ICCJ. Decizia nr. 1631/2003. Civil. Litigiu de munca-restituire contributie 7% fond de asigurari sociale de sanatate. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1631
Dosar nr. 4320/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 octombrie 2002 sub nr. 9208 pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamanţii C.N. ş.a., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Hunedoara, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii la restituirea sumelor încasate cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din salariul brut realizat de reclamanţi în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, reevaluată la rata inflaţiei.
La termenul din 4 noiembrie 2002, reclamanţii şi-au precizat pretenţiile, în sensul obligării pârâţilor la plata cuantumului comunicat de serviciul de contabilitate a Tribunalului pentru fiecare reclamant în parte.
Ministerul Justiţiei prin întâmpinare în nume propriu, şi în calitate de reprezentant al Tribunalului Hunedoara, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale, arătând că reclamanţii se află în raporturi de muncă cu Tribunalul Hunedoara care nu a făcut reţinerile pentru sine, ci ca intermediar al C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, deoarece reclamanţii au dreptul la asistenţă medicală gratuită, doar dacă fac dovada reţinerii, în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, a primelor de asigurare.
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii sale procesual pasive, întrucât sumele au fost datorate în temeiul Legii nr. 145/1997 art. 53 alin. (1) şi a invocat de asemenea necompetenţa teritorială a instanţei de soluţionare a cauzei, întrucât sediul său se află în Bucureşti.
A formulat şi o cerere de chemare în garanţie împotriva Casei Naţionale de Sănătate căreia i-a virat 25% din sumele încasate.
Casa Naţională de Sănătate Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate, deoarece în litigiile de muncă nu există raporturi juridice între persoana încadrată în muncă (reclamanţii) şi chemata în garanţie.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, invocându-se faptul că gratuităţile se acordă persoanelor prevăzute de art. 99 şi art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 numai în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 2099 din 28 noiembrie 2002, a admis acţiunea formulată şi precizată de către reclamanţi împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Hunedoara şi i-a obligat pe pârâţi să plătească reclamanţilor sumele reţinute cu titlul de contribuţie la asigurările de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, reactualizate până la data de 30 septembrie 2002, în cuantumul precizat în dispozitiv pentru fiecare, respectiv reactualizarea acestor sume prin aplicarea coeficientului de inflaţie, până la achitarea integrală.
A respins acţiunea reclamanţilor faţă de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru lipsă de calitate procesual pasivă.
A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva chematei în garanţie Casa Naţională de Sănătate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în primul rând că Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Hunedoara au calitate procesual pasivă pentru că au atribuţii în domeniul salarizării prevăzute în Legea nr. 50/1996, iar în HG nr. 212/2001 se arată că Ministerul Justiţiei şi preşedinţii Tribunalelor sunt împuterniciţi ca ordonatori de credite.
Pe fondul cauzei s-a reţinut în esenţă că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 reclamanţii având calitatea de magistraţi şi personal auxiliar de specialitate au beneficiat în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze până la data de 30 martie 2001, când prin Legea nr. 118/2001 s-a reglementat obligaţia de plată a contribuţiei la asigurările de sănătate.
S-a reţinut de asemenea că reclamanţii nu au avut raporturi juridice cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi în consecinţă cererea faţă de aceasta a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Prin Decizia civilă nr. 662 din 17 martie 2003 au fost respinse recursurile formulate de către reclamanţi şi pârâtul Ministerul Justiţiei în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Tribunalului Hunedoara. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens se susţine că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă, că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în aliniatul al doilea al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art.141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionari precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate" ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind „faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi pe fond, a respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 662 din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi a sentinţei nr. 2099 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1630/2003. Civil. Revendicare; Constatare... | ICCJ. Decizia nr. 163/2003. Civil. Retrocedare imobil expropriat... → |
|---|
