CSJ. Decizia nr. 2274/2003. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.2274Dosar nr.566/2003

Şedinţa publică din 30 mai 2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângăCurtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.280 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului Botoşani precum şi Decizia nr.1001 din 27 martie 2002 a Curţii de Apel Suceava.

La apelul nominal s-au prezentat: intimatul Ministerul Apărării Naţionale pentru U.M. 01130, 01583 şi U.M. 01579 – Botoşani, lipsind intimaţii contestatori P.A., S.L., A.M., C.M., D.I., N.G., C.D., B.C., A.M., B.D., O.O., C.I., C.O., F. B., A.V., M.C., R.V., H.L., T.I., C.M., D.L., M.Ş., C.D.şi D.G.Ş..

Procedura completă.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea în parte a deciziei civile nr.1001 din 27 martie 2002 a Curţii de Apel Suceava – secţia civilăîn ceea ce priveşte dispoziţia menţinerii sentinţei civile nr.280 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului Botoşani cu excepţia contestatorului D.L., a cărui contestaţieformulată în mod corect a fost respinsă, iar pe fond respingerea ca nefondate a contestaţiilor formulate de cei 23 contestatori.

consilier juridic D.G.solicită admiterea recursului în anulare şi depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţiile introdusela Tribunalul Botoşani la data de 17 octombrie 2001, 19 octombrie 2001, 22 octombrie 2001 contestatorii P.A.,S.L., A.M.-F., C.M., D.I., N.G., C.D., B.C., A.M., B.D., O.O., C.I., C.O.,F.B.I., A.V., M.C., R.V. R, H.L., T.I., C.M., D.L., M.Ş., C.D.şi D.G.Ş.au contestat măsura desfacerii abuzive a contractului de muncă în temeiul art.129 C.mun., măsură dispusă de intimatele Ministerului Apărării Naţionale, U.M. nr.01130 Botoşani, U.M. 01579 Botoşani, U.M. 01529 Botoşani şi U.M. 01583 Botoşani. Contestatorii au mai solicitat plata unor ajutoare în temeiul Legii nr.138/1999, plataconcediului de odihnă, a soldei pe luna octombrie 2001 şi acheltuielilor de judecată.

Contestaţiile au fost conexate la termenul din 21 noiembrie 2001.

Prin sentinţa nr.280 din 5 decembrie 2001 s-au admis în parte contestaţiile.

S-a constatat nelegală măsura desfacerii contractelor de muncă ale contestatorilor.

S-a respins capătul de cerere privind pretenţiile contestatorilor la plata ajutoarelor solicitate în temeiul Legii nr.138/1999.

S-a respins capătul de cerere privind plata soldeiaferentă lunii octombrie 2001.

S-a respins capătul de cerere privind plata concediului de odihnă aferent anului 2001.

Au fost obligate intimatele să plătească cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că la data de 1 octombrie 2001 intimata nu mai putea constata încetarea raporturilor de muncă deoarece prelungise contractele de muncă prin negocierea din 24 septembrie 2001.

Contestatorii nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de ajutoarele prevăzute de art.32 pct.1, art.44 şi art.33 din Legea nr.38/1999 şi nici de plăţile compensatorii prevăzute de Ordonanţa nr.7/1998 aprobată prin Legea nr.37/2001 deoarece Legea nr.138/1999 distingeîntre ajutoarele acordate cadrelor militare şi cele pentru militarii angajaţi pe bază de contract.

Drepturile de concediu de odihnă au fost plătite de intimată, pretenţiile contestatorilor nefiind întemeiate.

Împotriva acestei sentinţe Ministerul Apărării Naţionale a formulat recurs pentru el şi pentru unităţile militare intimate arătând că instanţa a acordat contestatorilor mai mult decât au cerut şi că nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate.

Prin Decizia nr.1001 din 27 martie 2002 Curtea de Apel Suceava a admis recursul, a casat parţial sentinţa atacatăîn sensul că a respins ca nefondată contestaţia introdusă de D.L. şi a menţinut celelalte dispoziţii.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că în ceea ce îl priveşte pe D.L., acestuia nu i s-a reînnoit contractul de muncă, iar în ce îi priveşte pe ceilalţi contestatori aceştia se aflau în primazi de lucru a contractului reînnoit.

Împotrivasentinţei civile nr.280 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului Botoşani – secţia civilă şi deciziei civile nr.1001 din 27 martie 2002 a Curţii de Apel Suceava Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare invocând art.314 cod procedură civilă solicitând admiterea recursului în anulare, casarea în parte a deciziei civiele nr.1001 din 27 matie 2002 a Curţii de Apel Suceava – secţia civilă, în ceea ce priveşte dispoziţia menţinerii sentinţei civile nr.280 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului Botoşani cu excepţia contestatorului D.L., a cărui contestaţie formulată în mod corect a fost respinsă iar pe fond respingerea ca nefondate a contestaţiilor formulate de cei 23 contestatori.

În motivare s-a arătat căhotărârile au fost pronunţatecu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată acestea sunt vădit netemeinice. Instanţele nu au dat eficienţă faptului că a avut loc o reorganizare şi o restrângere de activitate a intimatei care corespund unei cerinţe reale impusă de necesităţile interne de optimizare funcţională a armatei aşa încât cerinţele art.129 şi 130 al.1 lit.a din C.mun. erau îndeplinite.

Astfel, instanţa de fond a soluţionat cauza reţinând doar că au fost prelungite contractele de muncă ale contestatorilor începând cu data de 1 octombrie 2001 aşa încât intimata nu mai putea constata încetarea raporturilor de muncă la aceeaşi dată.

În exerciţiul rolului său activ instanţa avea obligaţia să stabilească dacă a avut loc desfiinţarea sau redisitribuirea unor funcţii în cadrul unităţilor militare în cauză, impuse de nevoile de restructurare a armatei.

Se mai arată căintimata a redus începând cu data de 1 octombrie 2001 funcţiile de natura celor ocupate de contestatorioperând un transfer la o altă unitate din Galaţi.

În aceste condiţiideşi s-a negociat la 24 septembrie 2001 reînnoirea contractelor de muncă ale contestatorilor, în cadrul procesului de reorganizare şi restructurare a Ministerului Apărării Naţionale au intrat şi unităţile militare unde lucraseră contestatorii, motiv pentru care reînnoirea contractelor de muncă cu data de 1 octombrie 2001 este imposibilă, se impunea blocarea reîncadrării,şi contestatorii beneficiază de ajutorul de şomaj.

Recursul în anulare nu este fondat şi urmează a fi respins ca atare.

Ambele instanţe au pronunţat hotărâri temeinice şi legale, în baza analizei materialului probator. Motivele formulate în recursul în anulare urmează a fi analizate global şi înlăturate.

Astfel, aşa cum reiese din anexele 108 – 130 dosar fond, la data de 24 septembrie 2001 contestatorii au negociat o nouă prelungire a contractelor de muncăîncepând cu 1 octombrie 2001 (fila 153 dosar fond).

În raport de această împrejurare aspectul relevat de Procurorul General în baza probelor (filele 95-98 dosar fond) privind redistribuirea contestatorilor şi că înţelesul, termenului de transfer reprezintă blocarea încadrării (neîncadrării) nu poate fi reţinut ca o încălcare esenţială a legii atâta timp cât contractele contestatorilor fuseseră reînnoite.

Simplele susţineri ale intimatei de la fila 95 dosar fond sunt insuficiente şi nu demonstrează incidenţa dispoziţiilor art.129 C.mun. sau 130 lit.a din acelaşi cod.

Aşa fiind, hotărârile Tribunalului Botoşani şi ale Curţii de Apel Suiceava sunt legale şi temeinice, recursul în anulare nefiind fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.1001 din 27 martie 2002 a Curţii de Apel Suceava şi a sentinţei civile nr.280 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului Botoşani.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2274/2003. Civil