ICCJ. Decizia nr. 154/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 154.
Dosar nr. 2490/2003
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6742 din 21 august 2002 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanţii T.I. şi T.T.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Brăila, pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să dispună anularea dispoziţiei nr. 5127 din 19 iulie 2002 a Primăriei municipiului Brăila, prin care a fost respinsă cererea acestora de restituire, în natură, a imobilului situat în Brăila, precum şi restituirea în natură a acestui imobil.
În motivarea acţiunii lor, reclamanţii au arătat că prin actul de vânzare-cumpărare din 25 septembrie 1948, transcris sub nr. 139 din 11 octombrie 1984, numiţii T.G.C. şi G.I.C., soţi, au cumpărat de la A.Ş. imobilul situat în Brăila.
Prin testamentul olograf din 29 iunie 1948 şi transcris sub nr. 137 din 21 ianuarie 1951, G.I.C. a dispus de întreaga sa avere în favoarea soţiei sale.
La decesul acestuia, 12 aprilie 1948, soţia sa C.T. a devenit unica moştenitoare conform procesului verbal încheiat la data de 20 decembrie 1951 de către Secţia Financiară a oraşului Brăila.
Prin testamentul autentificat sub nr. 623 din 15 octombrie 1969 de către notariatul de Stat Brăila, T.C. a testat averea sa cu titlu universal lui T.H. La 11 iunie 1995 a decedat T.H. de pe urma căruia au rămas ca moştenitori: reclamanţii în calitate de fiu şi soţie supravieţuitoare, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 1831 din 31 octombrie 1995 eliberat de Notariatul de Stat Brăila.
După decesul lui G.C., 12 aprilie 1949, imobilul a fost ocupat în mod abuziv de ofiţeri ruşi (1951-1958) şi de alţi chiriaşi (1958-1960).
Între proprietara imobilului T.C. şi ofiţerii sovietici a fost o înţelegere în sensul ca aceştia să plătească impozitul datorat pe clădire, însă nu s-au achitat de această obligaţie, adunându-se astfel un debit de 2.487 lei.
În aceste condiţii, prin procesul verbal de sechestru nr. 6328 din 11 iunie 1960, Secţia Financiară Brăila a sechestrat în absenţa proprietarului imobilul situat în Brăila, şi prin procesul verbal din 25 august 1960 a fost trecut în administrarea fostului Sfat Popular Brăila.
T.C. a aflat despre această vânzare în anul 1967, moment în care a început demersurile în vederea recuperării acestui imobil.
Odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanţii în calitate de moştenitori ai defunctei T.C. au notificat Primăria Brăila în vederea restituirii în natură a imobilului în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziţia nr. 5127 din 19 iulie 2002, Primăria Municipiului Brăila a respins cererea de restituire în natură a imobilului în cauză, deoarece s-a considerat că nu s-a făcut dovada „motivelor independente de voinţa proprietarului".
Prin acţiunea formulată, reclamanţii au contestat această dispoziţie, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Astfel, au arătat reclamanţii, imobilul a fost preluat în mod abuziv pentru neplata unor impozite, proprietara imobilului din acea vreme, T.C., fiind în imposibilitate vădită de a interveni cu ceva în derularea acestui proces, că aceasta a convenit cu ofiţerii sovietici, care au locuit în acea perioadă în imobil să plătească impozitul pe clădire în contul chiriei datorate, că aceasta fiind în vârstă a plecat din localitate şi nu a cunoscut nimic până în anul 1967.
Prin sentinţa civilă nr. 428 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Brăila a respins contestaţia formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. 5127 din 19 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului Brăila.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că nu s-a dovedit existenţa unei convenţii în baza căreia ofiţerii sovietici ar fi trebuit să achite impozitele aferente proprietăţii, iar fosta proprietară nu s-a interesat de imobil după plecarea trupelor sovietice, ocazie cu care ar fi putut să constate că nu s-au plătit impozitele respective nici de către ofiţerii sovietici, nici de către ceilalţi chiriaşi.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, care, prin Decizia civilă nr. 15/A din 31 ianuarie 2003, a schimbat sentinţa atacată şi, în rejudecare, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat dispoziţia nr. 5127 din 19 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului Brăila şi în consecinţă, a obligat pârâta să restituie reclamanţilor imobilul situat în Brăila.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că trecerea imobilului în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 şi HCM 792/1960 este nelegală, împrejurarea că, în contul chiriei, chiriaşii nu au plătit nici impozitul conform înţelegerii verbale cu proprietara, constituind un motiv independent de voinţa proprietarei, de achitare a impozitului în sensul cerut de art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, a formulat recurs pârâta Primăria Municipiului Brăila, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, pârâta a susţinut că nu a fost dovedită, cu ocazia soluţionării fondului şi apelului, împrejurarea că fosta proprietară T.C. ar fi fost împiedicată în vreun fel de a achita impozitul către stat, aceasta fiind, de fapt, o obligaţie legală ce trebuia respectată.
A mai susţinut pârâta, în recursul său, că instanţa de apel face referire în motivarea deciziei sale la referatul Primăriei şi la acela al Prefecturii, documente încheiate în anul 1990 şi care nu se află la dosarul cauzei, dar despre care menţionează în motivarea sentinţelor pronunţate în anul 1992 de către Judecătoria Brăila într-un dosar ce a avut ca obiect revendicarea imobilului situat în municipiul Brăila.
De asemenea, a mai susţinut recurenta, nici din depoziţia martorului D.G., nu se poate deduce existenţa motivelor independente de voinţa proprietarului pentru neplata impozitelor către stat.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere că, în raport de probele administrate în cauză, instanţa de apel a apreciat în mod corect că, începând cu anul 1951, anul în care imobilul a fost ocupat de trupele ruseşti, proprietara T.C. a fost lipsită de dreptul său de folosinţă cât şi de dreptul de dispoziţie asupra acestui bun.
Imobilul a fost ocupat de trupele ruseşti, în anul 1951, iar după plecarea acestora în anul 1958, de către P.E., care l-a ocupat în calitate de chiriaşă, proprietara mutându-se în altă localitate şi înţelegându-se cu chiriaşii ca, în contul chiriei, să plătească impozitul către stat.
Faptul că nu a fost achitată de către chiriaşi nici un fel de chirie pentru camerele ocupate, precum şi faptul că aceştia nu au plătit nici impozitul către stat rezultă din adresa nr. 24231 din 26 martie 1953 eliberată de Sfatul Popular al oraşului Brăila, Biroul pentru plata chiriilor camerelor ocupate de ofiţerii sovietici (fila 45 dosar fond), din memoriul moştenitoarei C.T., din conţinutul procesului verbal de sechestru nr. 6328 din 11 iunie 1960, dar şi din depoziţiile martorilor.
În anul 1960, imobilul a fost preluat de către stat pentru datorii restante la impozit.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că această trecere în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951 şi a HCM 792/1960 este nelegală.
Este de observat că, aşa cum rezultă din referatele nr. 5263 din 12 noiembrie 1990 al Prefecturii Brăila şi respectiv referatul nr. 5263 din 17 octombrie 1990 al Primăriei Brăila, înscrisuri despre care recurenta afirmă că nu ar exista la dosarul cauzei, dar care în fapt, acestea există la filele 13-14 dosar fond şi respectiv filele 40-41 dosar fond, însăşi reprezentanţii administraţiei publice locale, Prefectura şi Primăria Brăila, au constatat că dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 nu au fost aplicate corect, trecerea imobilului în proprietatea statului făcându-se fără un temei legal (un debit de 2.487 lei pentru un imobil care avea o valoare de asigurare la acea dată de 93.510 lei).
Totodată, la preluarea imobilului de către stat au fost încălcate şi dispoziţiile HCM 792/1960, împrejurare reţinută în mod corect în considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Astfel, executarea silită a imobilului s-a făcut contrar dispoziţiilor legale, fără înştiinţarea debitoarei proprietare, C.T., fără a i se plăti acesteia diferenţa rezultată după predarea către stat, în contul creanţei, a imobilului, la o valoare redusă cu 60% şi fără a se avea în vedere că debitele sub 3.000 lei nu pot fi executate asupra bunurilor imobiliare ale debitorului care realizează exclusiv venituri din muncă (art. 50 din HCM nr. 792/1960).
Cu privire la acest aspect, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, în cauză, nu a rezultat că debitoarea C.T. ar fi avut alte venituri, ba dimpotrivă, din evidenţele administraţiei financiare reieşind că între 1951-1958 şi ulterior, până în anul 1960, chiriaşii, atât cei ruşi, cât şi cei autohtoni, nu au plătit chirie proprietarei.
Astfel fiind, în mod nelegal, prin dispoziţia nr. 5127 din 19 iulie 2002, Primarul municipiului Brăila a respins cererea de restituire în natură a imobilului, considerând că reclamanţii nu au dovedit motive independente pentru neplata impozitului şi motivând că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 şi HCM 792/1960.
Faţă de aceste considerente, se priveşte a fi nefondată critica recurentei vizând faptul că nu s-ar fi dovedit prin probatoriile administrate, împrejurarea că fosta proprietară, T.C., ar fi fost împiedicată în vreun fel de a achita impozitul către stat.
Totodată, faţă de considerentele reţinute, Curtea constată că prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu îşi găsesc incidenţa în cauză hotărârile, instanţa interpretând corect actul juridic dedus judecăţii, fără a schimba natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel fiind, Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primăria Municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 15 din 31 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1558/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1350/2003. Civil. Pretentii. Recurs → |
---|