ICCJ. Decizia nr. 5391/2003. Civil. Despagubiri - art. 504 Cod procedura penala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5391
Dosar nr. 1908/2003
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 5 martie 2002 reclamantul HG a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul de Finanţe, pentru repararea pagubei ce i-a fost provocată prin condamnarea şi executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1164 din 22 noiembrie 1989 a Judecătoriei Focşani, sentinţa casată prin Decizia penală nr. 1128 din 2 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie
Prin sentinţa civilă nr. 200 din 10 aprilie 2002 Tribunalul Bacău a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că, temeiul achitării, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu dă dreptul reclamantului la reparaţie potrivit art. 504 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 60 din 16 octombrie 2002, a admis apelul reclamantului, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza pentru judecarea pe fond în considerarea faptului că acţiunea este admisibilă, dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr-o eroare judiciară existând nu numai în acele două cazuri prevăzute de art. 504 C. proc. pen.
Soluţionând pe fond cauza, prin Decizia civilă nr. 94 din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău, a admis în parte acţiunea, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor să plătească reclamantului suma de 27.910.000 lei reprezentând contravaloarea a 5 salarii medii brute, cu titlu de daune materiale. A respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 16 din 10 ianuarie 1990 a Tribunalului Vrancea, s-a constatat graţiată pedeapsa de 10 luni închisoare, cu obligare la muncă corecţională aplicată prin sentinţa penală nr. 1164 din 22 noiembrie 1989 a Judecătoriei Focşani.
Prin sentinţa penală nr. 31 din 7 octombrie 1992 a Judecătoriei Bacău, reclamantul a mai fost condamnat, pentru alte două infracţiuni, cu reţinerea stării de recidivă, la 2 ani şi 6 luni închisoare, rezultând prin revocarea graţierii pedepsei anterioare de 10 luni închisoare şi contopire, pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Executarea pedepsei a început la data de 12 iunie 1991, urmând a expira la 11 octombrie 1994, reclamantul fiind eliberat condiţionat la 22 februarie 1993.
Prin Decizia penală nr. 1128 din 2 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, admiţând recursul în anulare declarat împotriva sentinţei penale nr. 1164 din 22 noiembrie 1989 a Judecătoriei Focşani şi deciziei penale nr. 16 din 10 ianuarie 1990 a Tribunalului Vrancea, a casat cele două hotărâri şi l-a achitat pe inculpat.
Din pedeapsa totală de 2 ani şi 4 luni reclamantul a executat 1 an şi 8 luni, jumătate din durata pedepsei, în conformitate cu art. 58 C. pen., situaţie în care, dacă nu s-ar fi adăugat ca efect al revocării graţierii, pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru care, ulterior, a fost achitat, ar fi fost eliberat condiţionat după 1 an şi 3 luni ceea ce înseamnă că a executat în plus 5 luni închisoare, pentru care, reclamantul este îndreptăţit la repararea pagubei, dar numai pentru despăgubiri reprezentând daune materiale constând în cinci salarii medii brute pe economie.
În ce priveşte daunele morale, cererea nu este întemeiată, întrucât prejudiciul moral nu poate fi legat cauzal de condamnarea la pedeapsa pentru care reclamantul a fost ulterior achitat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul HG şi D.G.F.P. Bacău pentru Ministerul Finanţelor Publice.
În recursul promovat de pârâtă se susţine că, în raport de prevederile art. 504 C. proc. pen. reclamantul nu întruneşte condiţia esenţială, în sensul executării pedepsei privative de libertate, cele 10 luni închisoare fiind incluse în pedeapsa rămasă neexecutată urmare liberării condiţionate.
În recursul său astfel cum a fost formulat în termenul legal, reclamantul consideră hotărârea instanţei de apel ca nelegală şi netemeinică, întrucât, în ce priveşte daunele materiale, greşit s-a acordat numai jumătate din suma, care nici nu a fost actualizată cu indicele de inflaţie, după cum, referitor la daunele morale, cererea a fost respinsă în mod nelegal.
Recursul Ministerului Finanţelor Publice nu este întemeiat.
Nu se poate susţine că pedeapsa de 10 luni închisoare, poate fi sau este inclusă în restul de pedeapsă rămas neexecutată urmare eliberării condiţionate, câtă vreme, pedeapsa supusă executării de 3 ani şi 4 luni închisoare, este o pedeapsă rezultată prin revocarea graţierii şi contopire.
Tocmai de aceea, important este a se reţine, că în lipsa existenţei primei condamnări, cu privire la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru care, ulterior, reclamantul a fost achitat, pedeapsa de executat ar fi fost, firesc, mai redusă, situaţie în care, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, reclamantul ar fi fost liberat condiţionat, conform prevederilor art. 59 C. pen., mai devreme cu 5 luni de zile.
Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea din recurs, după care, reclamantul nu ar avea dreptul la despăgubiri, motiv pentru care, îndeplinite fiind cerinţele art. 504 C. proc. pen., recursul urmează a fi respins.
Recursul reclamantului, este fondat în parte potrivit celor ce urmează, cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Sub acest aspect, în raport de cele deja arătate, instanţa de fond, deşi a stabilit corect că reclamantul a executat mai mult cu 5 luni închisoare, decât ar fi executat în lipsa primei condamnări, eronat, contrar celor reţinute astfel, apreciază că daunele morale nu sunt cuvenite.
Este evident că, în consecinţa stării de fapt reţinute astfel, concluzia firească şi legală, nu poate fi decât aceea că, întrunite fiind astfel condiţiile cerute de art. 504 C. proc. pen., reclamantul are dreptul la acoperirea prejudiciului moral suferit, datorită executării închisorii pe perioada menţionată.
Ca atare, apreciind asupra perioadei de 5 luni de zile executate, asupra consecinţelor executării pedepsei cu închisoare în regim de detenţie, pe plan moral, urmează ca, prin admiterea recursului, cererea formulată sub acest aspect să fie admisă, cuantumul despăgubirilor acordate cu acest titlu, fiind stabilit la suma de 50.000.000 lei.
Referitor la motivul de recurs, vizând daunele materiale acesta nu este fondat.
Instanţa de fond, apreciind asupra perioadei executate în plus, de 5 luni de zile, firesc, a acordat daune materiale raportat la această perioadă (5 salarii medii brute) şi nu la perioada de 10 luni închisoare aplicată pentru primul termen al recidivei.
În ce priveşte actualizarea valorică a sumei acordate astfel, corect instanţa a reţinut că acţiunea introductivă nu a avut un asemenea capăt de cerere, iar solicitările cu acest titlu, vizând despăgubirile acordate, au fost formulate în apel, ele neputând fi primite în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ.
Eventual, în vederea şi în cadrul executării, reclamantul va putea apela la procedura instituită în acest sens prin dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, recursul pârâtului urmează a fi respins, iar recursul reclamantului, admis în sensul celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul HG împotriva deciziei civile nr. 94 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău pe care o modifică în parte în sensul că admite capătul de cerere privind acordarea daunelor morale şi obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata a 50.000.000 lei cu acest titlu.
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1130/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5407/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
|---|
