ICCJ. Decizia nr. 2050/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2050
Dosar nr. 3916/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 27 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost respinsă ca nefondată cererea petiţionarului I.G.I., decedat pe parcursul procesului şi continuată de moştenitorii acestuia O.D.E.C., în contradictoriu cu Primăria Şotânga, reţinând în motivare că terenul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, fiind ocupat de construcţii, astfel încât nu putea fi restituit nici în natură şi nici în echivalent bănesc, neintrând sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel O.D.E.C., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, în sensul că în mod greşit prima instanţă, a reţinut că suprafaţa de 600 mp teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, neintrând sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi că această suprafaţă intră în cea de 9800 mp teren preluat de fostul CAP din localitate.
A mai arătat că suprafaţa de 600 mp teren a fost preluată abuziv în anul 1967, de către fostul Sfat popular Şotânga, în vederea construirii unor anexe ale căminului cultural.
Prin Decizia nr. 112 din 15 mai 2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de petiţionara O.D.E.C., a fost schimbată în tot sentinţa civilă nr. 91 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa, constatând că apelanta beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru suprafaţa de 600 mp teren, situat în intravilanul comunei Şotânga, judeţul Dâmboviţa prin echivalent bănesc.
În pronunţarea acestei hotărâri s-au avut în vedere adresa nr. 165 din 16 februarie 1967 aflate la fila 6 dosar fond şi expertiza efectuată în cauză, din care a rezultat că suprafaţa de 600 mp teren, a fost preluată de către fostul sfat popular al comunei Şotânga din lotul deţinut în folosinţă şi nu este inclusă în suprafaţă de 4100 mp teren intravilan, pentru care contestatorului nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Faţă de împrejurarea că terenul în litigiu face parte din domeniul public, că pe această suprafaţă sunt amplasate construcţii anexe ale căminului cultural şi nu poate fi restituit în natură, instanţa de apel a constatat că pentru suprafaţa de 600 mp teren, contestatoarea are dreptul la echivalent bănesc conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs pârâta Primăria comunei Şotânga prin primar care a invocat ca motive de casare că: suprafaţa de teren de 600 mp a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 şi nu poate face obiectul unei noi reconstituiri şi în subsidiar a solicitat să se constate că restituirea prin măsuri reparatorii şi echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare şi nu prin echivalent bănesc cum în mod greşit instanţa de apel a dispus.
Recursul declarat de pârâtă este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:
Deşi pârâta recurentă nu şi-a structurat motivele recursului în conformitate cu prevederile art. 3021 pct. 3 C. proc. civ., totuşi prezentarea acestora permit încadrarea lor în conţinutul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că instanţa de apel a apreciat corect că suprafaţa de 600 mp teren nu a făcut obiectul prevederilor Legii nr. 18/1991, că face parte din domeniul public şi nu poate fi restituită în natură, însă a greşit atunci când a dispus că are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.
Modalitatea de restituire prin echivalent este o măsură cu caracter secundar, subsidiar, faţă de regula principală a restituirii în natură reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul instituind o paletă amplă de măsuri reparatorii în echivalent menită să asigure, pe cât posibil repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptăţită.
În ipoteza imobilelor care aveau altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător cu acordul persoanei îndreptăţite, în sensul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Or, în speţă nu erau incidente dispoziţiile privind măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti ce se pot stabili numai în cazurile expres prevăzute de lege [art. 14 alin. (1), art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (4), art. 24 alin. (2), art. 25 alin. (6), art. 27 alin. (4)].
Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa în parte Decizia recurată, în sensul că va înlătura menţiunea „prin echivalent bănesc" cu menţiunea „măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001".
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria comunei Şotânga prin primar împotriva deciziei nr. 112 din 15 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează în parte, în sensul că înlătură menţiunea „prin echivalent bănesc" cu menţiunea „măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001".
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2141/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2048/2003. Civil. Pretentii. Recurs → |
---|