ICCJ. Decizia nr. 2271/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2271
Dosar nr. 6138/2003
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii T.C. şi T.M., prin acţiunea lor astfel cum a fost precizată şi completată, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Argeş, Consiliul Local al Municipiului Piteşti, D.G.F.P. Argeş, RA R. Piteşti, A.N. şi A.M. şi A.D.P. Piteşti a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea de drept a deciziei nr. 338 din 28 septembrie 1988 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Argeş, obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 16 situat în Piteşti precum şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 175/1998 încheiat între pârâţii RA R. şi A.N. şi A.M.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au dobândit apartamentul în litigiu prin contract de construire nr. 14/1980 care ulterior a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 223/1974.
Consiliul Local Piteşti prin întâmpinare a solicitat să se constate lipsa calităţii procesuale pasive întrucât nu a fost implicat în emiterea sau întocmirea actelor privind trecerea sau preluarea imobilului în proprietatea statului.
Ministerul Finanţelor şi D.G.F.P. Argeş, la rândul lor, au invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, arătând că nu deţin imobilul în litigiu şi nu au fost părţi în actele a căror anulare se solicită.
A.N., A.M. şi A.N.C. la data de 21 octombrie 1999 au formulat o cerere de intervenţie prin care au solicitat să se constate calitatea lor de proprietari ai imobilului revendicat pe care l-au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 175/1998, act valabil încheiat.
După mai multe cicluri procesuale rejudecând cauza după casarea cu trimitere, Judecătoria Piteşti prin sentinţa civilă nr. 5386 din 21 iunie 2001, a admis acţiunea precizată şi completată a constatat nulitatea absolută parţială a deciziei nr. 338 din 28 septembrie 1988 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Argeş.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 175 din 1998, încheiat între RA R. Piteşti şi A.N. şi A.M.
A obligat pe pârâţii A.D.P. Piteşti, Consiliul Local al Municipiului Piteşti, Municipiul Piteşti şi pe intervenienţii A.N. şi A.M., să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor ap. 16 din Piteşti.
A respins cererea de intervenţie.
A luat act că reclamanţii sunt de acord să achite valoarea ratelor rămase neplătite către C.E.C.
A respins acţiunea faţă de Consiliul judeţean Argeş şi D.G.F.P. Argeş ca nefondată.
Tribunalul Argeş, prin Decizia civilă nr. 1027 din 12 iunie 2002 a respins ca nefondate apelurile formulate de către pârâţii A.D.P. Piteşti, Consiliul Local al Municipiului Piteşti, Municipiul Piteşti precum şi intervenienţii A.M. şi A.N. şi A.N.C., împotriva hotărârii instanţei de fond.
A obligat apelanţii la 500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a constatat că apartamentul în litigiu nu a fost preluat de către stat cu titlu valabil, întrucât Decretul nr. 223/1974 era un act neconstituţional în raport cu Constituţia în vigoare la acea dată.
În plus Decizia nr. 338/1988 prin care s-a dispus preluarea apartamentului nu a fost comunicată reclamanţilor şi în consecinţă aceştia au dreptul să o atace şi în prezent.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către intervenienţi cu RA R. Piteşti, s-a reţinut că este lovit de nulitate absolută fiind încălcate dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
S-a mai reţinut având în vedere prevederile art. 480 C. civ. că reclamanţii au dovedit temeinicia acţiunii lor în revendicare.
Curtea de Apel Piteşti prin Decizia civilă nr. 2098 R din 8 noiembrie 2002 în majoritate a admis recursurile declarate de către pârâţii Consiliul Local Piteşti, Municipiul Piteşti, A.D.P. Piteşti şi intervenienţii A.N., A.M. şi A.N.C. împotriva deciziei pronunţată de către instanţa de apel, pe care a modificat-o în sensul că a admis apelurile şi pe fond a respins acţiunea formulată de către reclamanţi ca nefondată.
A obligat pe reclamanţi la 3.046.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienţi şi la câte 46.500 lei către ceilalţi trei pârâţi.
În opinia separată a uneia dintre membrii completului, recursurile trebuiau să fie respinse ca nefondate.
În considerentele opiniei majoritare s-a reţinut că Decizia nr. 338/1988 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Argeş în baza art. 2, art. 3 şi art. 4 din Decretul nr. 223/1974 este constitutivă de drepturi şi ca atare reprezintă un titlu valabil al statului asupra apartamentului în litigiu.
S-a reţinut deasemeni că vânzarea apartamentului către intervenienţi s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, cumpărătorii fiind de bună credinţă.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 2098/R din 8 noiembrie 2002 pronunţată de către Curtea de Apel Piteşti considerând că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond totodată, aceasta este şi vădit netemeinică.
În acest sens se susţine că modul preluare a imobilului proprietatea reclamanţilor de către stat, fără plata vreunei despăgubiri, contravine tuturor dispoziţiilor legale în vigoare chiar la momentul când s-a făcut preluarea.
Se mai susţine că faţă de lipsa dovezii de comunicare a deciziei, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să conteste legalitatea actului administrativ, iar instanţa de recurs era obligată să verifice şi să se pronunţe asupra legalităţii măsurii de preluare de către stat a imobilului astfel cum de altfel, în mod corect, au procedat instanţele de fond şi apel.
Pe de altă parte se mai susţine în motivarea recursului în anulare că intervenienţii nu pot invoca buna credinţă atunci când au cumpărat apartamentul întrucât ei cunoşteau că reclamanţii aveau o cerere de restituire în natură a apartamentului pe cale judecătorească, proces în care ei, în calitate de chiriaşi, au şi intervenit.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, instanţele se pot pronunţa asupra valabilităţii titlului de proprietate a statului, asupra bunurilor preluate de la foştii proprietari în raport de prevederile Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
În mod legal şi temeinic instanţele de fond şi apel au reţinut că prevederile Decretului nr. 223/1974 în baza cărora s-a făcut preluarea imobilului de către stat contravin prevederilor art. 12, art. 17 şi art. 36 din Constituţia din 1965, conform cărora dreptul de proprietate este ocrotit de lege iar terenurile şi construcţiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obştesc şi cu plata unei juste despăgubiri.
Dispoziţiile Decretului nr. 223/1974 contravin şi dispoziţiile art. 481 C. civ. care statuează că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire".
În speţă toate aceste prevederi legale existente în vigoare la momentul preluării imobilului în litigiu de către stat au fost încălcate, motiv pentru care urmează a constata că imobilul a fost preluat de către stat fără un titlu valabil, concluzie la care în mod corect au ajuns şi instanţele de fond şi apel.
Instanţa de recurs însă, printr-o încălcare esenţială a prevederilor legale mai înainte arătate a ajuns la o altă concluzie, greşită însă.
În consecinţă faţă de concluzia că imobilul proprietatea reclamanţilor a fost preluat abuziv, acţiunea reclamanţilor de revendicare a acestuia este întemeiată.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu, urmează a constata că intervenienţii care la data cumpărării apartamentului aveau calitatea de chiriaşi, aveau cunoştinţă de faptul că reclamanţii solicitaseră restituirea în natură a apartamentului pe cale judecătorească, deoarece avuseseră calitatea de intervenienţi în acel proces şi deci nu pot invoca buna-credinţă.
În acest sens este de reţinut că în momentul cumpărării de către intervenienţi a apartamentului în litigiu era în curs de desfăşurare un proces prin care reclamanţii solicitau în baza prevederilor Legii nr. 112/1995 retrocedarea apartamentului, proces care s-a soluţionat definitiv la data de 3 mai 1999 prin Decizia civilă nr. 1495 a Curţii de Apel Piteşti.
În consecinţă contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi în frauda legii.
Pe cale de consecinţă conform prevederilor art. 948 şi art. 967 C. civ., contractul de vânzare este lovit de nulitate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul în anulare împotriva hotărârii Curţii de Apel Piteşti care va fi modificată în sensul de a fi respinse recursurile declarate de către Consiliul Local Piteşti, Municipiul Piteşti, A.D.P. şi intervenienţii A.N. şi A.M. şi A.N.C. împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 2098/R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că respinge recursurile declarate de Consiliul Local Piteşti, Municipiul Piteşti şi A.D.P. Piteşti împotriva deciziei civile nr. 1027 din 12 iulie 2002 a Tribunalului Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2332/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2142/2003. Civil. Actiune în revendicare si... → |
|---|
