ICCJ. Decizia nr. 1496/2003. Civil. Litigiu de munca - Legea 138/1999 si OG 73/1999. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1496
Dosar nr. 1124/1/2003
(nr. vechi 259/2003)
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Olt sub nr. 7216 din 26 septembrie 2001, reclamantul H.V.S. a chemat în judecată Ministerul de Interne, Serviciul de Pensii, solicitând obligarea acestuia să-i acorde un ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozitabile, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă, începând cu data de 1 octombrie 1999 şi până la împlinirea vârstei legale de pensionare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 1 octombrie 1999 a fost pensionat, în baza art. 46 alin. (1) din Decretul nr. 214/1977, conform deciziei nr. 122613 din 24 noiembrie 1999 şi nu a beneficiat de ajutorul material prevăzut de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999.
Acţiunea reclamantului a fost admisă prin sentinţa nr. 228 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Olt, secţia civilă. Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 81.945.360 lei reprezentând 12 solde brute.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, urmare pensionării reclamantului la data de 1 octombrie 1999, acesta a beneficiat de un ajutor egal cu 15 solde lunare, în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, conform sentinţei civile nr. 5408 din 15 septembrie 2000 a Judecătoriei Slatina.
Potrivit prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, reclamantul este îndreptăţit să beneficieze şi de ajutorul constând în 12 solde brute, calculat până la împlinirea vârstei de pensionare.
Recursul declarat împotriva sentinţei de pârât a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 148 din 30 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia litigii de muncă.
S-a reţinut că, reclamantul a fost pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2000 când au intrat în vigoare prevederile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, astfel că reclamantul beneficiază în mod legal de drepturile stabilite prin Legea nr. 138/1999.
Împotriva ambelor hotărâri pronunţate în cauză a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 21 ianuarie 2003.
În recursul în anulare se susţine că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi s-a solicitat admiterea lui, casarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea acţiunii.
În motivarea recursului în anulare se arată că instanţele au încălcat dispoziţiile OUG nr. 140/1999, care în art. 8 pct. 2 stabileşte că „prevederile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale, cuvenite personalului civil din aceste instituţii se aplică începând cu 1 decembrie 1999", iar la pct. 3 se arată, în mod expres, că, până la data de 1 decembrie 1999 se aplică, în continuare, prevederile HG nr. 0282/1993.
Art. 20 pct. 1 din HG nr. 0282/1993 stabileşte că, „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, militarii în activitate cu drept de pensie, în raport cu vechimea efectivă ca militar, beneficiază de un ajutor neimpozabil, stabilit în raport de solda de bază brută din ultima lună de activitate, astfel: până la 25 ani, un ajutor egal cu o soldă de bază, între 25-35 ani, un ajutor egal cu 2 solde de bază şi peste 35 ani, un ajutor egal cu 3 solde de bază".
Ori, prin sentinţa civilă nr. 5408 din 15 septembrie 2000, reclamantul a beneficiat de 15 solde lunare brute.
La data de 13 decembrie 2002, reclamantul a decedat, poziţia sa procesuală fiind preluată de H.L.N., în calitate de succesoare legală, conform certificatului de moştenitor nr. 42 din 4 iulie 2003.
Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce urmează:
Reclamantul H.V.S. a fost pensionat începând cu data de 1 octombrie 1999, în baza Decretului nr. 214/1977, conform deciziei nr. 122613 din 24 noiembrie 1999 şi a fost trecut direct în retragere, conform art. 85 alin.(1) lit. b) şi alin. ultim din Legea nr. 80/1995, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II/011999 din 30 decembrie 1999.
Prin sentinţa civilă nr. 5408 din 15 septembrie 2000 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă şi irevocabilă, pârâtul Ministerul de Interne, Serviciul Pensii a fost obligat să-i plătească reclamantului, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, un ajutor egal cu 15 solde.
Acest ajutor i-a fost plătit reclamantului, în cuantum de 102.431.700 lei, respectiv 21.351.924 lei reprezentând 6 solde conform HG nr. 0282/1993 şi diferenţa până la 15 solde, din sentinţa menţionată, în sumă de 81.079.776 lei, potrivit situaţiei contabile depuse la dosar.
La data de 26 septembrie 2001, reclamantul a formulat acţiunea de faţă prin care a solicitat plata ajutorului prevăzut de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999.
Chestiunea de drept pusă în discuţie prin recursul în anulare, cu implicaţii asupra soluţiei pronunţată în cauză vizează ultraactivitatea legii vechi, ca excepţie de la cele două principii care guvernează aplicarea legii în timp, precum şi natura juridică a ordonanţelor de urgenţă ale guvernului.
Atât pârâtul, pe parcursul derulării litigiului cât şi Procurorul general în recursul în anulare au susţinut că OUG nr. 140/1999 cuprinde o normă specială în art. 8 pct. 2 privind ultraactivarea prevederilor HG nr. 0282/1993 şi, respectiv, stabilirea altei date de intrare în vigoare a legii noi, în speţă Legea nr. 138/1999, decât cea prevăzută în cuprinsul legii. Reclamantul, prin succesoarea sa a susţinut că, în realitate nu este vorba despre o schimbare a datei de intrare în vigoare a legii noi ci doar de o amânare a producerii efectelor ei, pentru că altfel s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii şi s-ar ajunge la situaţia ca o lege să fie modificată printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară.
Apărările reclamantului, prin succesoarea sa nu au suport legal şi doctrinar, în timp ce susţinerile din recursul în anulare sunt corecte.
Legea nr. 138/1999 a intrat în vigoare la data de 1 august 1999, conform prevederii speciale din art. 72 al legii.
La data de 24 septembrie 1999 a intrat în vigoare OUG nr. 140/1999 prin care s-a prevăzut altă dată de intrare în vigoare a Legii nr. 138/1999, respectiv la 1 decembrie 1999 şi ultraactivarea HG nr. 0282/1993.
Prin urmare, ordonanţa de urgenţă a guvernului nu a operat modificări de fond în legea organică, ci numai o schimbare a datei de intrare în vigoare, ceea ce este posibil şi constituţional, în raport de natura juridică a acestui act normativ, aşa cum este el definit în dispoziţiile art. 115 din Constituţia României referitoare la delegarea legislativă.
Schimbarea datei de intrare în vigoare a legii noi şi, evident, menţinerea până atunci a dispoziţiilor legii vechi, nu constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii legii, ea fiind o excepţie de la acest principiu.
Dacă legea nouă, care este mai favorabilă persoanelor cărora se adresează creează, implicit, discriminări, aşa cum susţine reclamantul prin succesoarea sa, chestiunea nu este de ordin juridic.
Problema litigioasă o constituie însă legea aplicabilă situaţiei juridice în care s-a aflat reclamantul, prin emiterea deciziei sale de pensionare, mai exact a drepturilor materiale speciale cuvenite acestuia, în virtutea calităţii de militar trecut direct în retragere în condiţiile legale menţionate.
OUG nr. 140/1999 nu a operat doar o amânare a beneficiului Legii nr. 138/1999, ci a operat o schimbare a datei de intrare a ei în vigoare, respectiv a datei de la care se năştea dreptul de a beneficia de ajutorul stabilit în art. 31 alin. (2) din această lege.
Ori, la data de 1 decembrie 1999, când a intrat în vigoare Legea nr. 138/1999, dreptul reclamantului era deja născut şi avea regimul juridic prevăzut în HG nr. 0282/1993.
În consecinţă, recursul în anulare este fondat şi va fi admis, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
Cele două hotărâri judecătoreşti vor fi casate şi, pe fond, se va respinge acţiunea reclamantului, continuată de fiica sa, ca nefondată.
La data de 25 ianuarie 2006, intimatul pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a depus o cerere de restabilire a situaţiei anterioare, formulată în temeiul art. 4042 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 23 aprilie 2002, în temeiul sentinţei civile nr. 228 din 12 noiembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Olt în prezenta cauză, sentinţa devenită irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 148 din 30 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Braşov, reclamantul a încasat suma de 81.945.360 ROL.
Intimatul pârât a arătat că, în ipoteza admiterii recursului în anulare solicită restituirea acestei sume.
La dosar a fost depusă dovada plăţii sumei menţionate către reclamant.
Cererea pârâtului intimat este justificată şi, în baza art. 4042 C. proc. civ. se va dispune restabilirea situaţiei anterioare prin întoarcerea executării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 148 din 30 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă, şi sentinţei nr. 228 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Olt, secţia civilă, pe care le casează şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamantul H.V.S. şi continuată de succesoarea H.L.N. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În baza art. 4042 C. proc. civ. dispune restabilirea situaţiei anterioare prin întoarcerea executării.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1549/2003. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 10810/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
