ICCJ. Decizia nr. 238/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 238.
Dosar nr. 3732/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 2 iulie 2002 reclamanta M.D. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Maramureş pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i restituie sumele de bani încasate prin reţinerea procentului de 7% din salariul reclamantei cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 septembrie 2000, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea că reclamanta are dreptul la asistenţă medicală gratuită numai dacă face dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare. Pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi lipsa aceleiaşi calităţi în privinţa pârâtului Tribunalul Maramureş şi a formulat cerere de chemare în garanţie a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 673 din 26 iulie 2002, a respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale a celor doi pârâţi. A admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Maramureş să-i plătească sumele încasate cu titlu de primă de asigurări de sănătate în procent de 7% din salarii în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 septembrie 2000, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
A fost disjunsă cererea de chemare în garanţie promovată de pârâtul Ministerul Justiţiei.
Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 1954 din 1 octombrie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, la data de 4 iulie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare, susţinând că hotărârile judecătoreşti atacate au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În dezvoltarea recursului în anulare se arată că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 şi pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul asigurării de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţă în România, iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuţiei.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca magistraţii şi personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei, ar fi menţionat-o expres, incluzând printre persoanele exceptate de la plata contribuţiei şi pe magistraţi, respectiv personalul auxiliar de specialitate, şi cum nu a făcut o atare menţiune, se deduce intenţia că şi această categorie nu poate fi scutită de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuşi în mod obligatoriu asigurării cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asiguraţii să plătească lunar o contribuţie pentru asigurări de sănătate.
Art. 6 din acelaşi act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei, şi anume: copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 şi art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege, precum şi cele provenite din pensii.
În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane, care, sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate, şi anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995.
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia, copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.
La pct. 6/I al Normelor Comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea HG nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Din interpretarea dispoziţiilor legale citate rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992 deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.
Reclamanta a încheiat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti prin care a cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4 din legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligaţia de a reţine şi vira contribuţia de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunţate în cauză în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii formulată de reclamanta M.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1954 din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 673 din 26 iulie 2002 a Tribunalului Maramureş şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta M.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2381/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 2378/2003. Civil. Pretentii. Recurs în anulare → |
|---|
