ICCJ. Decizia nr. 2381/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2381
Dosar nr. 5025/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 septembrie 2002 reclamanţii au chemat în judecată Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi CASAOPSNAJ solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să le restituie sumele încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariu, fiecărui reclamant, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pe perioada ianuarie 2000-septembrie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că prin Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar, precum şi pentru familiile acestora.
Se mai arată că aceste prevederi au caracter special şi ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1997 privind asistenţa medicală, lege care are un caracter general.
Ministerul Public a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece reclamanţii au dreptul la asistenţă medicală gratuită dacă fac dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.
CASAOPSNAJ a formulat întâmpinare invocând lipsa calităţii procesuale pasive şi necompetenţa teritorială a tribunalului şi o cerere de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin care a solicitat obligarea acesteia să îi restituie cota de 25% din sumele pretinse de reclamanţi, cotă ce i-a fost virată în baza art. 21 alin. (2) lit. c) din Statut.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin întâmpinare, a ridicat excepţia lipsei calităţii de chemată în garanţie şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 340 din 19 noiembrie 2002 a admis în parte acţiunea, a obligat intimatele Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi Ministerul Public să restituie sumele reţinute reclamanţilor cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate pe perioada ianuarie 2000 – septembrie 2002 şi să sisteze reţinerea contribuţiei la asigurările sociale de sănătate începând cu data rămânerii definitive a sentinţei, a admis cererea de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Sănătate formulată de CASAOPSNAJ şi, în consecinţă a obligat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să restituie la CASAOPSNAJ cota de 25% din sumele pretinse de reclamanţi, şi a respins excepţia privind necompetenţa teritorială şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de CASAOPSNAJ şi excepţiile privind lipsa calităţii de chemată în garanţie şi inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că în perioada ianuarie 2000 – septembrie 2002, prin Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, dispoziţii legale care se coroborează cu prevederile Legii nr. 145/1997.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 84/2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâţii CASAOPSNAJ, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi de chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că gratuitatea asistenţei medicale a categoriei de persoane din care fac parte reclamanţii nu poate fi interpretată decât prin scutirea de plată a contribuţiei la fondul de asigurări sociale de sănătate, astfel că pretenţiile reclamanţilor sunt justificate.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 340 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Neamţ şi a deciziei civile nr. 84 din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău considerând că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, lucru ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi de Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
De asemenea, se susţine că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se mai invocă şi faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată, obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres, în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca urmare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi cu aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă, pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut faptul că atât în considerentele hotărârilor criticate, cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, însă interpretarea lor este total diferită.
Astfel printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a se reţine următoarele:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în art. 99 alin. (2).
În acest sens Guvernul a emis, la 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată că beneficiul prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care stipulează la art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în alin. (2) arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiată de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, anume ca beneficiile gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din aceeaşi lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Prin urmare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai sus enunţate, încălcând esenţial legea, lucru ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele învederate mai sus urmează a se reţine şi faptul că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate" ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost construită în sensul ca gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.
Aşa fiind, faţă de considerentele mai sus arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile criticate, iar pe fond, a se respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 84 din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 340 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, şi pe fond respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 239/2003. Civil. Drepturi banesti. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 238/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
