ICCJ. Decizia nr. 236/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 236.
Dosar nr.10533/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 septembrie 2002, contestatoarea Z.D. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr.377 din 14 august 2003 emisă de PRIMĂRIA municipiului CURTEA DE ARGEŞ, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului compus din casă şi teren, situat în municipiul Curtea de Argeş, cu motivarea că bunul solicitat a fost proprietatea tatălui său, fiind confiscat abuziv în anul 1963.
Prin sentinţa civilă nr. 118 din 19 martie 2003, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins contestaţia formulată de Z.D. împotriva Primăriei municipiului Curtea de Argeş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât autorul reclamantei a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de dare de mită şi nu pentru una cu caracter politic, aşa cum impune textul de lege amintit.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatoarea Z.D.
Contestatoarea a susţinut că soţul său, Z.A., nu a fost proprietarul imobilului confiscat, acesta aparţinându-i tatălui ei Ş.I.S., conform actului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1958.
Totodată, contestatoarea a arătat că bunurile cerute a fi restituite în natură, au fost vândute la licitaţie, deşi nu constituiau proprietatea lui Z.A. şi că instanţa, în mod greşit, nu a constatat aplicabile în cauză dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, referindu-se la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.
Prin Decizia nr. 160/A din 21 octombrie 2003, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei instanţei de fond.
Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce bunurile solicitate a fi restituite, deşi au constituit proprietatea tatălui contestatoarei, Ş.I.S., au fost confiscate de la soţul acesteia, Z.A., ca urmare a condamnării la 22 de ani muncă silnică pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Totodată, instanţa a apreciat că în realitate, contestaţia formulată de Z.D., are caracterul unei contestaţii la executare a unei terţe persoane.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Z.A. şi S.M.I., în calitate de moştenitori ai contestatoarei Z.D., invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Susţin recurenţii că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 480 C. civ. şi ale art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme s-a dovedit că imobilele teren şi casă au fost proprietatea lui S.I.Ş., tatăl autoarei lor. Cu toate că imobilele respective erau proprietatea lui S.I.Ş., acestea au fost vândute la licitaţie ca urmare a executării unei sentinţe penale prin care a fost confiscată întreaga avere a recurentului Z.A., deşi averea acestuia era total separată de cea a socrului său.
Drept urmare, se solicită a se constata că cererea de restituire se întemeiază pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Mai susţin recurenţii că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, contractul de vânzare- cumpărare nr. 1235/1958, respectiv autorizaţia de construcţie a casei nr. 3101/1995, care dovedeau că bunurile confiscate constituiau proprietatea lui S.Ş., astfel că, prin ignorarea acestor probe, instanţele nu au reţinut că bunurile acestuia au fost preluate abuziv, el fiind un terţ în raport cu hotărârea prin care a fost confiscată averea recurentului Z.A.
Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
În primul rând, trebuie observat că susţinerea potrivit căreia instanţa ar fi încălcat prevederile art. 480 C. civ. este nefondată.
Cererea nu a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., ci pe cele ale Legii nr.10/2001, în cuprinsul notificării, Z.D. solicitând restituirea în natură a terenurilor şi clădirii confiscate abuziv în 1963. Ca atare, în raport cu obiectul notificării, ambele instanţe au reţinut în mod corect că Z.D. şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Corectă este şi concluzia instanţelor în sensul că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile în cauză, câtă vreme Z.A. nu a fost condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură politică.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurenţi, nu sunt aplicabile în cauză, deoarece imobilul a fost confiscat recurentului în temeiul unei hotărâri penale de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni care nu este de natură politică.
Cum regimul juridic al bunurilor pretinse de contestatoarea Z.D. nu se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, urmează a constata că soluţia adoptată de instanţă este în afara criticii.
Cea de a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. este de asemenea nefondată, deoarece actele invocate, asupra cărora se susţine că instanţa a omis să se pronunţe, au fost examinate de instanţă, care a constatat că nu erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, câtă vreme s-a reţinut că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de Z.A. şi S.M.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Z.A. şi S.M.I. împotriva deciziei nr. 160 din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2894/2003. Civil. Revendicare - Decretul... | ICCJ. Decizia nr. 2276/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
