ICCJ. Decizia nr. 1790/2003. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1790
Dosar nr. 6134/2003
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2002 sub nr. 4059/C pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanţii B.D., ş.a., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Neamţ şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-i oblige pe pârâţi să restituie sumele de bani, încasate prin reţinerea fără temei legal a cotei de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 reactualizate prin aplicarea indicelui de inflaţie la data executării hotărâri.
Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Tribunalului Neamţ, arătând că sumele solicitate de către reclamanţi au fost reţinute de către Tribunalul Neamţ cu care reclamanţii au avut raporturi de muncă, aceasta din urmă fiind doar un intermediar între reclamanţi şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., în bugetul căreia au fost virate respectivele sume.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat şi ea întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ şi pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
Totodată a formulat şi o cerere de chemare în garanţie a C.N.A.S., pentru ca în cazul admiterii acţiunii, să se dispună obligarea chematei în garanţie la restituirea de 25% din suma pretinsă ce a fost virată în contul acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (2) lit. c) din Statutul propriu.
C.N.A.S., prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 338/C din 18 noiembrie 2002 a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să restituie reclamanţilor sumele reţinute din drepturile salariale lunare ale acestora, în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, în cotă de 7%, cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate, reactualizate prin aplicarea indicelui de inflaţie, la data executării.
A respins excepţia de necompetenţă teritorială invocată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, Tribunalului Neamţ şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca neîntemeiate.
A admis cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S. formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi a obligat chemata în garanţie să restituie suma încasată, reprezentând cota de 25% din sumele pretinse de către reclamanţi.
A respins excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi necompetenţei teritoriale invocate de către chemata în garanţie C.N.A.S. ca neîntemeiate.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii, magistraţii şi personal auxiliar de specialitate, ca subiecţi ai raportului juridic de gratuitate instituit prin dispoziţiile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 nu pot fi obligaţi să susţină financiar serviciile din sistemul instituit prin Legea nr. 145/1997, întrucât dreptul la gratuitate stabilit prin acte normative special, ar deveni nereal.
S-a reţinut de asemenea că dreptul la gratuitate garantat juridic şi financiar prin dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 92/1992 şi HG nr. 409/1998 emisă în aplicarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 nu poate fi limitat doar la decontările ocazionale ale contravalorii unor medicamente, servicii medicale şi materiale sanitare.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 85 din 29 ianuarie 2003, a respins, ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Justiţiei, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi C.N.A.S.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 alin. (2) C. proc. civ.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens se susţine că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1997 precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară, cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu e prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi se deduce intenţia că aceştia să nu fie scutiţi de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederile legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţinere.
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin HG, se precizează în alineatul al doilea al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB-64-807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiarul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa şi anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de la, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, „ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde în condiţiile plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi pe fond, a respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 85 din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău, precum şi sentinţei civile nr. 338 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Neamţ pe care îl casează.
Pe fond, respinge acţiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1714/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1671/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
