ICCJ. Decizia nr. 1754/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1754
Dosar nr. 3615/2003
nr.12989/1/2003
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V. a chemat în judecată pe pârâta SC C.N. SA Cluj, solicitând Tribunalului Cluj, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 9428/2002, să pronunţe o hotărâre prin care să o oblige pe pârâtă să emită o decizie prin care să îi restituie în natură imobilul (construcţie) situat Ineu, judeţ Arad, înscris în C.F. Ineu, nr.top. 1295-1299.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat notificarea nr.141 din 6 noiembrie 2001, completând ulterior dosarul cu certificatul de moştenitor şi a precizat că solicită doar construcţiile, întrucât terenul formează obiectul unei notificări separate.
Prin adresa nr. 530/2002, pârâta i-a comunicat reclamantei refuzul de restituire, cu motivarea că societatea a fost cumpărată la 31 mai 2001 şi că reclamanta are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru care trebuie să se adreseze A.P.A.P.S.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 804/2002 a respins acţiunea în baza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, apreciind că aceasta nu a depus nici actele de stare civilă şi nici certificat de moştenitor cu care să probeze că este succesoarea proprietarilor tabulari.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 39/2003, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa şi, rejudecând cauza, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând următoarele:
Obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtei de a emite o decizie prin care să restituie reclamantei construcţiile situate în oraşul Ineu, înscrise în C.F. Ineu.
Reclamanta a notificat pârâta pentru restituirea în natură a imobilului, fiind îndreptăţită să ceară emiterea dispoziţiei sau a deciziei, însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, cum este cazul în speţă, notificarea prin care se solicită restituirea se adresează instituţiei publice care a efectuat privatizarea, A.P.A.P.S., iar raportat la aceste dispoziţii se reţine că pârâta nu avea îndatorirea legală de a emite dispoziţie.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs apelanta reclamantă A.V., criticând-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, cu motivarea că prevederile art. 27, invocate în hotărârea atacată, se aplică doar societăţilor comerciale privatizate înainte de apariţia şi intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar societăţile privatizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cum este cazul în speţă, au obligaţia de a se pronunţa, prin decizie motivată, asupra cererii de restituire în natură, aşa cum prevede art. 23 din lege.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, în cauză fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligaţia de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau dispoziţie motivată, o are unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv şi care a fost investită prin notificare de către persoana îndreptăţită.
Art. 20 alin. (1) din actul normativ analizat prevede în termeni clari şi nesusceptibili de interpretări diferite regula restituirii în natură a imobilelor deţinute „la data intrării în vigoare a legii (.....) de o societate comercială la care statul (....) era acţionar ori asociat majoritar".
Situaţia de excepţie reţinută de instanţa de apel, prevăzută de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede exclusiv societăţile comerciale privatizate anterior adoptării acestui act normativ, în condiţiile în care, în sensul art. 20 alin. (1) şi (2) din lege, dacă statul era acţionar sau asociat majoritar la societatea comercială în patrimoniul căreia era evidenţiat imobilul, la data intrării în vigoare a legii, unitatea deţinătoare obligată să se pronunţe motivat asupra cererii de restituire în natură este acea societate comercială.
Este irelevant faptul că intimata pârâtă a fost privatizată, în măsura în care privatizarea a avut loc la 31 mai 2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, art. 20 alin. (1) din legea specială de reparaţie având şi semnificaţia indisponibilizării totale a imobilelor care fac obiectul de reglementare al acestei legi, indisponibilizare prevăzută expres în pct. 20.1 din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi în art. 20 alin. (41) din Legea nr. 10/2001 (normă interpretativă introdusă prin Legea nr. 247/2005).
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(2) şi a dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul şi să modifice în parte Decizia recurată, în sensul că va admite în parte acţiunea şi va dispune obligarea pârâtei de a se pronunţa prin decizie motivată, în calitate de unitate deţinătoare, asupra notificării nr. 141 din 6 noiembrie 2001.
Admiterea numai în parte a acţiunii este justificată de faptul că instanţa, obligând unitatea deţinătoare să se pronunţe prin decizie motivată asupra cererii de restituire în natură, nu-i poate impune acesteia şi soluţia pe care urmează să o adopte, reclamanta având calea contestaţiei prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001 în situaţia în care Decizia ce va fi pronunţată de pârâta chemată în judecată va contraveni dispoziţiilor legale.
Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, în primă instanţă, împotriva A.P.A.P.S. va fi respinsă, titulara cererii fiind obligată în prezenta cauză doar la îndeplinirea unei obligaţii de a face, fără repercursiuni imediate asupra patrimoniului său.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A.V. împotriva deciziei civile nr. 39 din 21 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia atacată, în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pe pârâta SC C.N. SA Cluj să soluţioneze, în calitate de unitate deţinătoare, notificarea nr. 141 din 6 noiembrie 2001.
Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 175/2003. Civil. Partaj succesoral. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1549/2003. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
