CSJ. Decizia nr. 2231/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2231
Dosar nr.1596/200.
Sedinţa publică de la 28 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei nr.43 din 1 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General, prin consilier juridic O.O.şi intimatul-reclamant T.V., personal şi asistat de avocat N.R.
Procedura completă.
Curtea ia act de depunerea de către avocatul N.R. a certificatului de moştenitor nr.18 din 7 februarie 2003 emis de Biroul Notarial "L.", înscris care a fost comunicat în şedinţă publică şi acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Avocat N.R. solicită respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ..
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
T.V. a chemat în judecată Primăria Generală a Municipiului Bucureşti solicitând să fie obligată la retrocedarea suprafeţei de 150 m.p. teren situat în Bucureşti, str.Ţiţeica (fostă Glucozei) nr.65, sectorul 2.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este moştenitorul testamentar al defunctei T.G., proprietara terenului în litigiu conform contractului autentic de vânzare-cumpărare nr.18624/1949, teren expropriat prin Decretul nr.112/26.04.1989 dar care, după demolarea construcţiilor, nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat fiind, în prezent liber (viran) şi neafectat vreunor detalii de sistematizare.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea prin sentinţa civilă nr.9775 din 5 iulie 1999, dar, în urma admiterii apelului declarat de reclamant, această hotărâre a fost desfiinţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.6 A din 5 ianuarie 2000, pentru încălcarea normelor privind competenţa materială a instanţei.
În primă instanţă, acelaşi tribunal, prin sentinţa civilă nr.613 din2 iunie 2000, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată reţinând că, potrivit înscrisurilor administrate, singura parte care a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului este reclamantul.
Municipiul Bucureşti reprezentat de primarul general a declarat apel împotriva sentinţei invocând lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti, această calitate aparţinând primarului, ca organ executiv, potrivit dispoziţiilor Legii aministraţiei publice locale nr.69/1991.
În subsidiar, apelantul a solicitat proba cu acte, respectiv Decretul de expropriere nr.112/1989, pentru a putea fi comparat titlul său cu cel al reclamantului.
Apelul a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.43 din 1 februarie 2001, cu motivarea că primarul general al capitatei reprezintă persoana juridică chemată în judecată, iar pe fondul cauzei, că terenul în cauză a fost expropriat pe numele autoarei reclamantului, conform anexei La Decretul nr.112/1989, poziţia nr.18.
Împotriva deciziei instanţei de apel Municipiul Bucureşti reprezentat de primarul general a declarat recurs susţinând că primarul general reprezintă Municipiul Bucureşti iar nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care nu poate sta în justiţie în nume propriu decât în cazul prevăzut de art.12 alin.5 din Legea nr.213/998, text inaplicabil în cauză întrucât bunul în litigiu nu face parte din domeniul public ci din cel privat al unităţii administrativ teritoriale.
Pe fondul cauzei, recurentul reiterează susţinerea potrivit căreia titlul statului îl constituie Decretul de expropriere nr.112/1989.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada afirmaţiei că terenul în litigiu ar aparţine altui domeniu decât cel public, iar prin Decretul nr.112/1989 imobilele expropriate au fost date în administrarea directă a Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia în cauză nu ar fi aplicabile dispoziţiile art.12 (5) din Legea nr.213/1998, în conformitate cu care unitatea administrativ teritorială în speţă, respectiv Municipiul Bucureşti, este reprezentată în justiţie de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, „care dă mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcţionar de stat sau un avocat să-l reprezinte în instanţă".
În concordanţă cu dispoziţiile citate, în faţa instanţelor de fond, (filele 10, 12, 18, 22, 31 dosar judecătorie şi fila 8 dosar tribunal nr.5637/1999), au fost prezenţi la dezbateri, alternativ, Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic delegat de şeful Departamentului Juridic, contencios din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, acelaşi care, în numele primarului general, a semnat apelul şi recursul declarat de Municipiul Bucureşti reprezentat legal de primarul general.
Or, tocmai aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de apel în adoptarea soluţiei pronunţate, şi care urmează a fi menţinută.
Cu privire la fondul cauzei.
Reclamantul s-a legitimat sub aspect procesual depunând în acest sens: contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.18624/1949, transcris sub nr.8428/9.12.1949 în registrul Grefei Tribunalului Ilfov, Secţia Comercială, prin care T.M.şi T.G. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str.Glucozei (actualmente str.Ţiteica) nr.65; certificatul de moştenitor nr.961/10.07.1984 eliberat de notariatul de stat local al Sectorului 2 Bucureşti, potrivit căruia bunurile rămase la decesul lui T.M.au revenit soţiei supravieţuitoare T.G.; testamentul autentificat de Notariatul de stat local al Sectorului 2 Bucureşti cu nr.8477/8.03.1994, prin care T.G. l-a instituit pe reclamant legatar universal şi certificatul de moştenitor nr.18 din 7.02.2003 eliberat de Biroul Notariat „L.", notar R.T.G.care confirmă calitatea reclamantului de moştenitor al defunctei T.G..
În ceea ce priveşte „titlul" statului asupra imobilului în litigiu, a fost invocat Decretul nr.112/26.04.1989 prin care, în vederea realizării unor artere de circulaţie şi a construirii unui ansamblu de locuinţe şi dotări tehnico-edilitare interesând zonele Dudeşti, Vitan, Foişorului şi Călăraşilor, au fost expropriate, trecute în proprietatea statului şi date în administrarea directă a Comitetului Executiv al Consiliului popular al Municipiului Bucureşti, imobilele situate în Bucureşti aparţinând locuitorilor prevăzuţi în tabelul-anexă la decret, între care se regăseşte şi T.G., cu imobilul din str.Glucozei nr.65 constând din teren în suprafaţă de 150 m.p., din care 46,08 m.p. reprezintă construcţii.
Din constatările expertului tehnic inginer C.V., numit în cauză, consemnate în raportul de expertiză întocmit şi la care nu s-au formulat obiecţiuni, rezultă însă că terenul în litigiu, învecinat la Nord şi Sud cu alte terenuri virane, la Est cu str.Gh. Ţiţeica (fostă Glucozei) şi la Vest cu proprietatea din str. Vidin, este lipsit de construcţii edilitare având aspectul de loc viran (filele 25-27 dosar judecătorie).
Tot astfel, din adresa nr.1034/19.01.1999 a Primăriei Municipiului Bucureşti, Departamentul Patrimoniu Imobiliar, Direcţia Generală de Investiţii, (fila 7 acelaşi dosar), rezultă că Primăria Municipiului Bucureşti nu are prevăzute investiţii pentru construcţia de locuinţe în anul 1999 care să afecteze terenul în litigiu, iar din adresa nr.1013/9174/26.05.1999 a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, Serviciul Cadastru, Fond Funciar (fila 21 acelaşi dosar), rezultă că reclamantul este îndreptăţit să i se restituie terenul pentru care a depus cerere în temeiul Legii nr.18/1991 dar lucrarea nu a fost finalizată din cauza neprezentării certificatului de moştenitor.
Potrivit art.35 din Legea nr.33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Prin Decizia nr.VI din 27 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţii Unite, s-a hotărât, în interesul legii, cu putere obligatorie, că dispoziţiile citate sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a Legii nr.33/1994, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
În cauză, astfel cum s-a demonstrat cu materialul probator administrat, scopul exproprierii nu s-a realizat în privinţa imobilului autoarei reclamantei, în sensul că, chiar dacă lucrările vizate de actul de expropriere ar fi fost executate în zonă, acestea nu au afectat terenul în litigiu, care, având aspectul unui loc viran, lipsit de construcţii ori utilităţi edilitare, poate fi restituit persoanei îndreptăţite.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul general împotriva deciziei 43 din 1 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1208/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1164/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
