ICCJ. Decizia nr. 1671/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1671
Dosar nr. 3466/2003
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 decembrie 2000, reclamanta L.I.R. a chemat în judecată pe pârâta SC B. & C.E.M.B. SRL solicitând obligarea acesteia să-i lase în proprietate şi paşnică folosinţă apartamentul nr. 17 din Iaşi, pe care îl deţine fără drept.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 480 C. civ.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 6049 din 4 aprilie 2001 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. întrucât valoarea obiectului revendicării este de 216.617.270 lei.
Judecând procesul în fond, Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 963 din 25 noiembrie 2002 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei L.I.R. prin procurator L.I.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din probele administrate că apartamentul în litigiu a fost dobândit în timpul căsătoriei de soţii L.I. şi L.R., părinţii reclamantei.
La decesul lui L.R. au rămas ca moştenitori L.I, în calitate de soţ supravieţuitor cu o cotă de 5/8 şi reclamanta L.I.R., descendent cu o cotă de 3/8 din apartament.
Fără a se proceda la ieşirea din indiviziune, L.I. a încheiat două contracte de împrumut cu B. Iaşi şi C.V. garantate prin ipotecă asupra apartamentului.
Creditorii, pentru a-şi recupera creanţele, au solicitat vânzarea la licitaţie a apartamentului iar prin ordonanţa de adjudecare nr. 7880 din 30 iunie 1997 imobilul a fost adjudecat definitiv pârâtei SC B. & C.E.M.B. SRL care a achitat integral preţul.
Ordonanţa de adjudecare a fost transcrisă în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni al Judecătoriei Iaşi sub nr. 7295 din 15 iulie 1997.
Ulterior emiterii ordonanţei de adjudecare, reclamanta a formulat acţiune de ieşire din indiviziune asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctei sale mame.
Prin sentinţa civilă nr. 145 din 17 aprilie 1998 a Judecătoriei Iaşi a fost admisă acţiunea de partaj şi în consecinţă apartamentul în litigiu a fost atribuit reclamantei L.I.R. cu obligarea la plata unei sulte către tatăl său L.I.
Tribunalul a considerat că sentinţa civilă nr. 145/1998 a Judecătoriei Iaşi, nu constituie un titlu de proprietate opozabil pârâtei deoarece la data pronunţării acestei hotărâri imobilul se afla deja în proprietatea pârâtei ca efect al vânzării la licitaţie, împrejurare cunoscută de L.I. care fusese parte în dosarul de executare, precum şi de către reclamantă.
S-a constatat că reclamanta u a dovedit dreptul său de proprietate cu un titlu valabil, opozabil erga omnes în condiţiile în care sentinţa prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune nu a fost transcrisă.
Dimpotrivă, s-a reţinut că pârâta a făcut dovada cu ordonanţa de adjudecare nr. 7880/1997, transcrisă în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni al Judecătoriei Iaşi, că este dobânditor de bună-credinţă al imobilului revendicat în contextul în care art. 518 C. proc. civ. prevede că prin adjudecare proprietatea asupra imobilului se transmite de la debitor la adjudecatar, iar efectul transcrierii este opozabilitatea titlului faţă de terţi, inclusiv faţă de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta L.I.R. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia civilă nr. 30 din 23 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost respins ca nefondat apelul reclamantei. Totodată apelanta a fost obligată să plătească intimatei-pârâte suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt reţinută de tribunal are corespondent în probele administrate în cauză.
Astfel, s-a dovedit că imobilul în litigiu este situat în Iaşi.
Înscrierea cifrei 3, în copia xerox depusă la dosar, care nu este lizibilă, nu poate duce la concluzia că titlul opus de intimată este pentru alt apartament decât cel revendicat de apelanta-reclamantă.
S-a mai reţinut că între părţi au existat şi alte litigii privind imobilul revendicat „cu obiecte diferite" între care evacuare şi contestaţie la executare (dos. nr. 4160/2001 al Curţii de Apel Iaşi) în care apelanta şi L.I, mandatarul acesteia în prezenta cauză, au figurat ca părţi.
Instanţa de apel a stabilit că nu are relevanţă în cauză că intimata a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului de la unul din coproprietarii aflaţi în indiviziune, în condiţiile în care ordonanţa de adjudecare nu a fost casată (desfiinţată) în termenele şi modalităţile prevăzute de art. 551-557 C. proc. civ., în redactarea anterioară adoptării OUG nr. 58/2003.
S-a considerat că, în mod judicios, tribunalul a aplicat dispoziţiile legale incidente cauzei atunci când a constatat că titlul de proprietate al apelantei-reclamante, respectiv sentinţa civilă nr. 445 din 17 aprilie 1998 a Tribunalului Iaşi prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctei L.R., nu este opozabil intimatei-pârâte care nu a fost parte în acel proces; că s-a atribuit apelantei-reclamante un imobil asupra căruia încetase dreptul de proprietate al lui L.I, pe data rămânerii definitive a ordonanţei de adjudecare în favoarea intimatei; că titlul de proprietate al intimatei-pârâte, ordonanţa de adjudecare nr. 7880 din 30 iunie 1997 a Judecătoriei Iaşi, este anterior celui al apelantei şi opozabil acesteia şi terţilor ca efect al transcrierii în registrul de inscripţiune şi transcripţiuni imobiliare al Judecătoriei Iaşi sub nr. 7205 din 15 iulie 1997.
În termenul prevăzut de lege, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta L.I.R. prin mandatar L.I, judecând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta susţine în esenţă că, în mod nelegal, instanţa de apel a interpretat în favoarea intimatei-pârâte ilizibilitatea strecurată în ordonanţa de adjudecare nr. 7880 din 30 iunie 1997 a Judecătoriei Iaşi (depusă în copie xerox) ce se referă la apartamentul nr. 17 din Iaşi, bl. B 1-3 şi nu bl. B 1-5 în care se află apartamentul revendicat în cauză.
Aşa fiind, greşit s-a reţinut că intimata are un titlu anterior şi opozabil recurentei şi terţilor, câtă vreme ordonanţa de adjudecare se referă la apartamentul situat în blocul B 1-3 în loc de blocul B 1-5. De altfel, cererea intimatei de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost respinsă prin încheierea din 21 decembrie 2000 tocmai pentru că ordonanţa de adjudecare privea imobilul din B-dul I., bloc B 1-3 în loc de bloc B 1-5.
Recurenta mai susţine că şi în situaţia în care este vorba de o eroare materială strecurată în ordonanţa de adjudecare, atâta timp cât nu s-a urmat calea legală a rectificării, nu se poate reţine că există o transcriere sau o intabulare pe numele pârâtei.
În finalul cererii de recurs se arată că intimata-pârâtă a adjudecat pe riscul său un bun despre care se cunoştea că este în indiviziune; că acţiunea de partaj succesoral a fost introdusă anterior eliberării ordonanţei de adjudecare dar procesul a fost soluţionat mai târziu; că recurenta nu cunoştea că apartamentul a fost scos în vânzare la licitaţie iar procesele de evacuare şi contestaţia la executare au avut loc după pronunţarea adjudecării şi partajului.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi înscrisuri noi şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârile pronunţate în raport de motivele de casare, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este adevărat că în faza de apel s-a depus o copie xerox a ordonanţei de adjudecare nr. 7880 din 30 iunie 1997 a Judecătoriei Iaşi, cu un dispozitiv mai puţin lizibil din care se putea confunda că apartamentul 17 situat în Iaşi, este situat în blocul B 1-3 în loc de blocul B 1-5, cum prevedeau considerentele aceleiaşi ordonanţe.
În recurs, intimata a depus copii autentificate de Judecătoria Iaşi ale ordonanţei de adjudecare nr. 7880 din 30 iunie 1997 din care rezultă că a adjudecat apartamentul nr. 17 din Iaşi, ceea ce corespunde cu adresa imobilului revendicat de recurenta-reclamantă.
Această ordonanţă a fost transcrisă la data de 15 iulie 1997 şi apoi dreptul de proprietate al intimatei-pârâte a fost intabulat în cartea funciară prin încheierea nr. 99 din 15 ianuarie 2003 dată de Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Iaşi şi pe baza documentaţiei topo-cadastrale.
Apelul şi recursul formulate de recurentă împotriva acestei încheieri de intabulare au fost respinse prin deciziile nr. 1120 din 27 iunie 2003 a Tribunalului Iaşi şi nr. 1380 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi (depuse ca acte noi, în recurs). Prin căile de atac menţionate, recurenta a invocat printre alte motive şi împrejurarea că apartamentul adjudecat de pârâtă este situat în Iaşi, bloc 1-3 şi că acesta nu coincide cu apartamentul proprietatea sa, dar criticile i-au fost respinse.
Reţinând corect că intimata-pârâtă a adjudecat imobilul în litigiu şi că titlul său este anterior celui al recurentei care a invocat sentinţa civilă nr. 145 din 17 aprilie 1998 a Tribunalului Iaşi prin care i-a fost atribuit imobilul ca efect al sistării indiviziunii, instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod judicios dispoziţiile legale incidente cauzei.
Atâta vreme cât titlul intimatei, respectiv ordonanţa de adjudecare nr. 7880/1997 a Judecătoriei Iaşi nu a fost desfiinţată pe căile legale, aceasta este opozabilă, fiind transcrisă, recurentei care a obţinut ulterior un titlu asupra aceluiaşi apartament.
Celelalte critici din recurs ce vizează situaţia de fapt, nu mai pot fi analizate întrucât pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă prin mandatar.
Va fi respinsă cererea intimatei de acordarea a cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu au fost dovedite cu înscrisuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta L.I.R. prin mandatar L.I. împotriva deciziei nr. 30 din 23 aprilie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă SC B. & C.E.M.B. SRL Paşcani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1790/2003. Civil. Conflict de muncă. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 15/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
