ICCJ. Decizia nr. 2312/2003. Civil. Legea nr.10/2001 - restituire în natura (despagubiri). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2312
Dosar nr. 16507/1/2003
Nr. vechi 4776/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6519 din 4 septembrie 2001 reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâţii S.T.S. şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea primului pârât la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 26.000 mp, situat în Bucureşti, sau, în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri corespunzătoare contravalorii terenului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că autorii săi, M.A. şi A.M. au fost deposedaţi fără titlu de terenul, proprietatea lor, în suprafaţă totală de 16 ha şi 418 mp şi că terenul în litigiu (parte din suprafaţa totală menţionată) este deţinut de primul pârât, căruia i-a adresat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ. şi de art. 7, art. 24 şi art. 28 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1143 din 8 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, aşa cum rezultă din probele administrate, nu s-a făcut dovada identităţii dintre terenul menţionat în actul de proprietate al autorilor reclamantei şi terenul pentru care se solicită despăgubirile sau restituirea în natură.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta C.M.
În motivarea apelului, reclamanta C.M. a susţinut că suprafaţa de 26.000 mp a fost identificată prin expertiza topometrică întocmită în cadrul unui litigiu anterior, iniţiat de tatăl său în temeiul Legii nr. 18/1991, ca fiind deţinută de intimatul-pârât S.T.S. şi că acesta nu a contestat în răspunsul la notificare detenţia terenului.
S-a mai reţinut în motivarea apelului că raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză, deşi cuprinde menţiuni contradictorii referitoare la suprafaţa efectiv ocupată de pârât, relevă faptul că acesta deţine 11.240 mp din totalul terenului ce a aparţinut bunicului reclamantei, iar faţă de identificarea prin expertiză a unei suprafeţe ce se afla în posesia S.T.S., soluţia de respingere integrală a cererii de chemare în judecată este nejustificată.
Prin Decizia civilă nr. 262 din 30 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.M. împotriva sentinţei civile nr. 1143 din 8 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că împrejurarea că oferta de donaţie făcută statului de către autorul său nu a îmbrăcat forma autentică prescrisă de dispoziţiile art. 813 C. civ. nu poate fi sancţionată prin constatarea nulităţii absolute, pe cale de excepţie, în cadrul procedurii prevăzute de legea specială, în condiţiile în care, neexistând o hotărâre judecătorească irevocabilă care să fi dispus anularea sau să fi constatat nulitatea actului de donaţie, imobilul donat nu se încadrează în categoria celor „preluate în mod abuziv" şi nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile nr. 262 din 30 mai 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 813-814 C. civ., texte care prevăd condiţiile de valabilitate pentru transmiterea dreptului de proprietate prin acte cu titlu gratuit.
A mai susţinut reclamanta, în motivarea recursului său, că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel aveau obligaţia să purceadă la compararea titlurilor (chiar în cadrul unei contestaţii formulate în baza Legii nr. 10/2001), situaţie în care ar fi trebuit să constate că primul pârât nu are titlu valabil asupra bunului aflat în litigiu, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de valabilitate cerute de art. 813-814 C. civ. şi, ca o consecinţă, în temeiul art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, să admită cererea formulată de reclamantă.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce succed.
La data de 29 ianuarie 1951, M.A., bunicul reclamantei, a donat Ministerului Agriculturii un teren în suprafaţă de 16 ha, situat în Raionul Gheorghe Gheorghiu-Dej, oraşul Militari, înscris în rolul Perc.21 Militari sub nr.335, suburbia Libertăţii.
Având în vedere lipsa posibilităţilor de a munci acest teren, datorită vârstei înaintate (fila 85 dosar fond), Comitetul Executiv al Sfatului Popular a aprobat la data de 25 mai 1951, preluarea pe seama Statului a imobilului donat (înscris fila 86 dosar fond).
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului S.T.S. la restituirea terenului în suprafaţă de 26.000 mp, ce a aparţinut bunicilor săi, M.A. şi A.M. sau, în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri corespunzătoare contravalorii terenului.
Reclamanta a arătat în cuprinsul cererii introductive de instanţă că „nu există nici un act de trecere în patrimoniul statului a terenului ce a aparţinut bunicilor", aceştia fiind „alungaţi de pe teren, fără nici un act legal (...), nepermiţându-li-se să culeagă fructele livezii plantate".
Instanţa de apel, respingând apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, a reţinut că imobilul donat nu se încadrează în categoria celor „preluate în mod abuziv" şi nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fără să analizeze dacă actul de donaţie a fost încheiat conform dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv conform dispoziţiilor Codului civil.
Instanţa de apel, ignorând, practic, dispoziţiile art. 813-814 C. civ., nu a analizat de fapt dacă sunt întrunite formele impuse de lege (în vigoare la acea dată) pentru valabilitatea donaţiei, pentru a se vedea dacă se poate vorbi de existenţa unui atare act.
Examinarea validităţii donaţiei se impunea a fi făcută de instanţa de apel, pentru a stabili dacă, în cauză, sunt incidente sau nu dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. c din Legea nr. 10/2001.
Astfel fiind, se consideră a fi fondată critica formulată de recurentă potrivit căreia, în lipsa analizării de către instanţă a elementelor de valabilitate a donaţiei, soluţia de respingere a cererii este pronunţată cu încălcarea gravă a legii.
Neexaminarea de către instanţa de apel a legalităţii şi temeiniciei actului de donaţie, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii donaţiei, respectiv în raport de dispoziţiile Codului civil, impune reluarea judecăţii pentru soluţionarea pricinii în acest cadru juridic.
În rejudecare, se va examina dacă sunt întrunite în cauză cerinţele art. 813 C. civ., potrivit căruia toate donaţiile se fac prin act autentic, se va analiza natura juridică a deciziei de acceptare a donaţiei sau mai exact asimilarea ei cu un act autentic, în raport de prevederile art. 1171 C. civ., instanţa urmând a stabili în ce măsură sunt incidente, în speţă, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, aşa cum au fost modificate şi completate prin OUG nr. 209 din 22 decembrie 2005.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de reclamantă şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelului, Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei civile nr. 262 din 30 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2316/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2174/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
