ICCJ. Decizia nr. 2275/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2275Dosar nr. 2033/2003
Şedinţa publică din 22 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa , la 10 septembrie 2001, reclamantul L.M. prin mandatar B.M. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA pentru desfiinţarea deciziei nr. 387 din 23 martie 2001 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i restituie imobilul situat în Eforie format din teren în suprafaţă de 398,75 mp şi construcţie.
Acţiunea ce a fost întemeiată pe art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă din 26 aprilie 2002 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că este unicul moştenitor al autorului său V.L., titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în baza contractului 29162/1938.
Acţiunea a fost respinsă pe rolul pentru că s-a făcut de către pârâtă dovada că a cumpărat imobilul cu bună credinţă şi ca urmare, potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001 actele în discuţie nu mai pot fi considerate nevalabile.
S-a considerat că reclamantul este îndreptăţit să ceară despăgubire deşi imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 14/C din 17 februarie 2003, a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot hotărârea în sensul că a admis în totalitate contestaţia şi în parte cererea de chemare în garanţie formulată de SC E. SA. A fost desfiinţată Decizia 387 din 27 august 2001 şi a fost obligată pârâta să restituie în natură imobilul situat în Eforie, format din teren în suprafaţă de 398,75 mp şi construcţia «vila Nufărul». a fost obligată chemata în garanţie A.P.A.P.S. să repare prejudiciul cauza pârâtei prin restituirea imobilului din patrimoniul său. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că nici la data depunerii notificării de către reclamant, 9 mai 2001, nici în prezent pârâta nu este privatizată integral, având un număr de 51.856 acţiuni tranzacţionate pe piaţa bursieră astfel că nu se poate analiza buna-credinţă în condiţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai constatat că imobilul a aparţinut lui V.L., avocat, doctor în drept iar după decesul acestuia, din 1940, fiului său L.M. Acesta din urmă la data apariţiei Decretului nr. 92/1950 era student şi ca urmare nu-i erau aplicabile dispoziţiile acestui act normativ. Aplicarea dispoziţiilor Decretului 92/1950 s-a făcut faţă de proprietatea familiei L. cu încălcarea art. 1 alin. (4) din actul normativ menţionat întrucât calitatea proprietarilor nu se regăseşte, între categoriile enumerate în Decretul 92/1950.
Instanţa concluzionând că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, a constatat că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 27 nici al art. 46 din Legea 10/2001. Astfel că în mod greşit s-a respins cererea de restituire.
Cererea de chemare în garanţie s-a admis în temeiul art. 324 din Legea nr. 99/1999 potrivit căruia instituţia publică implicată în privatizare cu obligaţia să asigure repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta SC E. SA (devenită ulterior SC T.H.R. MAREA NEAGRĂ SA ) şi chemata în garanţie A.P.A.P.S. (devenită ulterior A.V.A.S.) care au criticat soluţia instanţei de apel pentru greşita aplicare a legii (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.).
În esenţă motivul de recurs mai sus arătat s-a întemeiat pe greşita aplicare a instanţei ca imobilul ar fi trecut fără titlu în proprietatea statului, că nu s-a aplicat art. 2 alin. (2) care nu stabileşte valabilitatea titlului, aceasta din urmă fiind apreciată în condiţiile arătate de Legea 10/2001.
S-a mai arătat că buna credinţă este prevăzută şi nu s-au făcut probe contrare iar anularea înstrăinării nu se poate constata decât printr-o acţiune separată întemeiată pe art. 46 alin. (5) din Legea 10/2001.
Pe parcursul judecării recursului recurentul reclamant a decedat (la 30 august 2003), fiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia, L.A.M. soţie supravieţuitoare, L.V.M. fiică şi L.G.T., fiu prin avocat M.S. (fila 14 în dosar).
La dosar a mai fost depusă o cerere de introducere în cauză în calitate de reclamantă în locul defunctului L.M., numita A.C.L.
Cererea a fost motivată, de faptul că L.M. i-a vândut acesteia la 26 octombrie 2001 conform contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3073 dreptul litigios asupra imobilului din Eforie lot 85 ce formează obiectul dosarului nr. 3568/2000 al Tribunalului Constanţa.
Cererea este neîntemeiată şi se va respinge deoarece contractul de cesiune invocat priveşte drepturile litigioase care formează obiectul unui alt dosar decât cel al prezentei cauze (dosarul de fond în prezenta acţiune este 3513/2001 al Tribunalului Constanţa.
Recursurile sunt nefondate şi se vor respinge pentru considerentele ce urmează .
Instanţa de apel a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi au făcut, ca urmare, o corectă aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile.
Imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, deoarece în raport de calitatea proprietarului L.M., student la momentul apariţiei Decretului 92/1950, actul normativ nu-i era aplicabil. Ca urmare s-a decis că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 faţă de care restituirea în natură se impune ca regulă în reparaţia preluării abuzive de către stat a imobilului în perioada reglementată de Legea 10/2001.
Potrivit art. 20 din aceeaşi lege instituţia deţinătoare au obligaţia să restituie în natură imobilele preluate abuziv.
Ca urmare, în mod corect s-a apreciat, în raport de datele speţei, că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 27 şi art. 46 ale aceleiaşi legi.
Pentru considerentele mai sus arătate se vor respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursurile declarate de pârâta SC T.H.R. MAREA NEAGRĂ SA şi de chemata în garanţie A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 14/C din 17 februarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 200.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2456/2003. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2120/2003. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
