ICCJ. Decizia nr. 15/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 15
Dosar nr. 4478/2003
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2002 sub nr. 2667 pe rolul Tribunalului Botoşani reclamanta P.N.S. a chemat în judecată pe pârâtele C.M.U. Botoşani, SC C. SC Botoşani (fostă A. SA), SC C.U. Botoşani, SC A.P. SA Botoşani Consiliul judeţean Botoşani şi A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în principal să oblige pe pârâţi să-i restituie, în natură suprafaţa totală de 229 mp teren situat în intravilanul municipiului Botoşani, cu anularea parţială a eventualelor titluri de proprietate ale pârâţilor, în limitele cotelor de teren ocupate de fiecare.
În subsidiar a solicitat obligarea pârâţilor să plătească o chirie lunară pentru terenul ocupat sau să cumpere terenul la preţul de circulaţie, care să-i ofere acţiuni sau părţi sociale, în funcţie de forma sau capitalul social la valoarea de circulaţie actuală.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2335 din 20 decembrie 1957 a devenit proprietara unui apartament şi a suprafeţei de 2546,77 mp teren situat în Botoşani din care fără nici o despăgubire statul, prin pârâtele chemate în judecată, i-au ocupat abuziv 229 mp teren pe care au construit nelegal complexul U.
La cererea pârâtei C.M.U. Botoşani a fost introdusă în cauză Primăria Municipiul Botoşani în calitate de proprietar al terenului pe care se află construcţiile sale şi asupra căruia are numai un drept de folosinţă.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 523 din 18 decembrie 2002 a admis acţiunea formulată conform prevederilor Legii nr. 10/2001 de către reclamantă şi a obligat pârâtele să restituie acesteia următoarele suprafeţe de teren:
SC C.U. SRL Botoşani suprafaţa de 83 mp teren, C.M.U. Botoşani şi Primăria Botoşani suprafaţa de 68 mp teren, SC C. Botoşani suprafaţa de 78 mp teren, suprafeţe identificate şi delimitate în schiţa anexă la raportul de expertiză (întocmit de expert D.F.) care face parte integrantă din prezenta sentinţă.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei câte 1.666.000 lei fiecare cheltuieli de judecată.
A respins acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta prin act autentic a cumpărat la data de 20 decembrie 1957, un apartament şi suprafaţa de 2546,77 mp teren situat în Botoşani.
Prin Decretul nr. 212/1970 reclamantei i s-a expropriat suprafaţa de 540 mp în vederea construirii unor blocuri de locuinţe, teren care a fost utilizat în acest scop.
S-a mai reţinut de asemenea că i s-a preluat abuziv reclamantei de către stat şi suprafaţa de 801 mp pe care s-au construit fără autorizaţia organului administrativ complexe comerciale de stat şi meşteşugăreşti.
În consecinţă, constată instanţa de fond, întreprinderile care au edificat construcţii pe terenul în litigiu, au construit cu rea-credinţă, fără autorizarea organului administrativ competent, pe un teren ocupat abuziv şi deci pe care se află construcţiile sale şi asupra cărora are numai un drept de folosinţă.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 523 din 18 decembrie 2002 a admis acţiunea formulată conform prevederilor Legii nr. 10/2001 de către reclamantă şi a obligat pârâtele să restituie acesteia următoarele suprafeţe de teren: SC C.U. SRL Botoşani suprafaţa de 83 mp teren, C.M.U. Botoşani şi Primăria Botoşani şi Primăria Botoşani suprafaţa de 68 mp teren, SC C. Botoşani suprafaţa de 78 mp teren, suprafaţe identificate şi delimitate în schiţa anexă la raportul de expertiză (întocmit de expert D.F.) care face parte integrantă din prezenta sentinţă.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei câte 1.666.000 lei fiecare cheltuieli de judecată.
A respins acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură, motiv pentru care a fost admisă acţiunea împotriva pârâţilor care deţineau terenul în cotele respective.
Faţă de ceilalţi pârâţi acţiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele obligate la restituire şi A.P.A.P.S., invocând motive de nelegalitate şi netemeinice.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia civilă nr. 43 din 13 mai 2003 a admis apelurile declarate de către pârâtele SC C. SA Botoşani, SC C.U. SRL Botoşani şi al Cooperativei Meşteşugăreşti Unirea Botoşani, a schimbat parţial sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea faţă de aceste pârâte, înlăturând obligaţia lor la plata cheltuielilor de judecată de 1.666.000 lei fiecare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la respingerea acţiunii faţă de ceilalţi pârâţi.
A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti.
În esenţă instanţa de apel a considerat că primele trei apeluri sunt întemeiate având în vedere un considerent comun, respectiv acela că în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care pe terenurile preluate abuziv s-au ridicat construcţii, fostul proprietar poate obţine restituirea în natură numai a părţii de teren rămasă liberă, ceea ce se apreciază de către instanţă, în speţă nu este cazul.
S-a reţinut de asemenea că restituirea în natură, prevăzută de alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 este posibilă, doar în ipoteza terenurilor cu construcţii edificate abuziv, dar numai după data de 1 ianuarie 1990 şi, ca atare, pentru construcţiile edificate anterior (ca în cazul în speţă) fostul proprietar va putea beneficia de măsurile reparatorii în echivalent, conform art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege.
Un alt considerent avut în vedere de către instanţa de apel pentru motivarea hotărârii a fost acela că reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii printr-un „subsidiar îndepărtat al acţiunii, abandonat pe parcurs" şi, în consecinţă, aceste pretenţii pot fi valorificate ulterior prin continuarea procedurii prealabile.
Referitor la Primăria Municipiului Botoşani, instanţa de apel reţine că aceasta nu a fost chemată în judecată de către reclamantă ci a fost introdusă în proces la iniţiativa pârâtei C.M., dar nerecunoscând susţinerile acesteia are conform art. 66 alin. (2) raportat la art. 58 C. proc. civ. calitatea de intervenient în interes propriu.
În ceea ce priveşte apelul A.P.A.P.S. acesta a fost respins întrucât acţiunea reclamantei fusese respinsă faţă de această pârâtă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti.
Reclamanta în recursul său invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine de către recurentă că deşi instanţa de apel recunoaşte în totalitate valabilitatea titlului său de proprietate asupra terenului în litigiu şi împrejurarea că pe acest teren preluat abuziv de către stat s-au edificat construcţii fără autorizaţie apreciază că acestea nu se pot retroceda în natură întrucât ele au fost construite înainte de 1 ianuarie 1990.
În legătură cu această împrejurare recurenta arată că nu se poate face distincţie nici prin lege nici prin hotărâre judecătorească între un constructor de rea-credinţă dinainte de 1 ianuarie 1990 şi altul de după această dată.
Cea de-a doua critică este în legătură cu faptul că deşi instanţa de apel iniţial a dispus obligarea celor trei pârâte să depună la dosar certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie, ulterior a renunţat la această probă.
În cea de a treia critică se arată că instanţa a interpretat greşit prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reţinând că există o diferenţiere de tratament juridic pentru constructorii de rea credinţă dinainte de 1 ianuarie 1990 cu cei de după această dată, cu toate că în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 această diferenţiere nu se face la pct. 10 alin. (4).
O a patra susţinere este în legătură cu faptul că instanţa nu s-a pronunţat în nici un fel asupra probei cu înscrisuri, certificat de urbanism şi autorizaţie de construcţie, care nu au mai fost administrate.
În plus, recurenta mai susţine că instanţa de apel respingând cererea principală, trebuia să se pronunţe pe cererea subsidiară, respectiv acordarea echivalentului terenului pentru care nu s-a dispus obligarea la restituirea în natură şi evident va obliga pârâţii la plata cheltuielilor de judecată ocazionate din culpa lor.
Pârâta A.P.A.P.S., în recursul său solicită casarea cu trimitere întrucât instanţele nu s-au pronunţat asupra excepţiei lipsei ei de calitate procesuală pasivă, întrucât ea administrează acţiunile deţinute de stat la societăţile comerciale, cu activele care aparţin societăţii.
În ceea ce priveşte recursul formulat de către reclamantă urmează a constata că este fondat.
Astfel este de reţinut în primul rând că instanţa de apel, respingând cererile din acţiunea reclamantei formulate în principal nu s-a pronunţat asupra cererilor formulate în subsidiar, deşi în şedinţa din 28 august 2002 (fila 94 dosar fond) a fost admisă proba cu o expertiză tehnică care să stabilească care sunt suprafeţele de teren ocupate de fiecare dintre pârâţi, care este preţul de circulaţie al terenului precum şi valoarea chiriei pentru acest teren.
De menţionat că expertiza a fost efectuată de către expertul D.F. şi a răspuns la obiectivele stabilite de către instanţă (fila 144 dosar).
În aceste condiţii nu se poate susţine că reclamanta a renunţat la cererile subsidiare, mai ales că nu există nici o cerere de modificare a acţiunii sau de restrângerea acesteia; în consecinţă nepronunţarea instanţei de apel asupra cererilor subsidiare, în momentul în care admiţând apelul pârâtelor a schimbat soluţia pronunţată de instanţa de fond şi a respins cererile principale din acţiunea reclamantei, reprezintă un motiv de casare în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ.
Instanţa de apel de asemenea nu s-a pronunţat asupra consecinţelor nedepunerii de către pârâte a certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construcţie, probe cu acte admise de asemenea de către instanţa de apel, împrejurare care se încadrează în motivul de casarea prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Referitor la criticile întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea nu se poate pronunţa întrucât conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea „hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".
În cazul în speţă, după cum s-a arătat în considerentele mai înainte menţionate situaţia de fapt nu a fost stabilită.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul declarat de către reclamantă, a casa hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării urmează a se elucida prin probe noi, admise în celălalt ciclu procesual dar neadministrate, situaţia de fapt privind cererea principală şi în funcţie de soluţia ce se va pronunţa în cererea principală, urmează ca instanţa de trimitere să analizeze sau nu cererile subsidiare.
Cu privire la recursul formulat de pârâta A.P.A.P.S urmează a constata că este nefondat.
Astfel este de reţinut că acţiunea reclamantei împotriva acestei pârâte a fost respinsă ca nefondată de către instanţa de fond.
În această situaţie apelul formulat de către această recurentă împotriva hotărârii instanţei de fond a fost legal şi temeinic respins întrucât pârâta nu fusese obligată la nimic faţă de reclamantă ca urmare a respingerii acţiunii acesteia.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul pârâtei A.P.A.P.S. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.N.S. împotriva deciziei nr. 43 din 13 mai 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1671/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1430/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
