ICCJ. Decizia nr. 185/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 185
Dosar nr. 4024/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2001 sub nr. 3801 pe rolul Tribunalului Braşov contestatoarea D.L. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 2552/C emis de Ministerul Justiţiei la data de 2 noiembrie 2001, prin care i s-a imputat suma de 34.685.001 lei, suspendarea ordinului până la soluţionarea contestaţiei, iar în subsidiar anularea parţială a ordinului pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.
În motivarea cererii contestatoarea arată că este angajată în funcţia de judecător la Judecătoria Făgăraş din anul 1995 şi începând din luna mai a anului 2000, a întrerupt activitatea beneficiind iniţial de concediu de maternitate prevăzut de codul muncii, iar din luna septembrie 2000 a beneficiat de concediu pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la doi ani prevăzut de Legea nr. 120/1997 şi, implicit, de indemnizaţia stabilită de acest act normativ.
Ulterior prin OG nr. 83/2000 s-au stabilit alte criterii de calcul a cuantumului indemnizaţiei şi, în consecinţă, arată contestatoarea, indemnizaţia pe care a primit-o a fost mai mare, diferenţa de 34.685.001 lei fiindu-i imputată prin ordinul a cărui anulare o cere, considerându-se că a fost încasată necuvenit.
Contestatoarea susţine că ordinul emis de către contestatoare încalcă prevederile Legii nr. 120/1997, a Legii nr. 19/2000 şi OG nr. 83/2000.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei întrucât pentru calcularea indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, se ia în considerare salariul de bază din luna în care s-a acordat concediul.
Prin încheierea nr. 1073 din 13 martie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Prahova.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 193 din 2 mai 2002, a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului până la doi ani se calculează în funcţie de veniturile din ultima lună în care s-a plătit contribuţia de asiguri sociale.
S-a mai reţinut că acest concediu pentru îngrijirea copilului este un caz de suspendare a contractului de muncă, o încetare cu caracter temporar a principalelor efecte ale contractului de muncă, prestarea muncii şi remunerarea acesteia.
Instanţa de fond a constatat că OG nr. 83/2000, referindu-se la majorarea salariilor unor categorii de salariaţi din autorităţile judecătoreşti, nu cuprinde dispoziţii cu privire la majorarea bazei de calcul a indemnizaţiei de asigurări sociale şi a drepturilor de asigurări sociale, care se vor naşte ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
A reţinut, de asemenea, că petenta nu a contribuit suplimentar la plata contribuţiei de asigurări sociale şi nu poate beneficia de o mărire a indemnizaţiei; deci ordinul prin care i s-a imputat plata sumei de 34.685.001 lei a fost emis cu respectarea dispoziţiunilor legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 2646 din 17 septembrie 2002, a admis recursul, a modificat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis contestaţia şi a anulat ordinul nr. 2552/C din 2 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiţiei.
Instanţa de recurs a reţinut că indemnizaţia de 85% se calculează conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, în raport de două elemente; respectiv salariul de bază şi celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabileşte contribuţia de asigurări sociale.
În acelaşi sens se mai reţine că legiuitorul nu a limitat cuantumul indemnizaţiei faţă de salariul de bază şi celelalte venituri salariale, de la data depunerii cererii pentru concediu pentru îngrijirea copilului, deci indemnizaţia trebuie recalculată în cazul majorării salariului.
În consecinţă, se arată, Ordinul emis de Ministerul Justiţiei, de imputare, nu este legal.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestei din urmă hotărâri, respectiv Decizia nr. 2646 din 17 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, considerând-o că a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine, în esenţă, că posibilitatea recalculării cuantumului indemnizaţiei se aplică numai când este vorba de o indexare a salariului de bază, prin hotărâre de guvern, nu şi când creşterea salariului este consecinţa modificării sistemului de salarizare, aşa cum este cazul creşterilor salariale, în urma aplicării OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996.
Pe de altă parte, se susţine că în perioada acestui concediu efectele raportului de muncă sunt suspendate, iar dreptul salariatului, de a încasa indemnizaţia concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, decurge din raportul juridic de asigurare, născut în temeiul legii.
Se concluzionează că atât prima cât şi indemnizaţia de asigurare sunt stabilite în funcţie de salariul de bază şi celelalte venituri pe care salariatul la realizează până la producerea riscului asigurat, iar asiguratorul este obligat să plătească în principiu, indemnizaţia primelor deja achitate.
Desigur se specifică că, în cadrul asigurărilor sociale de stat, prin lege se poate prevedea posibilitatea recalculării indemnizaţiei, însă această ipoteză în materia concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, nu s-a prevăzut.
Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii criticate şi, în consecinţă, respingerea recursului formulat de către contestatori şi menţinerea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond.
Recursul în anulare este fondat.
Astfel este de reţinut în primul rând că începând cu luna septembrie 2000 contestatoarea în baza art. 2 din Legea nr. 120/1997, la cererea sa, în continuarea concediului pentru sarcină şi lehuzie, a intrat în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
În conformitate cu prevederile art. 3 din aceeaşi lege, pe perioada acestui concediu, ea a beneficiat de o indemnizaţie reprezentând 85% din salariul de bază şi celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabileşte contribuţia la asigurări sociale.
Este de reţinut, în al doilea rând, că iniţial cuantumul indemnizaţiei a fost calculat având în vedere veniturile din ultima lună în care s-a plătit contribuţia la asigurări sociale.
Ca urmare a apariţiei OG nr. 83/2000 de la data de 1 noiembrie 2000 indemnizaţia contestatoarei a fost majorată ca urmare a majorării salariului magistraţilor.
Diferenţa dintre cuantumul indemnizaţiei iniţial stabilită după criteriul mai înainte arătat şi cuantumul indemnizaţiei stabilite în funcţie de majorarea salariului în baza OG nr. 83/2000, în sumă totală de 34.685.001 lei, a fost imputată contestatoarei prin ordinul 2352/C din 2 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiţiei.
În ceea ce priveşte legalitatea acestui ordin, urmează a reţine că acest concediu acordat în baza art. 2 din Legea nr. 120/1997 se poate acorda opţional oricărui părinte, la cerere, pe toată perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, pentru îngrijirea acestuia, chiar dacă este sănătos, spre deosebire de reglementările anterioare care condiţionau acordarea acestui concediu de îmbolnăvirea copilului, atestată de certificat medical.
Urmează a reţine, de asemenea, că pe perioada acestui concediu raporturile de muncă şi-au încetat temporar principalele efecte ale sale respectiv, prestarea muncii şi remunerarea acesteia.
În acest sens urmează a mai reţine că pentru perioada acestui concediu contestatoarea a beneficiat de o indemnizaţie care se suportă integral din bugetul asigurărilor de stat.
Cuantumul indemnizaţiei reprezentând 85% din salariul de bază şi celelalte venituri – astfel cum s-a considerat în mod legal şi temeinic de către instanţa de fond, având în vedere ultimul salariu din care s-a reţinut contribuţia la asigurări sociale.
Posibilitatea recalculării indemnizaţiei în funcţie de majorarea salariilor, în urma aplicării OG nr. 83/2000, nu este posibilă pentru că această reglementare a reprezentat o modificare a sistemului de salarizare, fiind diferită de majorarea salariilor pe baza indexării periodice prin hotărâre de guvern în raport cu indicele de creştere a preţurilor, care s-au aplicat altor categorii de salariaţi, nu magistraţilor.
Dacă legiuitorul dorea reactualizarea indemnizaţiilor acordate în diferite situaţii în cadrul asigurărilor de stat, ar fi stipulat-o în mod expres, cum a procedat prin HG nr. 471/1997, dar OG nr. 83/2000 nu prevede acest lucru.
Distinct de cele mai înainte arătate urmează a reţine că în ipoteza acestui concediu, raportul de muncă este suspendat, iar dreptul de încasare a indemnizaţiei decurge din raportul juridic de asigurare, născut de lege şi, în consecinţă, urmează a se aplica principiile din materie de asigurare în lipsa unor reglementări speciale.
Astfel fiind, indemnizaţia trebuie stabilită în funcţie de salariul de bază şi celelalte venituri pe care contestatoarea le realiza până la momentul începerii acestui nou raport juridic, corespunzător primelor de asigurare deja achitate.
În consecinţă faţă de toate considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa Decizia criticată şi a respinge ca nefondat recursul declarat de către contestatoare împotriva sentinţei civile nr. 193 din 2 mai 2002 a Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 2646 din 17 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează.
Respinge recursul declarat de D.L. împotriva sentinţei civile nr. 193 din 2 mai 2002 a Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 187/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 2274/2003. Civil → |
|---|
