ICCJ. Decizia nr. 184/2003. Civil. Legea nr.10/2001 - anulare dispozitie, restituire teren. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 184.
Dosar nr. 2193/2003
Şedinţa publică din 9 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la 20 noiembrie 2001, reclamantul L.C. a cerut în contradictoriu cu Primarul comunei Bragadiru, judeţul Ilfov, anularea dispoziţiei emisă de acesta în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 161 din 16 octombrie 2001, prin care a fost respinsă notificarea sa privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 965, 50 mp situat în comuna Bragadiru, judeţul Ilfov, acordându-i-se măsuri reparatorii în echivalent sub formă de acţiuni la societăţile tranzacţionate pe piaţa de capital, la valoarea de circulaţie calculată la 5 dolari SUA/mp, totalizând echivalentul a 12.324 dolari SUA.
Reclamantul a susţinut că respingerea cererii sale privind restituirea în natură a imobilului preluat de stat de la antecesorul său M.Ş.L. decedat în anul 1984, cu motivarea că ar fi ocupat de un bloc de locuinţe în curs de execuţie, este nejustificată, pe teren aflându-se o fundaţie în faza iniţială, părăsită şi degradată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a susţinut în esenţă că terenul, expropriat prin lege pentru utilitate publică, este afectat de construcţia blocului de locuinţe D 5 prevăzut în detaliile de sistematizare, a cărui edificare a început aflându-se în stadiul de fundaţie şi subsol, urmând a fi continuată după acordarea fondurilor guvernamentale aşa încât nu mai poate fi restituit în natură.
Soluţionând contestaţia în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 373 din 29 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pe pârât să restituie reclamantului în natură terenul în suprafaţă de 967,50 mp din comuna Bragadiru, judeţul Ilfov.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a stabilit că preluarea terenului în litigiu de la antecesorul reclamantului s-a făcut fără titlu valabil, întrucât acesta nu a fost despăgubit pentru proprietatea sa şi că în aceste condiţii, deţinerea terenului de către pârât, demolarea construcţiilor care existau pe teren, cât şi ridicarea fundaţiei blocului de locuinţe planificat, au caracter abuziv, au fost făcute cu rea credinţă, aşa încât în cauză se impune restituirea în natură.
Hotărârea primei instanţe a fost infirmată prin Decizia civilă nr. 60 A din 6 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care a admis apelul declarat de Primarul comunei Bragadiru şi rejudecând cauza în fond a respins contestaţia formulată de L.C. ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit la rândul său că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă a imobilului din proprietatea antecesorului său, fără plata unei juste despăgubiri.
Instanţa de apel a constatat însă, că în raport de situaţia de fapt actuală când terenul este parţial ocupat de deţinător, prin edificarea fundaţiei şi subsolului unui bloc de locuinţe, aprobat prin HG nr. 1187 din 2001, restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptăţită urmând să fie despăgubită, cum s-a hotărât corect prin dispoziţia emisă de deţinător prin echivalent conform art. 10 alin. (1) şi alin. (9) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul L.C. care invocând interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a susţinut că instanţa de apel ar fi considerat în mod nejustificat că terenul este ocupat, câtă vreme, potrivit probelor, numai pe o parte a sa a fost ridicată fundaţia unui bloc de locuinţe, ulterior abandonată, aflată în prezent în paragină, aşa încât nu ar mai putea fi utilizată în scopul declarat.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor care au fost preluate abuziv, pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Or, din probele administrate în cauză rezultă faptul că după atribuirea în administrarea şi apoi în proprietatea publică a deţinătorului, pe terenul în litigiu s-au executat fundaţia din beton şi pereţii subsolului blocului D 5 prevăzut în planul de construire de locuinţe aprobat prin HG nr. 820/1995, cu 25 de apartamente.
Prin urmare terenul este ocupat în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (1), de o clădire definitivă, ce se edifică în conformitate ca şi potrivit scopului stabilit prin actul normativ menţionat, neterminată la data litigiului din lipsa fondurilor guvernamentale, neabandonată, nedemontabilă şi imposibil de mutat pe un alt amplasament.
Interpretarea restrictivă dată noţiunii de teren ocupat prin motivele de recurs este desigur contrară dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 care nu au avut în vedere cum se pretinde exclusiv construcţii terminate, funcţionale la data intrării în vigoare a legii, sensul real al condiţiei referindu-se la faptul că terenul nu este liber sau nu poate fi eliberat.
În consecinţă recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul L.C. împotriva deciziei nr. 60/A din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurent la 5.000.000 lei, parte din cheltuielile de judecată pentru instanţa de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2097/2003. Civil. Daune morale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1765/2003. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
