CSJ. Decizia nr. 1130/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1130DOSAR NR.3196/2002
Şedinţa publică din 21 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de curatorul N.P.împotriva deciziei nr.6 A din 26 februarie 2001a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal s-au prezentat intimatul reclamant S.G.personal lipsind recurentul N.P.şi intimatul pârât N.P.C.
Procedura completă.
Intimatul reclamant S.G.a solicitat respingerea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 aprilie 2002 S.G.a cerut, în baza art.151din C.fam., ridicarea interdicţiei pârâtului N.P.C., reprezentat de N.P., în calitate de tutore.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr.490 din 5 decembrie 2001, a admis acţiunea şi a dispus ridicarea interdicţiei pronunţată împotriva pârâtului, în baza art.142 şi urm. din C.fam., prin sentinţa civilă nr.148/1997 a aceluiaşi tribunal.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia 18 din 22 mai 2002, a respins ca nefondat apelul pârâtului, cu motivarea că potrivit probelor dosarului, acesta din urmă are discernământul diminuat şi nu abolit, astfel încât, încetând cauza care a provocat interdicţia, cu temei prima instanţă a admis acţiunea.
Împotriva acestei decizii pârâtul, prin curatorul său, a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că n-a încetat cauza care a provocat interdicţia, considerent pentru care acţiunea trebuia respinsă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.151 alin.1 din C.fam., dacă a încetat cauzele care au provocat intedicţia, instanţa judecătorească va pronunţa, ascultând concluziile procurorului, ridicarea ei.
În speţă, aşa după cum rezultă din conţinutul sentinţei civile nr.148 din 6 mai 1997 a Tribunalului Bihor, punerea sub interdicţie a pârâtului a fost determinată de lipsa de discernământ a acestuia, împrejurare care l-a pus în imposibilitate să se îngrijească de propriile interese.
Ulterior, fiind expertizat medico-legală (f.2, 3 şi 5, 6 dosar fond) s-a constatat că pârâtul are discernământul mult diminuat, dar nu abolit.
Cum menţinerea interdicţiei se justifică, exclusiv, în ipoteza păstrării, cumulative, a condiţiilor cerute de art.142 din C.fam., (existenţa, în continuare, a discernământului abolit, datorată alienaţiei mintale ori debilităţii mintale şi, corelativ, păstrarea imposibilităţii persoanei respective de a se îngriji de interesele sale), se constată că, prin recăpătarea discernământului, condiţiile enunţate nu mai sunt întrunite. Drept urmare, încetând cauza care a provocat interdicţia, dispare fundamentul legal al unei asemenea măsuri, gravă prin efectele sale, considerent pentru care, cu temei instanţele au admis acţiunea.
Aşa fiind, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de curatorul N.P.împotriva deciziei nr.18 din 22 mai 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5340/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5391/2003. Civil. Despagubiri - art. 504 Cod... → |
|---|
