ICCJ. Decizia nr. 1847/2003. Civil. Contestatie la titlu - art.399 Cod procedura civila; lamurire înteles, întindere si aplicarea titlului executoriu. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1847
Dosar nr. 4018/2003
Şedinţa publică din 9 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 33 din 10 februarie 1999 Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis acţiunea reclamanţilor L.A., ş.a., şi a obligat pe pârâta RA D.P. Vâlcea să respecte proprietatea şi posesia reclamanţilor asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 424,44 mp şi clădire (parter şi etaj) situat în Rm. Vâlcea, identificat potrivit planului anexă la raportul de expertiză.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva SC L.I. SA Rm. Vâlcea şi a fost obligată chemata în garanţie să restituie preţul vânzării-cumpărării imobilului în sumă de 247.800.000 lei, la data autentificării actului de vânzare-cumpărare nr. 1115 din 24 mai 1996 de către B.N.P. P.C.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse cererea de chemare în garanţie formulată de SC L.I. SA Rm. Vâlcea împotriva F.P.S. Bucureşti şi S.I.F. Oltenia S.A. şi cererea de intervenţie principală introdusă de Consiliul judeţean Vâlcea.
Sentinţa a rămas definitivă, respectiv, irevocabilă, ca urmare a respingerii apelurilor şi a recursurilor declarate de pârâta RA D.P. Vâlcea şi de chemata în garanţie SC L.I. SA Rm. Vâlcea (devenită, ulterior, SC B.G. SRL Rm. Vâlcea) prin Decizia nr. 23 din 22 februarie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, şi Decizia nr. 728 din 22 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
La data de 21 octombrie 2002 pârâta RA J.D.P. Vâlcea, a formulat, în contradictoriu cu SC A. SRL Rm. Vâlcea şi SC B.G. SRL Vâlcea (ambele societăţi desprinse prin divizare din chemata în garanţie SC L.I. SA Rm. Vâlcea), contestaţie la executare prin care au solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei nr. 33 din 10 februarie 1999 a Tribunalului, secţia civilă, din care rezultă obligativitatea intimatelor-debitoare de a-i restitui preţul imobilului la data de 24 mai 1996, în timp ce prin Decizia nr. 1500/2002 instanţa de executare a modificat titlul executoriu, astfel că aceste hotărâri sunt contradictorii.
Prin întâmpinare, intimata SC B.G. SRL Rm. Vâlcea a cerut respingerea contestaţiei la executare deoarece dispozitivul care se execută este clar şi poate fi pus în aplicare, iar intimata SC A. SRL Rm. Vâlcea, tot prin întâmpinare, a invocat, în temeiul art. 401 C. proc. civ., tardivitatea contestaţiei la executare.
Investit cu soluţionarea acestei cauze, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 30 din 21 ianuarie 2003, a respins excepţia de tardivitate a cererii şi a respins ca neîntemeiată contestaţia la titlu formulată de RA J.D.P. Vâlcea.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de contestatoarea RA J.D.P. Vâlcea şi de intimata SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 60/A din 15 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au motivat că, prin sentinţa contestată, instanţele au fost obligate să restituie preţul imobilului, în sumă de 247.800.000 lei, calculat la 24 mai 1996, data autentificării actului de vânzare-cumpărare. La executarea hotărârii, executorul judecătoresc a actualizat debitul pentru perioada mai 1996-aprilie 2002 la suma de 3.695.763.658 lei, însă, pe cale de contestaţie la executare propriu-zisă s-au anulat în parte formele de executare, până la limita sumei de 383.414.583 lei, reprezentând debit actualizat, fără T.V.A. S-a conchis că debitul fiind astfel actualizat printr-o hotărâre definitivă, nu se mai poate solicita lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei dată în fond, dispozitiv care este clar şi fără echivoc.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a confirmat soluţia tribunalului, în termen legal au declarat recurs contestatoarea RA D.P. Vâlcea şi SC A. SRL Rm. Vâlcea.
În motivarea recursului contestatoarea a susţinut că greşit instanţele au apreciat dispozitivul titlului executoriu ca fiind clar şi fără echivoc, în sensul restituirii doar a preţului plătit pentru imobil, fără a preciza semnificaţia datei de 24 mai 1996, apreciată diferit de contestatoare, executor şi de instanţa de executare. Întrucât în soluţionarea contestaţiei la executare propriu-zise s-a pus problema datei scadenţei obligaţiei de restituire a preţului, instanţa de executare a statuat că această dată nu este aceea a încheierii contractului, ci 22 februarie 2000, când hotărârea a rămas definitivă, interpretări diferite din care recurenta a suferit un prejudiciu pe care nu cunoaşte de unde îl poate recupera.
Prin recursul declarat SC A. SRL Rm. Vâlcea critică hotărârile date în cauză sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei privind tardivitatea contestaţiei la executare.
Recursurile nu sunt fondate.
Prin sentinţa civilă nr. 33 din 10 februarie 1999 Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă, a admis acţiunea reclamanţilor, persoane fizice şi a obligat pe pârâta RA J.D.P. Vâlcea, contestatoare în litigiul de faţă, să le restituie imobilul, teren şi construcţie, situat în Rm. Vâlcea. Prin aceeaşi sentinţă s-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de contestatoare şi a fost obligată SC L.I. SA Rm. Vâlcea, antecesoarea intimatelor din prezentul litigiu, să-i restituie preţul plătit pentru imobil, în sumă de 247.800.000 lei, stipulat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1115 din 24 mai 1996 de B.N.P. P.E.C., act juridic încheiat între chemata în garanţie (vânzătoare) şi pârâta-contestatoare (cumpărătoare).
Restituirea preţului plătit de contestatoare a avut la bază obligaţia de garanţie pentru evicţiune. Aşa cum s-a rezumat mai sus, sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă, prin respingerea apelurilor, respectiv, a recursurilor. Din cercetarea actelor dosarului se constată că pârâta-contestatoare RA J.D.P. Vâlcea, în exerciţiul căilor de atac îndreptate împotriva sentinţei nr. 33 din 10 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea, a criticat numai soluţia dată în acţiunea principală, de revendicare a nemişcătorului, nu şi soluţia dată în cererea de chemare în garanţie.
Sentinţa menţionată a fost pusă în executare de RA J.D.P. Vâlcea, creditoare a sumei cu titlu de preţ al imobilului, împotriva celor două societăţi A. SRL şi B.G. SRL Rm. Vâlcea, desprinse prin divizare, din chemata în garanţie SC L.I. SA Rm. Vâlcea. S-a format astfel dosarul de executare nr. 96/2002 în care executorul judecătoresc B.D.T. a calculat că preţul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de 247.800.000 lei, reactualizat, este de 3.695.763.653 lei, sumă pentru care a întreprins formele de executare silită prin poprire.
Debitoarele SC A. SRL Rm. Vâlcea şi B.G. SRL Rm. Vâlcea au formulat contestaţie la executarea silită începută în dosarul nr. 96/2002 şi prin sentinţa civilă nr. 5050 din 4 iulie 2007 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, irevocabilă prin Decizia nr. 1800 din 1 octombrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, s-au admis în parte contestaţiile la executare şi s-au anulat în parte formele de executare, până la concurenţa sumei de 384.414.583 lei, reprezentând preţul actualizat al imobilului, fără T.V.A.
Potrivit art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege".
Contestaţia la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat spre a se putea proceda la desăvârşirea executării silite. Ea nu este şi nu poate fi considerată ca un mijloc procedural destinat a anula sau modifica însuşi titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza numai prin intermediul căilor de atac.
Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au aplicat în mod constant acest principiu care decurge din întreaga reglementare în legislaţia noastră a contestaţiei la executare. Cu alte cuvinte, instanţa competentă a statuat asupra contestaţiei la executare nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. O soluţie contrară ar înfrânge în mod grav principiul autorităţii lucrului judecat, ceea ce, desigur, nu este admisibil.
Examinând, în lumina celor ce preced, contestaţia la titlul de faţă, se constată că RA J.D.P. Vâlcea nu urmăreşte, în realitate, lămurirea înţelesului, a întinderii ori aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 33 din 10 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea, dispozitiv care, de altfel, este clar şi fără echivoc, ci tinde să repună în discuţie o împrejurare care vizează fondul litigiului şi anume preţul nemişcătorului pentru care a fost evinsă de adevăraţii proprietari. Întrucât în hotărârea ce se execută şi care reprezintă titlu executoriu s-a menţionat cu claritate, fără nici un echivoc, că pârâta-contestatoare poate primi de la vânzătoarea – chemată în garanţie doar preţul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, se observă că prin contestaţia la titlul de faţă petenta tinde nu numai la rediscutarea unei chestiuni judecate irevocabil, dar urmăreşte modificarea şi chiar anularea parţială a titlului executoriu, ceea ce este desigur inadmisibil.
Cercetând cererea de chemare în garanţie efectuată de contestatoare în dosarul de fond (f.38 – dosar nr. 2714/1999 al Tribunalului Vâlcea), este de explicat nemulţumirea acesteia, deoarece pe lângă plata preţului achitat pentru imobil, contestatoarea a mai cerut şi plata contravalorii lucrărilor de proiectare, renovare şi reamenajare ale nemişcătorului, pe care le-a suportat în perioada în care a avut bunul în stăpânire, lucrări care, desigur, se reflectă în valoarea actuală a imobilului de care a fost evinsă şi care reprezintă pentru ea o pierdere patrimonială importantă şi evidentă. Numai că, în căile de atac exercitate, contestatoarea nu a formulat nici o critică referitoare la modul în care Tribunalul Vâlcea a soluţionat cererea de chemare în garanţie, astfel că eventualele greşeli de judecată nu pot fi nici invocate şi nici reformate pe calea contestaţiei la executare.
Cu referire la recursul declarat de SC A. SRL Rm. Vâlcea, se constată că textul art. 401 C. proc. civ. are semnificaţie cu privire la momentul de când începe să curgă termenul de 15 zile pentru introducerea contestaţiei la executare, text care se referă la trei ipoteze. Principiul este însă acela potrivit căruia termenul de 15 zile începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.
Întrucât, în speţă, chiar recurenta SC A. SRL Rm. Vâlcea a contestat executarea iniţială, RA J.D.P. Vâlcea era îndreptăţită a formula contestaţie la titlu după pronunţarea de către Tribunalul Vâlcea a deciziei nr. 1500 din 1 octombrie 2002, prin care s-a hotărât actualizarea preţului la valoarea lui de circulaţie, astfel că excepţia de tardivitate a contestaţiei nu poate fi primită.
Faţă de cele ce preced, recursurile declarate în cauză se privesc ca nefondate şi vor fi respinse în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de contestatoarea RA J.D.P. Vâlcea şi de SC A. SRL Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 60/A din 15 aprilie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1840/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1629/2003. Civil. PRETENTII. Recurs → |
|---|
