ICCJ. Decizia nr. 2316/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2316
Dosar nr. 6852/2003
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 iulie 2002 M.N. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei obligarea acestuia la plata sporului de stabilitate în magistratură, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 50/1996 începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în perioada 15 august 1993–31 august 2000 a îndeplinit funcţia de judecător financiar şi începând cu data de 1 septembrie 1998, a beneficiat de sporul de stabilitate în magistratură. La data de 15 august 2000 a fost numit judecător la Tribunalul Suceava şi de această dată nu i s-a mai acordat sporul menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 1185 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă cererea, astfel cum a fost formulată.
Apelul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2017 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de faţă. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea lor şi pe fond respingerea acţiunii.
Se susţine că potrivit art. 5 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, astfel cum a fost modificată prin OG nr. 83/2000, magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în raport de vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992. Între aceste funcţii, prevăzute în textele menţionate, nu se regăseşte şi aceea de judecător financiar. Apoi se arată că vechimea efectivă în magistratură nu se confundă cu vechimea în magistratură, la care se referă art. 44 şi art. 78 alin. (3) din Legea nr. 92/1992 aceasta din urmă având relevanţă numai sub aspectul condiţiei minime de vechime ce trebuie îndeplinită de magistraţi pentru promovare. Ca atare perioada în care reclamantul a exercitat funcţia de judecător financiar nu constituie vechime efectivă în magistratură, ci numai vechime în magistratură.
Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Instanţele au dat o corectă interpretare prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 considerând că şi judecătorul financiar beneficiază de adaosul la indemnizaţia de încadrare lunară, în raport de vechimea în această funcţie.
Este exact că potrivit art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească au calitatea de magistrat judecătorii, procurorii şi magistraţii asistenţi, precum şi personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, pe durata îndeplinirii funcţiei. Această ultimă precizare a fost de natură a contura în accepţiunea recursului în anulare noţiunea de vechime efectivă în magistratură, ce nu se regăseşte ca atare în prevederile Legii nr. 92/1992. Astfel, între categoriile de specialitate prevăzute în textele menţionate, nu se regăseşte şi aceea de judecător financiar. Dar, la titlul IV din aceeaşi lege este trecută şi funcţia de judecător financiar, referitor la timpul ce se consideră vechime în magistratură.
Ca atare şi această perioadă de activitate trebuie avută în vedere la stabilirea vechimii, în raport de care se determină retribuţia, astfel cum au hotărât corect ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză.
Că aceasta este interpretarea corectă a prevederilor legale menţionate, în acord cu voinţa legiuitorului se dovedeşte şi prin aceea că prin OUG nr. 117 din 24 octombrie 2003 s-a dispus trecerea judecătorilor financiari la tribunale, beneficiind în continuare de sporurile pentru vechime în magistratură, fără a se face nici o distincţie între diferite categorii de judecători.
Aşa fiind, recursul în anulare este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1185 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, precum şi împotriva deciziei nr. 2017 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia pentru conflicte şi litigii de muncă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2322/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2312/2003. Civil. Legea nr.10/2001 -... → |
|---|
