CSJ. Decizia nr. 2115/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2115DOSAR NR.507/2003
Şedinţa publică din 23 mai 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr.460 A din 13.11.2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant Ministerul Finanţelor Publice prin consilierul juridic E.B., lipsind intimatul-reclamant S.S.E..
Procedura completă.
Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilierul juridic E.B. a solicitat admiterea recursului pentru motivele dezvoltate în scris.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din studierea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 februarie 2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul S.S.E. a solicitat, conform art.31 alin.7 din Legea nr.10/2001 obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la eliberarea „titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare" sau a echivalentului acestora, în sumă de 640.194.996 lei, cu 1 % pe zi de întârziere penalităţi, daune cominatorii şi daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a invederat că fiind persoană îndreptăţită pentru o suprafaţă de 1437 mp situată în intravilanul comunei Topliţa, judeţul Harghita, a optat pentru măsura reparatorie a titlurilor de valoare. În acest sens, prin dispoziţia nr.235/2001 Primăria Topliţa, după efectuarea unei expertize, a stabilit că echivalentul terenului care este în prezent în incinta Colegiului Naţional „Mihai Eminescu" din oraş.
Deşi s-a adresat Ministerului Finanţelor pentru obţinerea reparaţiei pentru care a optat, reclamantul nu a obţinut satisfacţie, fiind amânat sau primind răspunsuri negative la solicitările sale.
Prin sentinţa civilă nr.617 fin 22 aprilie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la eliberarea titlurilor de valoare, fiind respinse ca nefondate celelalte capete de cerere.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de fond a reţinut că în aplicarea art.30 alin.2 din Legea nr.10/2001 pârâtul este obligat să elibereze titlurile de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, garantate de stat. Neexistând însă o culpă majoră în întârzierea conformării acestei obligaţii, s-a conchis că nu se justifică obligaţia şi la penalităţi sau alte daune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi litigante.
Reclamantul a criticat respingerea capetelor de cerere privind plata unor penalităţi şi daune morale, iar pârâtul a contestat soluţia privind admiterea în parte a acţiunii.
Prin Decizia civilă nr.460/13 noiembrie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ambele apeluri.
S-a reţinut în motivare că reclamantul era îndreptăţit conform art.30 alin.2 din Legea nr.10/2001 să i se satisfacă cererea, refuzul pârâtului de a se conforma cu motivarea că nu existau norme metodologice, fiind nelegal.
Faţă de lipsa culpei pârâtei în executarea obligaţiei legale, instanţa de apel a respins şi apelul reclamantului.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrate în drept în dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., se susţine că acţiunea era inadmisibilă, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice nu era parte în eventualul proces-verbal de divergenţă. Pe de altă parte, se susţine că aşa-zisul „refuz nejustificat" de a-i răspunde la cereri reclamantului era de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cărora reclamantul s-a şi adresat, cererea fiind respinsă.
Recursul este nefondat.
Pentru repararea abuzurilor săvârşite în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, legiuitorul a adoptat printre altele, Legea nr.10/2001 care stabileşte principiul restituirii în natură a imobilelor – terenuri cu sau fără construcţii. Prin excepţie, legea prevede stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamantul a fost proprietarul unei suprafeţe de teren expropriat în anul 1973 fără plata unor despăgubiri, în scopul construirii unei unităţi de învăţământ. În prezent, conform probelor necontestate, imobilul formează incinta Colegiului Naţional „Mihai Eminescu" din oraşul Topliţa.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art.11 alin.8 din Legea nr.10/2001, conform cărora, în cazurile de expropriere ca cel în speţă măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
În speţă, reclamantul, ca persoană îndreptăţită, a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Modul de acordare al acestor măsuri reparatorii este reglementat în capitolul IV al Legii nr.10/2001.
Art.34 alin.1 din lege prevede obligaţia Ministerului Finanţelor Publice ca într-un termen scurt (30 de zile de la intrarea în vigoare a legii) de a elabora normele metodologice privind emiterea, înregistrarea şi utilizarea titlurilor de valoare nominală.
Pârâtul-recurent a susţinut că acţiunea reclamantului ar fi inadmisibilă.
O atare concepţie nu poate fi primită.
Potrivit art.21 din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime (alin.1); nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept (alin.2).
Iar în conformitate cu art.3 din C.civ., judecătorul, care va refuza să judece, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca fiind culpabil de denegare de dreptate.
Întemeindu-şi acţiunea pe textele unei legi în vigoare, ale cărei dispoziţii trebuiesc interpretate în sensul în care să-şi producă efecte, reclamantul are dreptul la satisfacerea cererii sale îndreptăţite, în contradictoriu cu persoana juridică căreia legal îi revine obligaţia eliberării titlurilor de valoare nominală.
Ca atare, nu se poate susţine că acţiunea este inadmisibilă.
Reclamantul, faţă de refuzul de soluţionare favorabilă a cererii sale de către Ministerul Finanţelor Publice, obligat în temeiul cap.IV al Legii nr.10/2001, s-a adresat instanţei civile. Conform art.24 alin.8 din Legea nr.10/2001, competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului. Ca atare, nici cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs nu este fondată.
Pentru considerentele anterior expuse, văzând că nu sunt îndeplinite cerinţele art.304 pct.9 (hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii), recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr.460 A din 13.11.2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2154/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 209/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
