ICCJ. Decizia nr. 1360/2003. Civil. CONTESTATIE LEGEA 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1360
Dosar nr. 16.487/1/2003
(Nr. vechi 4769/2003)
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1 din 1 aprilie 2002, Serviciul Român de Informaţii a admis cererea formulată, în baza Legii nr. 10/2001, de A.F.E. şi P.E.L. şi le-a restituit acestora în natură imobilul „Vila nr. 2" din Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, înscris în C.F. nr.top.739/1, condiţionat de achitarea sumei de 189.402.000 lei reprezentând îmbunătăţirile aduse imobilului.
La 14 mai 2002, persoanele îndreptăţite au contestat această decizie şi au solicitat instanţei anularea prevederii potrivit căreia sunt obligaţi la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului precum şi obligarea persoanei deţinătoare de a le restitui întreaga suprafaţă de teren aferentă construcţiei de 2002 mp, în loc de 322 mp cât s-a prevăzut prin decizie.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1671 din 18 noiembrie 2002, a admis contestaţia şi anulând în parte Decizia, a înlăturat punctul 3 din actul atacat, privind obligarea contestatorilor la plata sumei de 189.402.000 lei, menţinând celelalte dispoziţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în esenţă că potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor se face în starea în care acestea se află la data cererii, libere de orice sarcini.
În ce priveşte restituirea restului de până la 2002 mp teren, s-a reţinut că această suprafaţă nu se află în administrarea intimatei.
Apelul declarat de Serviciul Român de Informaţii, reprezentat de Unitatea Militară 0198 împotriva hotărârii dată în primă instanţă, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, care, prin Decizia nr. 209 din 6 mai 2003 a schimbat în tot sentinţa şi a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că nu pot fi incluse în noţiunea de „sarcini", la care face referire art. 9 din lege, contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, întrucât cele dintâi au în vedere dezmembrămintele şi garanţiile care grevează imobilul şi care sunt înlăturate prin restituire.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul P.E.L. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine în esenţă că instanţa de apel, prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară republicării, a extins aria celor îndreptăţiţi la despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse imobilelor ce intră sub incidenţa acestui act normativ.
Totodată, se mai arată, cererea intimatei vizând restituirea cuantumului îmbunătăţirilor aduse imobilului, nu a fost dovedită, în condiţiile în care, singura probă existentă la dosar, este o expertiză extrajudiciară, efectuată în altă cauză.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text preluat şi după republicarea acesteia urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Cum sarcinile, au în vedere garanţiile ce grevează imobilul, înlăturate prin efectul restituirii, în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar că acestea nu pot include şi sporul de valoare adus imobilului.
Acestea sunt şi raţiunile pentru care, într-o altă ipoteză, respectiv cea reglementată prin dispoziţiile art. 49 din lege, art. 48, după republicare, se recunoaşte persoanei deţinătoare (chiriaşul) dreptul de a solicita despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinaţia de locuinţă, prin îmbunătăţirile necesare şi utile.
În contextul celor mai sus expuse, textul nu poate fi considerat ca fiind de strictă interpretare, soluţia obligării persoanei îndreptăţite la restituirea contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului, asigurând un echilibru juridic în raport de mărirea nejustificată a patrimoniului acesteia şi respectiv îmbogăţirea fără justă cauză.
Astfel, nu de puţine ori, practica a evidenţiat situaţii în care, ulterior preluării, imobilului i-au fost aduse importante îmbunătăţiri care, fără a-l modifica structural, i-au sporit considerabil valoarea prin asigurarea unor funcţionalităţi multiple, inexistente la data preluării abuzive.
Chiar dacă, în speţă, valoarea acestor îmbunătăţiri a fost stabilită pe baza unui raport de expertiză efectuat într-o altă cauză (dos. nr. 862/2000, aflat pe rolul Judecătoriei Năsăud), aceasta nu poate fi interpretată ca o „ încălcare a legii" de către instanţa de control judiciar, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, contestatorii nici nu au solicitat efectuarea unei alte expertize de specialitate şi nici nu au depus dovezi din care să rezulte că expertiza în discuţie, nu ar mai fi valabilă.
De altfel, la fond (termenul din 18 noiembrie 2002) contestatorii chiar s-au opus cererii intimatei de a se efectua o nouă expertiză contabilă, privind contravaloarea sporului de valoare adus imobilului.
În considerarea celor ce preced, recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.E.L. împotriva deciziei nr. 209 din 6 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2178/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9922/2003. Civil. Legea nr.10/2001... → |
|---|
