ICCJ. Decizia nr. 1350/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1350
Dosar nr. 3802/2003
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 681 din 7 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea principală formulată de către reclamanta RA A.P.P.S. împotriva pârâtei D.M.I. şi chematei în garanţie Primăria municipiului Bucureşti; a omologat raportul de expertiză efectuat de expertul A.N.; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 46.429.000 lei despăgubiri către reclamantă şi a respins ca nefondată cererea de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că valoarea îmbunătăţirilor, precum şi a lucrărilor necesare şi utile aduse imobilului de către reclamantă, este de 46.429.000 lei, celelalte lucrări pretinse sunt voluptorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei apelate şi admiterea în totalitate a acţiunii formulate. Apelanta a arătat că prima instanţă a omologat cel de al doilea raport de expertiză, ignorând raportul de expertiză întocmit de către expertul F.S.
Intimata D.M.I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, susţinând că modificările aduse unor spaţii din imobil s-au efectuat fără acordul proprietarului şi fără autorizaţie de construire, fiind amenajări voluptorii, iar celelalte lucrări efectuate trebuie considerate drept reparaţii curente. Mai mult decât atât, art. 49 din Legea nr. 10/2001 prevede expres că în condiţiile în care imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, cumpărătorul nu are dreptul la restituirea cheltuielilor făcute în privinţa bunului de către persoana care a dobândit bunul, indiferent de natura lor.
Prin Decizia civilă nr. 313/A din 28 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul formulat de către reclamanta RA A.P.P.S.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la 57.653.287 lei despăgubiri către reclamantă; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că din raportul de expertiză efectuat în apel de către experţii M.N., I.A. şi P.D.N., rezultă că valoarea reactualizată a lucrărilor efectuate de reclamantă în luna iunie 1998 este de 57.653.287 lei (filele 51, 52 dosar), celelalte pretinse îmbunătăţiri fiind lucrări voluptorii sau lucrări curente (reparaţii).
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, formulând critici ce vizează aplicarea greşită a legii de către instanţele de fond şi apel, motive de recurs ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul urmează a se respinge pentru cele ce succed.
Recurenta critică hotărârile pronunţate de prima instanţă şi de instanţa de apel deoarece ambele instanţe au respins obiecţiunile sale la rapoartele de expertiză efectuate în cauză, apreciind că au fost interpretate eronat concluziile rapoartelor întocmite de experţi.
În opinia recurentei, îmbunătăţirile aduse imobilului au caracterul unor lucrări necesare şi utile şi nu voluptorii, aşa cum s-a stabilit prin rapoartele de expertiză omologate de instanţe.
Se reiterează în recurs obiecţiunile formulate în apel şi respinse de această instanţă, criticându-se greşita interpretare a acestora, ceea ce a condus la încadrarea lucrărilor necesare şi utile în lucrări voluptorii.
Deşi recurenta încearcă, prin cererea de recurs, să inducă ideea unei greşite aplicări a legii de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, motiv care s-ar încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al recursului, nu face altceva decât, printr-o motivare generică, să critice modul de apreciere al probelor administrate în cauză, motiv ce putea fi încadrat la pct.11 al aceluiaşi articol, abrogat însă la data declarării recursului prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca nefondat şi, în raport cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de RA A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 313/A din 28 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1019/2003. Civil. LG.10/2001. Recurs → |
|---|
