ICCJ. Decizia nr. 1209/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1209
Dosar nr. 4260/2003
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.C. a chemat în judecată Tribunalul Harghita şi Ministerul Justiţiei solicitând restituirea sumelor reţinute până la data de 29 martie 2001 cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate în procent de 7%, actualizate prin aplicarea indicelui de inflaţie.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 92/1992 în conformitate cu care, până la 29 martie 2001, beneficia de asistenţă medicală gratuită fără plata vreunei contribuţii lunare la asigurările sociale de sănătate.
Ministerul Justiţiei a cerut respingerea acţiunii iar pentru cazul admiterii acesteia a chemat în garanţie CASA OPSNAJ pentru a fi obligată la restituirea sumelor reţinute de la reclamant şi virate acesteia.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 984 din 14 august 2002 a admis acţiunea principală şi cererea de chemare în garanţie, astfel cum au fost formulate.
Apelurile declarate de Ministerul Justiţiei şi de către CASA OPSNAJ au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 908/R din 8 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că întrucât Legea specială nr. 92/1992, prevede în mod expres dreptul magistraţilor şi al personalului auxiliar de specialitate la asistenţă medicală gratuită, acestor categorii de persoane nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 145/1997 care condiţionează gratuitatea asistenţei medicale de plată unei contribuţii lunare la fondul de asigurări de sănătate.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. solicitând casarea acestora şi respingerea acţiunii principale şi, prin consecinţă, şi a cererii de chemare în garanţie.
În dezvoltarea recursului în anulare se arată că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 şi pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul asigurării de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţă în România, iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuţiei.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca magistraţii şi personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei, ar fi menţionat-o expres, incluzând printre persoanele exceptate de la plata contribuţiei şi pe magistraţi, respectiv personalul auxiliar de specialitate, şi cum nu a făcut o atare menţiune, se deduce intenţia că şi această categorie nu poate fi scutită de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuşi în mod obligatoriu asigurării cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asiguraţii să plătească lunar o contribuţie pentru asigurări de sănătate.
Art. 6 din acelaşi act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei, şi anume: copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 şi art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege, precum şi cele provenite din pensii.
În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane, care, sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate, şi anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995.
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia, copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.
La pct. 6/I al Normelor Comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea HG nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Din interpretarea dispoziţiilor legale citate rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992 deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.
Reclamantul a încheiat un contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. cunoscând astfel faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligaţia de a reţine şi vira contribuţia de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunţate în cauză în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii promovate de reclamant cu consecinţa respingerii şi a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 908/R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 984 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita. Respinge ca nefondate acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1166/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 223/2003. Civil. Reziloere conventie. Recurs → |
---|