ICCJ. Decizia nr. 1393/2003. Civil. Evacuare. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1393
Dosar nr. 4609/2003
Şedinţa publică din 23 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 martie 2001 reclamantul C.F.V. a chemat în judecată pe pârâta T.G.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: evacuarea de pe terenul proprietatea reclamantului situat în Bucureşti, pentru lipsă de titlu; obligarea pârâtei de a desfiinţa construcţia provizorie (garaj) pe care a ridicat-o pe terenul proprietatea reclamantului, iar în caz de refuz, să fie autorizat reclamantul de a efectua această operaţiune, dar pe cheltuiala pârâtei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este proprietarul terenului situat în Bucureşti, drept reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991 prin ordinul prefectului nr. 484 din 4 aprilie 2000 şi procesul-verbal de punere în posesie nr. 484/19.859 din 2 mai 2000. Pârâta a ocupat abuziv terenul pe care a ridicat o construcţie provizorie (garaj).
Prin întâmpinarea din 8 mai 2001 pârâta a invocat lipsa calităţii procesuale active cu motivarea că reclamantul este proprietarul unei cote-părţi indivize din teren, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii susţinând că garajul a fost amplasat cu respectarea legislaţiei în vigoare la data edificării şi după obţinerea tuturor aprobărilor legale.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 10783 din 23 octombrie 2001, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a admis acţiunea reclamantului. A fost obligată pârâta să desfiinţeze construcţia provizorie (garaj) amplasată pe terenul proprietatea reclamantului care a fost autorizat ca în cazul în care pârâta nu-şi va îndeplini această obligaţie în termen de 10 zile de la primirea autorizaţiei, să desfiinţeze reclamantul construcţia provizorie, dar pe cheltuiala pârâtei. S-a dispus evacuarea pârâtei de pe teren.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a motivat că reclamantul nu este în indiviziune cu Municipiul Bucureşti, având un drept de proprietate exclusivă asupra terenului în suprafaţă de 170 mp. Chiar în situaţia în care reclamantul ar fi doar coproprietar asupra terenului, ar fi avut calitate procesuală activă, întrucât prezenta acţiune nu reprezintă un act de dispoziţie, astfel cum susţine pârâta, ci un act de conservare, care poate fi efectuat de către unul din coproprietari, fără consimţământul celorlalţi.
Soluţia Judecătoriei a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 1148/A din 23 mai 2002, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 2177 din 10 octombrie 2002, a admis recursul pârâtei, a modificat în tot Decizia recurată, a admis apelul aceleiaşi părţi şi schimbând în tot sentinţa, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, a respins acţiunea pentru acest considerent.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că reclamantul are un drept indiviz asupra terenului, aşa cum rezultă şi din procesul-verbal de punere în posesie conform căruia suprafaţa de 170 mp cu care a fost pus în posesie reclamantul reprezintă cota indiviză din suprafaţa de 369,00 mp. În ceea ce priveşte acţiunea în evacuare, ea are caracterul unui act de conservare numai în ipoteza în care nu se pricinuiesc stricăciuni şi întrucât se solicită desfiinţarea unor construcţii şi, deci, producerea unei pagube, acţiunea constituie un act de dispoziţie.
Împotriva deciziei pronunţată în recurs, la data de 27 august 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, care a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind, totodată, şi vădit netemeinică.
Recursul în anulare este fondat.
Prin titlul de proprietate nr. 19.859/1 din 6 aprilie 2000 (fila 5 dosar de fond), reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, prin ordinul prefectului nr. 484 din 4 aprilie 2000, conform art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, asupra terenului situat în Bucureşti, „în suprafaţă de 170 mp, reprezentând cota indiviză din suprafaţa totală de 369 mp".
Prin procesul-verbal nr. 484/19.859/1 din 2 mai 2000, reclamantul a fost pus în posesie asupra terenului în discuţie, în act menţionându-se că punerea în posesie a fost precedată de măsurarea terenului, de stabilirea dimensiunilor nemişcătorului şi determinarea vecinătăţilor.
Acest teren era ocupat de cinci construcţii provizorii, tip garaj, aşa cum rezultă din adresa nr. 220 din 29 februarie 2001 a Direcţiei de Impozite şi Taxe sector 1 (fila 7 dosar de fond), aparţinând mai multor persoane, printre care şi de pârâta T.G.S.
În mod greşit instanţa de recurs a considerat că reclamantul are doar un drept de proprietate indiviz asupra terenului în suprafaţă de 170 mp şi nu un drept de proprietate exclusiv. Această concluzie este susţinută prin aceea că suprafaţa de teren este strict delimitată de vecinătăţi, aşa cum rezultă din procesul-verbal de punere în posesie şi din schiţa anexă la acest proces-verbal, precum şi din schiţa întocmită de Oficiul de cadastru. Aceeaşi situaţie de fapt a fost reţinută şi de expertul topograf N.Ş.D. în lucrarea întocmită la instanţa de fond (filele 59-64).
Menţiunea din titlul de proprietate referitoare la faptul că terenul de 170 mp „reprezintă cota indiviză din suprafaţa totală de 369 mp" este o eroare de formulare şi nu semnifică decât că cei 170 mp fac parte integrantă din suprafaţa de 369 mp, având un număr poştal destinat (nr. 3) pe strada M.Z., împrejurare stabilită pe baza schiţelor anexă la procesul-verbal de punere în posesie, a schiţei cadastrale din care se observă că terenul în cauză este clar delimitat, fiind situat în partea din spate a imobilului de la numărul poştal 3, precum şi de extrasul de C.F. nr. 11176 bis sectorul 1 Bucureşti (act nou depus în recursul în anulare).
Indiviziunea sau proprietatea comună pe cote-părţi se caracterizează prin aceea că fiecare copărtaş este titularul unei cote ideale, abstracte, dreptul de proprietate fiind fracţionat, această modalitate a proprietăţii fiind exprimată unanim prin fracţii sau procente cu arătarea tuturor celorlalţi titulari ai dreptului.
Or, în speţă, rezultă indubitabil, din chiar menţiunile titlului de proprietate şi procesului-verbal de punere în posesie, că nemişcătorul este determinat în materialitatea lui, reclamantul fiind pus în posesie prin indicarea precisă a limitelor şi megieşilor terenului.
Garajul deţinut de pârâtă a fost construit cu autorizarea fostului I.A.L., Serviciul Fond Locativ, pe terenul care, în acel moment, era al statului. Întrucât construcţia a fost ridicată pe terenul altuia şi a avut, de la început, un caracter provizoriu, pârâta cunoscând atât natura construcţiei, cât şi faptul că terenul nu-i aparţine, sunt întrunite prevederile art. 494 C. civ., proprietarul terenului putând cere ridicarea garajului ridicat de terţ pe terenul său.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, va fi casată Decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti şi va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2177 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta T.G.S. împotriva deciziei nr. 1148 A din 23 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1390/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 13/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
---|