ICCJ. Decizia nr. 1714/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1714
Dosar nr. 10638/2003
Şedinţa publică din 4 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 februarie 2001, D.A.R. a chemat în judecată pe M.N. şi M.A. cerând să fie obligaţi să-i restituie în deplină proprietate şi posesie, apartamentul nr. 1 şi terenul aferent, bun imobil situat în Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 314 din 25 martie 2003, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 477 din 21 octombrie 2003, a admis apelul pârâţilor şi, schimbând în întregime sentinţa, a respins, ca nefondată acţiunea.
În motivarea soluţiei din apel s-a arătat că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate asupra bunului revendicat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 410/112 din 26 noiembrie 1996, act de înstrăinare încheiat cu bună-credinţă şi cu respectarea deplină a condiţiilor Legii nr. 112/1995. S-a reţinut, totodată, că valabilitatea titlului pârâţilor a fost stabilită, definitiv şi irevocabil, conform sentinţei civile nr. 9973 din 18 iunie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, prin care acţiunea reclamantei, în constatarea nulităţii acestui act juridic, a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva deciziei din apel reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că fără temei legal a fost respinsă acţiunea. A pretins că există dovada relei credinţe a pârâţilor, ca subdobânditori, şi că, oricum, prin compararea titlurilor deduse petentei, propriul ei titlu este preferabil titlului pârâţilor.
Recursul se verifică a fi nefondat.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dezvoltată prin dispoziţiile pct. 46.3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, rezultă că înstrăinările efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu bună-credinţă şi cu deplina respectare a condiţiilor legii, până la apariţia Legii nr. 213/1998 (24 noiembrie 1998), se bucură de protecţie legală. Imperativ, textele legale enunţate recunosc şi păstrează efectul translativ de proprietate a unor asemenea acte juridice.
În speţă, valabilitatea actului juridic opus de pârâţi, circumscrisă condiţiilor legale de mai sus, a fost stabilită, definitiv şi irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 9973 din 18 iunie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, ceea ce impune concluzia că soluţia recurată este, cu autoritate de lucru judecat, legală şi temeinică.
Aşa fiind şi întrucât nu au fost constatate motive de casare ori modificare care pot fi invocate din oficiu, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.A.R. împotriva deciziei nr. 477 A din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 18/2003. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1790/2003. Civil. Conflict de muncă. Recurs... → |
|---|
