CSJ. Decizia nr. 1648/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1648Dosar nr.504/2003
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta-pârâtă G.M.împotriva Încheieriidin 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă în dosar nr.2017/2002.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta (reclamantă pârâtă) prin avocat colaborator B., lipsind intimata H.M.M.prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România.
Procedura completă.
Avocat colaborator depune concluzii scrise, precum şi chitanţa nr.4068/14 martie 2003 emisă de Oficiul poştal Bucureşti 31 în valoare de 34.000 lei reprezentând taxă judiciară şi timbrul judiciar în valoare de 1500 lei.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă în dosarul nr.2017/2002 s-a dispus suspendarea, în baza art.47 din Legea nr.10/2001, a cauzei privind pe H.M.M. şi G.M., apel declaratîmpotriva sentinţei civile nr.73/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi contencios.
Împotriva acestei măsuri a declarat recurs G.M.care în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ. a solicitat casarea încheierii şi trimiterea cauzei pentru reluarea judecăţii, învederând în esenţă că obiectul litigiului nu se mai circumscria Legii nr.10/2001, ci vizează partajul unui imobil între foştii proprietari cărora, anterior li s-a restituit de către stat în coproprietate, bunul.
Recursul este fondat, va fi admis, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru reluarea judecăţii, pentru considerentele ce urmează:
Prin hotărâre judecătorească din anul 1995, tatăl intimatei H.M.M.a redobândit, în contradictoriu cu statul, o parte din imobilul situat în Splaiul Independenţei nr.84, sectorul 5.
Recurenta G.M. se pretinde coproprietară a părţii de imobil redobândite de D.I.şi aintentat împotriva acestuia acţiunea de faţă, prin care tinde să-şi valorifice, în contradictoriu cu acesta (respectiv succesoarea lui) drepturile.
Fiind în eroare cu privire la natura pricinii, instanţa de apel a dispus suspendarea conform art.47 din Legea nr.10/2001, text aplicabil restrictiv, numai în cauze ce au ca obiect readucerea în patrimoniul persoanelor fizice sau juridice îndreptăţite a bunurilor preluate abuziv, litigii care se poartă cu statul sau alţi deţinători subsecvenţi de la stat.
Or, situaţia din speţă relevă un cu totul alt regim juridic, imobilul găsindu-se în proprietate privată ca urmare a câştigării unui proces de revendicare cu statul. Ca atare, fiind un litigiu de drept comun, cauzele de suspendare sunt cele prevăzute în Codul de procedură civilă, iar nu cele prevăzute în legea specială, neaplicabilă.
Pentru aceste motive, văzând că încheierea s-a pronunţat cu aplicarea greşită a legii, recursul se priveşte ca fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta G.M.împotriva Încheierii din 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii în dosarul nr.2017/2002.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1721/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 1631/2003. Civil → |
---|