ICCJ. Decizia nr. 1317/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1317
Dosar nr. 1523/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2002 sub nr. 1883 pe rolul Tribunalului Harghita, Composesoratul Ciucsângeorgiu în contradictoriu cu D.S. Harghita din cadrul R.N.P. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa
- să anuleze dispoziţia nr. 95 din 16 aprilie 2002 emisă de către pârâtă şi să o oblige pe aceasta să emită o altă decizie, prin care să restituie în natură imobilul-teren şi construcţii - situat în comuna Ciucsângeorgiu, înscris în C.F. nr.4534 nr.top 2804 şi 2805.
- să oblige pârâta la plata unor daune cominatorii de 3.000.000 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data emiterii deciziei de restituire a imobilului;
- să se instituie un sechestru judiciar asupra bunului.
Pârâta a formulat o întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care solicită respingerea acţiunii reclamantului şi, în subsidiar, în cazul în care se va dispune restituirea în natură a imobilului, să se constate un drept de retenţie al său până la achitarea de către reclamant a cheltuielilor necesare şi utile pe care le-a făcut pentru imobil, în valoare de 294.493.792 lei, cu aplicarea ratei inflaţiei la data plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1311 din 25 septembrie 2002, Tribunalul Harghita a respins acţiunea principală şi cererea reconvenţională.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, această dovadă neputându-se face în cazul în speţă decât cu înscrierea înC.F.
Pe cale de consecinţă a fost respinsă şi cererea reconvenţională întrucât nu s-a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul susţinând în esenţă că instanţa de fond a reţinut greşit că dovada dreptului de proprietate se face doar cu cartea funciară, deşi practica judecătorească ivită în aplicarea Legii nr. 10/2001 acceptă orice mijloc de probe şi solicită ca în baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ. să se completeze probele în condiţiile art. 292 C. proc. civ.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia civilă nr. 14 A din 25 februarie 2003 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 95 din 16 aprilie 2002 emise de D.S. Harghita şi restituirea în natură a imobilului în litigiu.
A respins cererea reconvenţională şi celelalte capete de cerere din acţiunea principală.
S-a reţinut de către instanţa de apel că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu de la R.J. proprietara tabulară în anul 1928 (deşi actul de vânzare-cumpărare nu a fost înscris în C.F.) dar a stăpânit imobilul continuu şi neîntrerupt până la desfiinţarea composesoratelor.
Se mai reţine, avându-se în vedere sentinţa civilă nr. 1445 din 2 decembrie 1988 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, prin care a fost admisă plângerea Inspectoratului Silvic Harghita şi a fost anulată încheierea notarială de înscriere a dreptului de administrare directă a Consiliului popular al comunei Ciucsângeorgiu asupra imobilului în litigiu, că aceasta a aparţinut reclamantului până în anul 1948.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, s-a apreciat că pretenţiile materiale formulate de către pârâtă, pe de o parte nu au fost dovedite, iar pe de altă parte conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 imobilele se restituie în natură libere de orice sarcini.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut respectiv restituirea în natură a imobilului cu toate că reclamantul atât prin acţiune cât şi prin motivele de apel solicitase obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie imobilul.
Se mai susţine că instanţa de apel nu şi-a motivat hotărârea nearătând care sunt considerentele pe care le-a avut în vedere pentru a aprecia că reclamantul este proprietar asupra imobilului care a fost restituit şi dacă acesta poate fi identificat.
O ultimă susţinere este în legătură cu faptul că instanţa nu a aplicat corect legea, încălcând prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi cele privitoare la dovedirea titlului de proprietate în regiunile unde există C.F.
Recursul este fondat.
Este de reţinut în primul rând că în speţă instanţele de fond şi apel nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt şi ca atare Curtea nu poate, în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., să se pronunţe asupra fondului cauzei.
Urmează a reţine că susţinerile recurentei sunt întemeiate; astfel în cauză nu s-a analizat dacă motivele pentru care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului sunt fondate.
În acest sens era necesar a se stabili dacă reclamantul era persoana îndreptăţită, în condiţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, deci dacă era sau nu continuatoarea persoanei juridice desfiinţate.
Totodată dacă vechea persoană juridică desfiinţată era proprietara imobilului în litigiu, în lipsa unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietara tabulară R.J. şi a unei menţiuni în C.F.
Aceste împrejurări nu au fost stabilite prin probe în cauză, hotărârea instanţei de apel invocând cu privire la dreptul de proprietate nişte situaţii de fapt menţionate în considerentele unei hotărâri pronunţate în contradictoriu cu alte părţi, având alt obiect şi altă cauză.
Instanţa de apel nu s-a preocupat nici de împrejurarea dacă în cauză astfel cum s-a reţinut în dispoziţia nr. 95/2002 a cărei anulare se cere, sunt sau nu aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, neadministrând probe în acest sens.
În plus prin hotărârea instanţei de apel s-a acordat reclamantului ceea ce nu s-a cerut, respectiv ca instanţa să restituie imobilul şi nu ca instanţa să oblige pe pârâtă să emită o nouă dispoziţie prin care să se dispună restituirea imobilului, astfel cum reclamantul solicitase în mod expres prin acţiune şi prin motivele de apel încălcându-se principiul disponibilităţii.
Distinct de cele mai înainte arătate urmează a mai reţine că în orice caz imobilul în litigiu, din lipsa probatoriului, nici nu a fost exact determinat.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi curţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta R.N.P. D.S. Harghita împotriva deciziei civile nr. 14/A din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1318/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2240/2003. Civil → |
|---|
