ICCJ. Decizia nr. 1417/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1417
Dosar nr. 4281/2003
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 3 iulie 2002, reclamanta C.C. a chemat în judecată pârâtele Tribunalul Harghita şi Ministerul Justiţiei pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să le oblige pe pârâte la restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate, în procent de 7% din veniturile brute de natură salarială şi încasate de pârâte în perioada anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plata nedatorată precum şi la dobânzile legale aferente.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că respectivele reţineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale reclamantei constituie o plată nedatorată, deoarece au fost efectuate ca urmare a unei greşite aplicări a reglementărilor de ordin general conţinute în Legea nr. 145/1999.
În acest sens s-a arătat că reclamanta beneficiază de dispoziţiile speciale, derogatorii, conţinute în Legea nr. 92/1992 şi în HG nr. 409/1998 care îi conferă dreptul la asistenţă medicală gratuită.
În cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, pe considerentul că aceasta poate beneficia de asistenţă medicală gratuită numai în măsura în care face dovada îndeplinirii obligaţiilor de plată a contribuţiilor lunare la asigurările de sănătate.
A fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalului Harghita şi a fost formulată o cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care s-a solicitat că, în ipoteza în care acţiunea principală ar fi admisă, chemata în garanţie să fie, la rându-i obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior reţinerii lor din salariul reclamantei.
Toate aceste apărări şi cereri au fost însuşite de pârâtul Tribunalul Harghita printr-o întâmpinare formulată la 23 iulie 2002, iar la 6 august 2002 pârâtul Ministerul Justiţiei a depus o completare la întâmpinarea iniţial depusă.
Prin sentinţa civilă nr. 955 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a admis acţiunea reclamantei, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi a fost obligată chemata în garanţie CASAOPSNAJ să restituie reclamantei C.C., în locul pârâţilor, suma de 4.643.389 lei, cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar, începând cu luna ianuarie 2000 – martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform OG nr. 9/2000 de la data reţinerii lunare a sumei şi până la data plăţii integrale a datoriei.
A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita.
Pronunţând această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanta a beneficiat în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 de prevederile Legii nr. 92/1992 şi de HG nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuităţii asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, cât şi pentru familiile acestora.
S-a mai reţinut că interpretarea acestor reglementări precum şi a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia că principiul amintit implică şi exonerarea beneficiarilor de obligaţia de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.
Instanţa a arătat că noul regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speţă, deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei – 29 martie 2001 – la care acest act normativ a fost publicat.
Tot în considerentele sentinţei civile pronunţate s-a susţinut că încasarea de către chemata în garanţie a sumelor reţinute din salariul reclamantei justifică obligarea acesteia la restituirea respectivelor sume în condiţiile în care, atât reţinerea cât şi virarea lor către CASAOPSNAJ s-a făcut fără temei legal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Justiţiei în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Tribunalului Harghita precum şi chemata în garanţie CASAOPSNAJ.
Prin Decizia nr. 904/R din 8 noiembrie 2002 Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, în dosarul nr. 924/2002/C a respins recursurile ca nefondate.
La data de 30 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei dată de instanţa de recurs solicitând casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză, precum şi respingerea acţiunii şi a cererii de chemare în garanţie.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la concluzia că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită numai în măsura în care îşi îndeplinesc obligaţia de a achita lunar contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
S-a arătat că dispoziţiile Legii nr. 145/1997, care reglementează această obligaţie sunt de generală aplicare şi că singurele excepţii avute în vedere de către legiuitor au fost menţionate expres în textul aceluiaşi act normativ.
Odată cu declararea recursului în anulare s-a solicitat conform art. 3302 C. proc. civ. şi suspendarea executării hotărârilor pronunţate în cauză.
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului în anulare şi respingerea acţiunii ca nefondată, pe cale de consecinţă şi respingerea cererii de chemare în garanţie.
Recursul în anulare este fondat.
În acest sens Curtea are în vedere că publicarea Legii nr. 142/1997, prin care s-au adus modificări substantiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992, şi respectiv publicarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 au avut loc la 25 iulie 1997 şi 31 iulie 1997.
O corectă solutionare a litigiului este conditionată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a dispoziţiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a fost republicat la 30 septembrie 1997 cu modificarile aduse prin Legea nr. 142/1997.
Astfel Curtea reţine ca fiind de necontestat că, potrivit art. 99 şi 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete beneficiază gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Conform însă art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ acordarea acestor beneficii operează în condiţiile stabilite prin hotărâre de guvern.
Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 şi 55 menţiona expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligaţie.
Este de reţinut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistenţă medicală gratuită prevăzuţi de art. 99 şi 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.
Ulterior, în executarea acestor din urmă dispozitii legale, a fost emisă HG nr. 409/1998 care menţiona expres că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Interpretarea avută în vedere de instanţele care au solutionat cauza în fond şi în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.
Este de observat astfel că Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicarii Legii nr. 145/1997, iar în raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.
În acelaşi timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecatorescă prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurarilor sociale de sănătate.
Au existat aşadar toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozitiilor celor doua legi, să se prevada într-o mainieră explicită includerea magistratilor si eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instante si parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligatia instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Întrucât o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiţionat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997 este evident că voinţa legiuitorului nu a fost în sensul prezumat de instanţele de fond si de recurs.
Pe de altă parte din analiza dispoziţiilor art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau de scutire a anumitor categorii de persoane de plata contribuţiei lunare pentru asigurarile sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii.
Acest criteriu nu opereaza însă nici în cazul magistraţilor şi nici în acela al personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete.
Prin urmare nu există argumente pentru a se reţine ca Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Aşa fiind interpretarea contrară avută în vedere în speţă de cele două instante constituie o încălcare esenţială a prevederilor legale menţionate, făcând incidente dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În consecinţă Curtea va admite recursul în anulare şi va face aplicarea art. 3303 şi respectiv 314 C. proc. civ. în sensul casării ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi al respingerii ca nefondată a acţiuniii formulate de reclamantă.
În raport cu soluţia dată acţiunii principale şi cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi de asemenea respinsă cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Întrucât cererea de suspendare a executării hotărârilor pronunţate în cauză devine, în contextul arătat, lipsită de obiect, urmează ca şi acesta să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 904 din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 955 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita.
Respinge cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Respinge cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 955 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi deciziei nr. 904 din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Tîrgu Mureş, secţia civilă, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1413/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 4229/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
