ICCJ. Decizia nr. 2142/2003. Civil. Despagubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2142
Dosar nr. 1930/2003
Şedinţa publică din 12 martie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 345 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Brăila, pronunţată în dosarul nr. 5787/2002 a fost respinsă ca tardiv introdusă acţiunea reclamantului A.N.G., prin care a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, să i se acorde despăgubiri băneşti reprezentând pagube materiale cauzate ca urmare a condamnării pe nedrept a tatălui său.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, prin sentinţa penală nr. 1960 din 25 august 1954 a fostului Tribunal Militar Teritorial Bucureşti, A.S.N. a fost condamnat la 10 ani detenţie grea şi confiscarea averii pentru infracţiunea de activitate intensă împotriva clasei muncitoare, iar prin Decizia penală nr. 418 din 5 martie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie s-a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General, s-a casat sentinţa penală nr. 1960 din 25 august 1954 şi a fost achitat A.S.N. , fiind înlăturată şi măsura confiscării averii.
A.S.N. a decedat la 15 iunie 1981, iar soţia sa a decedat la 19 martie 1982.
Instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantului a fost tardiv introdusă, respectiv la data de 12 iulie 2002, în condiţiile în care Decizia de achitare nr. 4189 a Curţii Supreme de Justiţie a fost pronunţată la data de 5 martie 1993, fiind depăşit, astfel, termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen., în care reclamantul avea dreptul să pornească o astfel de acţiune.
Împotriva sentinţei civile nr. 345 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamantul A.N.G., care a arătat că nu a avut cunoştinţă de prevederile art. 505 alin. (2) C. proc. pen. şi din acest motiv a introdus acţiunea atât de târziu.
A solicitat admiterea cererii sale în sensul de a fi despăgubit cu suma de 35.000 dolari.
Prin Decizia civilă nr. 92/A din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins apelul ca nefondat, constatându-se ca fiind neîntemeiate criticile aduse de reclamant sentinţei civile nr. 345 din 19 septembrie 2002. Instanţa de apel a menţinut sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică, reţinând că în mod corect s-a stabilit de către instanţa de fond că reclamantul nu a respectat termenul de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, în care trebuia formulată o astfel de acţiune, conform prevederilor art. 505 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, fără ca acestea să fie structurate potrivit prevederilor art. 3021 C. proc. civ. şi arătând în esenţă că, împreună cu familia sa, a fost victima unei detenţii politice ilegale, motiv pentru care a şi solicitat statului despăgubiri în cuantum de 35.000 dolari.
Recursul nu este fondat.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au apreciat corect, în baza probatoriului administrat în cauză, că dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri în repararea pagubei suferite ca urmare a condamnării pe nedrept a tatălui său, era prescris la data de 12 iulie 2002.
Potrivit prevederilor art. 505 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi formulată de către persoana îndreptăţită, în termen de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare.
În speţă, tatăl reclamantului, A.S.N., a fost condamnat în anul 1954, prin sentinţa penală nr. 1960 din 25 august 1954, la 10 ani detenţie grea şi confiscarea averii pentru săvârşirea infracţiunii de activitate intensă împotriva clasei muncitoare.
Urmare recursului extraordinar formulat de Procurorul General al României, Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 418 din 5 martie 1993 a casat sentinţa de condamnare mai sus menţionată şi a dispus achitarea lui A.S.N. precum şi înlăturarea confiscării averii.
În condiţiile în care atât A.S.N. cât şi soţia acestuia au decedat, reclamantul A.N.G., în calitate de fiu al lui A.S.N. era persoana îndreptăţită să pornească acţiunea în repararea pagubei suferite ca urmare a condamnării pe nedrept.
Reclamantul nu a respectat însă termenul de 1 an în care trebuia pronunţată o astfel de acţiune, termen care, aşa cum prevede art. 505 alin. (2) C. proc. pen., curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Este de reţinut astfel că, în mod legal şi temeinic au stabilit instanţele că, la data de 12 iulie 2002, acţiunea reclamantului era tardiv introdusă, în condiţiile în care Decizia de achitare nr. 418 a Curţii Supreme de Justiţie a fost pronunţată la data de 5 martie 1993, fiind depăşit astfel, termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen., termen în care reclamantul avea dreptul să pornească o astfel de acţiune.
Susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că nu a avut cunoştinţă de dispoziţiile art. 505 alin. (2) C. proc. pen. nu poate fi primită, nimănui nefiindu-i permis să se prevaleze de necunoaşterea legii.
Faţă de cele ce preced, soluţia instanţei de apel se verifică a fi temeinică şi legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul A.N.G. împotriva deciziei civile nr. 92 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2003. Civil. Lg . 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 213/2003. Civil → |
|---|
