CSJ. Decizia nr. 2155/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2155
Dosar nr.693/2003
Şedinţa publică din26 mai2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Primăria Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr.154 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova – secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat: intimatul reclamant C.B.G., reprezentat de D.C., procurator (conform procurii din dosarul de fond – fila 3), lipsind recurentapârâtă Primăria Municipiului Târgu Jiu şi intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Procedura completă.
Recursul este scutit de timbru.
Instanţa, din oficiu, pune în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză în raport de prevederile art.297 din C.proc.civ.
D.C., pentru intimatul reclamant C.B.G., solicită admiterea excepţiei şi respingerea recursului ca inadmisibil. Precizează că a depus la dosar întâmpinare.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.74 din 27.03.2002 a Tribunalului Gorj a fost admisă în parte cererea formulată de C.B.G., dispunându-se obligarea Primarului municipiului Târgu Jiu să se pronunţe prin decizie asupra notificării cu privire la imobilul situat în Tg.Jiu, str.Caterina Teodoroiu nr.77 C. Totodată a fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata unor daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel,tribunalul a avut în vedere în principal prevederile art.23 din Legea nr.10/2001 potrivit căreiaîn termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau de la data depunerii actelor, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură. Cum pârâtul nu a respectat această obligaţie legală, capătul principal de cerere a fost admis. Cu privire la cel de al doilea s-a apreciat că termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, iar pârâtul nu s-a dovedit a fi de rea credinţă, pentru a putea fi obligat şi la daune cominatorii.
Apelul declarat de Primăria Tg.Jiu împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr.154 din 4.10.2002 a Curţii de Apel Craiova – Secţia civilă, prin care a fost schimbată hotărârea primei instanţe, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, pentru efectuareaunei expertize tehnice,fixându-se termen de rejudecare la 25 octombrie 2002.
Împotriva acestei soluţii de casare, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, Primăria municipiului Tg.Jiu a declarat recursul de faţă, reţinând că în mod greşit curtea a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, în situaţia în carecuantumul despăgubirilor băneşti cuvenite celui în cauză se vor stabili prin lege specială, astfel cum se prevede în art.40 din Legea nr.10/2001. Se susţine şi că cel în cauză nu a depus acte, din care să rezulte dacă s-au primit sau nu despăgubiri, cu ocazia exproprierii imobilului în litigiu.
Recursul nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare.
Aşa cum rezultă dinexpunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, recursul este îndreptat împotriva unei decizii de casare, urmată de reţinerea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării de probe.
Potrivit art.297 alin.1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr.138/2000, în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţînd o hotărâre definitivă.
În redactarea anterioară a acestui text, în situaţia în care prima instanţă nu intra în cercetarea fondului, insntanţa de apel desfiinţa hotărârea atacată şi dispunea trimiterea cauzei, spre rejudecare instanţei de fond. Raţiunea modificării acestui text a fost aceea de a se evita trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a putea fi asigurată judecarea cauzelor cu celeritate, posibilă – fără ca părţile să fie private de un grad de jurisdicţie -, datorită caracteruluidevolutiv al căii de atac a apelului.
Evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează în înţelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului şi, atât timp cât judecata nu a fost finalizată, prin hotărâre definitivă, astfel cum prevede expres art.297 alin.1 C.proc.civ., în redactarea în vigoare, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului, ce vizează hotărârile definitive, conform art.299 C.proc.civ.
În atare situaţie, Decizia prin care a fost anulată Decizia apelată şi a fost reţinută cauza de către instanţa de apel pentru rejudecarea în fond, are caracterul unei hotărâri parţiale şi nu este deci susceptibilă de a fi atacată, separat, cu recurs, ci doar o dată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel, numai această ultimă hotărâre având caracter definitiv.
Cum în speţă, recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri parţiale, acesta este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei mr.154 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova – secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi26 mai2003.
← ICCJ. Decizia nr. 6756/2003. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2154/2003. Civil → |
---|