ICCJ. Decizia nr. 2378/2003. Civil. Pretentii. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2378
Dosar nr. 1008/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 17 mai 2001 reclamantul G.V. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i restituie sumele de bani reţinute cu titlu de impozit pentru ajutorul bănesc ce i-a fost acordat la trecerea în rezervă cu drept de pensie.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost trecut în rezervă la data de 31 mai 2000 şi că potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de ajutoare neimpozabile stabilite în raport de solda lunară brută avută în luna schimbării poziţiei de activitate.
Pârâtul Ministerul de Interne a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată, precum şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice cu motivarea că sumele reţinute cu titlu de impozit au fost virate la bugetul de stat.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 640 din 25 octombrie 2001, a admis acţiunea reclamantului G.V. şi a obligat pe pârâtul Ministerul de Interne să-i plătească suma de 81.223.532 lei reprezentând valoarea actualizată a drepturilor băneşti neacordate la data pensionării, actualizate. A fost admisă cererea de chemare în garanţie şi a fost obligat Ministerul Finanţelor Publice să plătească pârâtului sumele datorate de acesta reclamantului.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu.
Soluţia tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 471 din 4 martie 2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul de Interne şi de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Finanţelor Publice Sibiu.
Împotriva hotărârilor date în cauză, la data de 4 martie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138 din 2 octombrie 2000 şi nr.59 din 27 aprilie 2001, recurs în anulare susţinând că hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate cu în călcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, sunt vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută şi nu netă, conform prevederilor art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, acestea nefiind scutite de impozit pe venit. Ajutoarele prevăzute de Legea nr. 138/1999 nu se identifică cu cele prevăzute de art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999, întrucât ajutoarele militarilor sunt venituri asimilate salariului, iar nu indemnizaţiei cu destinaţie specială, ce reprezintă forme de sprijin acordate celor aflaţi în nevoie de natura acelora enumerate în normele metodologice privind punerea în aplicare a OG nr. 73/1999 aprobate prin HG nr. 1066/1999.
Recursul în anulare este fondat.
Reclamantul G.V., ofiţer activ în Ministerul de Interne, a fost trecut în rezervă cu drept de pensie la 31 mai 2000 şi la data trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de un ajutor în raport de solda lunară brută pentru o vechime efectivă de militar de 27 ani, 3 luni şi 10 zile.
Reclamantul nu a contestat modul de calcul al sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit şi a HG nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 73/1999, iar instanţele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit.
O atare soluţie este, însă, greşită.
Astfel, deşi este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda brută lunară, acest text trebuie raportat la dispoziţiile art. 5 din OG nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit şi respectiv HG nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, deşi confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Or, faţă de împrejurarea că însăşi Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidenţă că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condiţiile art. 31 din lege, decurg din statutul lor de salariaţi şi, prin urmare sunt supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Că este aşa o confirmă şi Normele Metodologice pentru aplicarea OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin HG nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art. 5 din ordonanţă, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.
Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinaţie specială cum ar fi ajutoarele acordate soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgenţă acordat de guvern şi de primari în situaţii de necesitate; ajutorul de înmormântare şi altele.
Textul menţionat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută şi prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială şi având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice alt venit brut.
De altfel, art. 86 din OG nr. 73/1999 cuprinde expres dispoziţia conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menţionatei ordonanţe, ceea ce confirmă odată în plus intenţia legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunţate în cauză şi se vor respinge ca nefondate atât acţiunea reclamantului, cât şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 471 din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 640 din 25 octombrie 2001 şi respinge ca nefondate acţiunea formulată de reclamantul G.V. şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 238/2003. Civil. Pretentii. Recurs în anulare → |
|---|
