ICCJ. Decizia nr. 2322/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2322
Dosar nr. 3617/2003
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 iulie 2002, contestatorul K.I. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de Primarul municipiului Bistriţa şi a se dispune restituirea în natură a terenului de 40 mp situat în intravilanul Municipiului Bistriţa, înscris în C.F. nr. 8124, nr.top 3111/25/2/2/2.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că nu sunt întemeiate argumentele invocate în dispoziţia prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului. Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, intră sub incidenţa acesteia cererile referitoare la terenurile a căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar şi Legea nr. 1/2000 şi terenul este liber, deşi s-a susţinut că ar fi ocupat de un garaj care este însă demolabil şi restul de 26 mp, fiind spaţiul verde al unui bloc, nu poate fi utilizat.
Prin sentinţa civilă nr. 669 din 4 decembrie 2002, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins ca neîntemeiată cererea în anularea dispoziţiei nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de Primarul Municipiului Bistriţa, pe care a menţinut-o în întregime.
S-a reţinut în considerentele sentinţei existenţa unui litigiu anterior privind terenul pretins prin prezenta contestaţie. Astfel, prin hotărârea nr. 617 din 17 august 2000 a Comisiei judeţene Bistriţa–Năsăud de aplicare a Legii nr. 18/1991 i s-a reconstituit contestatorului dreptul de proprietate asupra terenului de 260 mp şi anume pentru 220 mp restituirea efectivă şi pentru 40 mp acordarea despăgubirilor cuvenite.
Hotărârea menţionată a fost atacată cu plângere de Comisia municipală Bistriţa de aplicare a Legii nr. 18/1991, solicitând anularea ei parţială şi invalidarea înscrierii în anexa nr. 39 a terenului de 40 mp, iar plângerea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6590 din 21 noiembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, soluţie confirmată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin Decizia civilă nr. 118/A din 27 februarie 2001.
Faţă de cele expuse, instanţa a apreciat că nu este întemeiată cererea contestatorului pentru anularea dispoziţiei primarului, situaţia juridică a terenului fiind rezolvată prin litigiu avut anterior.
Împotriva sentinţei civile nr. 669 din 4 decembrie 2002, contestatorul a declarat apel, susţinând că terenul este liber, neafectat de nici o construcţie sau alte utilităţi publice, garajul aflat pe teren este o construcţie provizorie, deci poate fi restituit în natură.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 79 din 12 mai 2003, a admis apelul declarat de contestator, a schimbat sentinţa atacată, în sensul admiterii contestaţiei formulate şi în consecinţă a anulat dispoziţia nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de Primarul Municipiului Bistriţa şi a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului situat în Bistriţa, în suprafaţă de 40 mp, înscris în C.F. 8124 Bistriţa, nr.top.3111/25/2/2/2, condiţionat de restituirea despăgubirilor achitate la trecerea în proprietatea statului.
În justificarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că, întrucât la data adoptării Legii nr. 10/2001 terenul în litigiu nu a fost restituit în natură şi preluarea lui de către stat s-a făcut prin expropriere, sunt incidente prevederile speciale cuprinse în art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Terenul fiind ocupat de o construcţie provizorie, garajul aparţinând unei persoane fizice, iar o parte constituie spaţiul verde aferent unui bloc de locuinţe, despre care nu se poate considera că este necesar în scopul bunei utilizări a imobilului, s-a conchis că se impune restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 40 mp, condiţionată de restituirea despăgubirilor achitate în momentul trecerii în proprietatea statului.
Primăria Municipiului Bistriţa a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei, în sensul respingerii ca nefondat a apelului contestatorului, cu menţinerea sentinţei pronunţate în prima instanţă.
În motivarea recursului se arată că intimatul nu a atacat în instanţă hotărârea nr. 617 din 17 august 2000 a comisiei judeţene, prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri pentru terenul de 40 mp, situaţia juridică a acestui teren s-a definitivat pe prevederile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, aşadar nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, invocate de intimat.
Terenul în litigiu aparţine domeniului public, restituirea în natură ar împiedica accesul la blocul de locuinţe şi pe teren se află o conductă de gaz care deserveşte blocul şi casele învecinate, iar potrivit art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a terenurilor libere trebuie să se facă cu respectarea documentaţiilor de urbanism legal aprobate, care asigură buna utilizare a construcţiilor existente.
Recursul declarat de Primăria Municipiului Bistriţa este întemeiat.
Intimatul contestator a invocat ca temei al preluării abuzive de către stat a terenului în suprafaţă de 40 mp situat în Bistriţa, Decretul nr. 422/1979, susţinând că la acea dată tatăl său K.E.(A.) era proprietarul terenului expropriat.
Din anexele care însoţesc decretul evocat, cuprinzând numele persoanelor expropriate, domiciliul lor, locul situării terenului vizat de expropriere şi suprafaţa expropriată, existente la dosarul cauzei, nu rezultă că tatăl intimatului figura cu teren, numele lui nu este menţionat. Este înscrisă însă în anexă, cu teren pe str. P., locul unde se află terenul în litigiu, numita V.E., cu suprafaţa de 63,40 mp.
Aceasta pentru că, la data adoptării decretului, 7 decembrie 1979, tatăl intimatului vânduse deja casa şi anexe cumpărătoarei V.E. , care s-a intabulat cu încheierea nr. 399/1978 în C.F. nr. 5023 Bistriţa, cu nr.top 3111/25/2, sub B3 şi în aceeaşi carte funciară, prin aceeaşi încheiere s-a intabulat Statul Român asupra terenului aferent construcţiilor dobândite de V.E., iar pentru diferenţa de teren s-a intabulat CAP Bistriţa, sub B2 cu încheierea nr. 77-78/1978, suprafaţa totală fiind 800 mp (fila 30 dosarul instanţei de fond).
Aşadar, autorul intimatului nu era proprietarul terenului la data exproprierii, nu de la el s-a preluat terenul şi în această situaţie intimatul nu se poate prevala de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, pentru a obţine restituirea în natură a terenului pretins.
De altfel, intimatului i s-au acordat despăgubiri pentru suprafaţa aflată în litigiu prin hotărârea nr. 617 din 17 august 2000 a Comisiei judeţene Bistriţa–Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre pe care acesta nu a contestat-o, plângere împotriva ei formulând doar Comisia Municipiului Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor finalizată prin sentinţa civilă nr. 6590/2000 a Judecătoriei Bistriţa.
Se conchide, pentru considerentele expuse, că recursul este întemeiat, ceea ce face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate, şi în consecinţă se va admite recursul, se va casa Decizia pronunţată în apel şi se va respinge ca nefondat apelul intimatului cu menţinerea sentinţei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bistriţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 79 din 12 mai 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi respinge apelul declarat de reclamantul K.I. împotriva sentinţei nr. 669 din 4 decembrie 2002 a tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 298/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2316/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
