CSJ. Decizia nr. 2240/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2240
Dosar nr. 599/2003
Şedinţa publică din 28 mai2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 811 din 20 noiembrie 2001, pronunţată de Judecătoria sectorului 5, s-a dispus reducţiunea legatului făcut de G.M. în favoarea reclamantei V.M. prin testamentul autentificat sub nr.1535/27 martie 1985 în limita cotităţii disponibile de 1/3 din succesiune.
S-a admis cererea reclamanţilor V.M. şi V.A.L. împotriva pârâtei V.C. şi s-a dispus sistarea indiviziunii asupra apartamentului nr. 1, în valoare de 952.428.511 lei, conform cotei de 91/96 din imobil avută de reclamanţi şi 5/95 avută de pârâtă.
S-a atribuit reclamanţilor apartamentul în natură, cu obligarea lor de a plăti pârâtei sulta de 49.605.650 lei până la data de 20 ianuarie 2002.
Apelul declarat de pârâta V.C. împotriva sentinţeia fost respins de Tribunalul Bucureşti, secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 728 din 22 aprilie 2002.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, cerând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu motivarea că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de suspendare formulată de reclamanţi la 16 aprilie 2002.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, 16 decembrie 2002, recurenţii prin avocat au depus la dosar sentinţa civilă nr. 826 din 6 iunie 2002 pronunţată în dosarul nr.1309/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a declarat dispariţia la 26 octombrie 1993 a numitului G.M., sentinţă încă nedefinitivă.
Curtea de apel, din oficiu, a pus în discuţie o eventuală suspendare a cauzei până la rămânerea definitivă a hotărârii depuse.
Recurenţii, prin reprezentant, au fost de acord cu suspendarea cauzei în raport de dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., iar intimata-pârâtă V.C. s-a opus luării acestei măsuri.
Prin încheierea din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V – a civilă, a dispus suspendarea judecării recursului conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecării recursului, cerând casarea ei şi a se dispune continuarea judecăţii.
În motivarea recursului, pârâta arată că suspendarea s-a dispus fără ca părţile să fi solicitat aceasta în instanţa de recurs, întâmpinarea depusă de ea a fost considerată de instanţă ca reprezentând concluzii scrise, nu întâmpinare şi instanţa nu a cerut reclamanţilor să facă dovada că sentinţa civilă nr. 829 din 6 iunie 2002, care a constituit temeiul suspendării, este definitivă.
Recursul declarat de pârâtă este fondat.
Potrivit prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata în cazul în care dezlegarea pricinii atârnă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
În art. 244 alin. (2) C. proc. civ. se prevede că suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Suspendarea judecării nu a fost cerută de părţi în faza de recurs, dar anterior, în apel, intimaţii-reclamanţi au formulat o cerere în acest sens, ea rămânând nesoluţionată. Nesolicitarea de către părţi a suspendării nu împiedica însă instanţa de recurs să pună din oficiu în discuţia părţilor această problemă şi să dispună suspendarea, chiar dacă amândouă părţile s-ar fi opus.
Cu privire la înrâurirea pe care sentinţa de declarare a dispariţiei, care a servit ca temei pentru a cere şi obţine suspendarea judecării, ar putea să o aibă asupra cauzei se apreciază că ea nu afectează rezolvareapricinii întrucât, conform art.19 din Decretul nr. 31/1954 persoana dispărută este socotită a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.
Aşadar, definitivă sau nu, sentinţa de declarare a dispariţiei produce acelaşi efect asupra soluţionării pricinii, prezumându-l în viaţă pe dispărut, iar faţă de prevederile art. 244 alin. (2) C. proc. civ., mai sus menţionat, suspendarea poate dăinui până când hotărârea ce a determinat suspendarea a devenit irevocabilă, iar înscrisurile depuse în recurs dovedesc caracterul irevocabil al sentinţei, conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Cu această motivare, care face inutilă cercetarea celorlalte motive invocate, recursul se va admite, se va casa încheierea recurată şi se va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta V.C. împotriva încheierii din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi28 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1317/2003. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2241/2003. Civil → |
|---|
