ICCJ. Decizia nr. 1413/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1413
Dosar nr. 4216/2003
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 iulie 2002, reclamanta S.P. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Harghita, pentru a fi obligaţi la restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile brute de natură salarială, încasate de pârâte în perioada anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plata nedatorată, cu aplicarea dobânzilor legale sumei aferente.
În motivarea acţiunii s-a arătat că respectivele reţineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale reclamantei constituie o plată nedatorată, deoarece au fost efectuate ca urmare a unei greşite aplicări a reglementărilor de ordin general continuate în Legea nr. 145/1999.
În aceeaşi ordine de idei s-a afirmat că reclamanta beneficiază de dispoziţiile speciale, derogatorii, conţinute în Legea nr. 92/1992 şi în HG nr. 409/1998, care îi conferă dreptul la asistenţă medicală gratuită.
Ministerul Justiţiei, pârât în cauză, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea cererii reclamantei pe considerentul că aceasta poate beneficia de asistenţă medicală gratuită numai în măsura în care face dovada îndepliniri obligaţiilor de plată a contribuţiilor lunare la asigurările de sănătate.
În aceeaşi întâmpinare a a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Harghita, fiind formulată şi o cerere subsidiară de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., prin care s-a solicitat că, în ipoteza în care acţiunea principală ar fi admisă, respectiva chemată în garanţie să fie, la rândul său obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior obţinerii lor, din salariul reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 977 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a admis acţiunea reclamantei şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a obligat chemata în garanţie CASAOPSNAJ să restituie reclamantei, în locul pârâţilor, suma de 3.654.115 lei, cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar, începând cu luna ianuarie 2000 – martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale, calculată conform OG nr. 9/2000, de la data reţinerii lunare a sumei şi până la data plăţii integrale a datoriei.
Au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a beneficiat de prevederile Legii nr. 92/1992 şi ale HG nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuităţii asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate şi a familiilor acestora.
S-a mai reţinut că interpretarea acestor reglementări şi a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia că principiul amintit implică şi exonerarea beneficiarilor de obligaţia de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.
Totodată instanţa a subliniat că noul regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speţă, deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei 29 martie 2001, la care acest act normativ a fost publicat.
S-a mai arătat că încasarea de către chemata în garanţie a sumelor reţinute din salariul reclamantei justifică obligarea acesteia la restituirea sumelor în condiţiile în care, atât reţinerea cât şi virarea lor către CASAOPSNAJ s-a realizat fără temei legal din nou. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Tribunalului Harghita, precum şi chemata în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., iar prin Decizia nr. 1001/R din 15 noiembrie 2002 Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins ca nefondate recursurile declarate în cauză, păstrând soluţia primei instanţe.
La data de 29 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei date de către instanţa de recurs solicitând casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză precum şi respingerea acţiunii şi a cererii de chemare în garanţie.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicate în cauză, duce la concluzia că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită, numai în măsura în care îşi îndeplinesc obligaţia de a achita lunar contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
S-a mai arătat că dispoziţiile Legii nr. 145/1997 care reglementează această obligaţie sunt de generală aplicare şi că singurele excepţii avute în vedere de către legiuitor au fost menţionate expres în textul aceluiaşi act normativ.
Odată cu declararea recursului în anulare s-a formulat conform art. 3302 C. proc. civ. şi o cererea de suspendare a executării hotărârilor pronunţate în cauză.
Deşi legal citată intimata-reclamantă nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu şi-a făcut vreo apărare în cauză.
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului în anulare şi respingerea acţiunii ca nefondată, urmând ca pe cale de consecinţă să fie respinsă şi cererea de chemare în garanţie.
Recursul în anulare este fondat.
În acest sens Curtea are în vedere că publicarea Legii nr. 142/1997 - prin care s-au adus modificări substanţiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992, si respectiv publicarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 au avut loc la 25 iulie 1997 şi 31 iulie 1997.
O corectă soluţionare a litigiului este condiţionată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a dispoziţiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a fost republicat la 30 septembrie 1997 cu modificările aduse prin Legea nr. 142/1997.
Astfel, Curtea reţine ca fiind de necontestat că, potrivit art. 99 si art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţe si parchete beneficiază gratuit de asistenţă medicală, medicamente si proteze.
Conform însă art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ acordarea acestor beneficii opereaza în condiţiile stabilite prin hotărâre de guvern.
Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 şi art. 55 menţiona expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligatie.
Este de reţinut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistenţă medicală gratuită prevăzuţi de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.
Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziţii legale, a fost emisă HG nr. 409/1998 care menţiona expres că beneficiul gratuitătilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Interpretarea avută în vedere de instanţele care au soluţionat cauza în fond şi în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.
Este de observat, astfel că Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicarii Legii nr. 145/1997, iar în raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.
În acelaşi timp nu se poate omite, că modificările aduse Legii de organizare judecătorescă prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.
Au existat aşadar, toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispoziţiilor celor doua legi, să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraţilor şi eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instante si parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligaţia instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Întrucât o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuitătilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiţionat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997 este evident că voinţa legiuitorului nu a fost în sensul prezumat de instanţele de fond şi de recurs.
Pe de altă parte din analiza dispoziţiilor art. 6 si art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau de scutire a anumitor categorii de persoane de plata contributiei lunare pentru asigurarile sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii.
Acest criteriu nu operează, însă, nici în cazul magistraţilor şi nici în acela al personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete.
Prin urmare nu există argumente pentru a se reţine ca Legea nr. 92/1992 ar deroga - sub aspectul analizat - de la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Aşa fiind interpretarea contrară avută în vedere în speţă de cele două instanţe constituie o încălcare esenţială a prevederilor legale menţionate, făcând incidente dispozitiile art. 330 pct. 2 C. Proc. Civ.
În consecinţă Curtea va admite recursul în anulare şi va face aplicarea art. 3303 şi respectiv 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi al respingerii ca nefondată a acţiuniii formulate de reclamantă.
În raport cu soluţia dată acţiunii principale şi cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi 63 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi, de asemenea respinsă cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Întrucât cererea de suspendare a executării hotărârilor pronunţate în cauză devine - în contextul arătat - lipsită de obiect, urmează ca şi acesta să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei 1001/R din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 977 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi rejudecând respinge acţiunea formulată de reclamanta S.P. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita.
Respinge cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. formulată de Ministerul Justiţiei.
Respinge cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 977 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi deciziei nr. 1001/R din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1412/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1417/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
