătorul construcţiilor la data demolării şi în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, să acţioneze în judecată Ministerul Finanţelor Publice.
Cu privire la această împrejurare instanţa de apel apreciază că Prefectul oraşului Tecuci a fost legal notificat şi nu trebuia să transmită notificarea Primarului oraşului Tecuci, ci să se conformeze dispoziţiilor art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Concluzionează instanţa de apel că acţiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiat şi nu prematură ( cum a susţinut pârâtul Ministerul Finanţelor Publice) datorită procedurii aleasă de către reclamantă şi care nu-i este imputabilă.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe trei aspecte.
Primul în dispozitivul hotărârii a făcut menţiunea că hotărârea este irevocabilă deşi conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ., Decizia fiind dată de curtea de apel ca instanţă de apel, nu ca instanţă de recurs, hotărârea era cu recurs.
Sub al doilea aspect se susţine de către recurentă, în cauză erau aplicabile prevederile art. 26 alin. (3) şi nu art. 36 din Legea nr. 10/2001.
În al treilea rând recurenta susţine că în mod greşit în orice caz chiar faţă de temeiurile de drept considerate ca fiind aplicabile în speţă de către instanţa de apel, respectiv art. 36 din Legea nr. 10/2001, text care nu prevede dreptul ca în cadrul acestei proceduri, parte să se adreseze justiţiei, acţiunea nu trebuia respinsă ca nefondată ci eventual ca inadmisibilă.
Recursul este fondat.
Astfel pentru ipoteza în care persoana îndreptăţită solicită despăgubiri băneşti Legea nr. 10/2001 care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de stat prevede prin art. 36, invocat de către pârât şi reţinut de către instanţa de apel, cererea se supune unei proceduri prealabile administrative făcute în contradictoriu cu Prefectura, procedură care se încheie prin centralizarea notificărilor şi a ofertelor, iar centralizatoarele, împreună cu materialele primite se vor transmite Ministerului Finanţelor Publice.
Această procedură reprezintă regula generală de la care există şi excepţii, ca pentru situaţia din cazul în speţă, când persoana deţinătoare nu este identificată, situaţie în care procedura administrativă nu mai are loc, statul îşi asumă răspunderea în cadrul unei proceduri judiciare, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Deci este de reţinut că sferele de aplicare ale art. 26 alin. (3) şi art. 36 din Legea nr. 10/2001 sunt diferite şi pentru ipoteza din speţă, când deţinătorul nu este identificat îşi au aplicabilitate privind art. 26 alin. (3).
În consecinţă instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De menţionat de asemenea că în mod nelegal instanţa de apel, admiţând apelul pârâtului a schimbat soluţia pronunţată de către instanţa de fond respingând acţiunea formulată de către reclamantă ca nefondată, fără a cerceta fondul şi faţă de motivarea că temeiul legal al acţiunii este art. 36 din lege, eventual s-ar fi putut aprecia că acţiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât textul de lege mai înainte menţionat nu prevede dreptul ca în cadrul acestei proceduri partea să se adreseze justiţiei.
În contradicţie totală cu soluţia pronunţată ca urmare a admiterii apelului pârâtului respectiv respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată, apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat cu motivarea că „nu pot fi analizate criticile formulate de apelanta reclamantă care vizează fondul cererii sale".
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului formulat de către reclamantă în cadrul juridic formulat de către aceasta.
Urmează a se admite şi proba cu expertiză tehnică, necesară pentru a se stabili cu exactitate, care sunt construcţiile existente pe teren şi care au fost demolate, având în vedere actele noi depuse în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta G.F. împotriva deciziei nr. 166 din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1352/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10/2003. Civil. Expropriere si constatare... → |
|---|
