ICCJ. Decizia nr. 2388/2003. Civil. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2388
Dosar nr. 2174/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 27 martie 2003, în dosarul nr. 757/2003, cererea petentei D.V.D. privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil.
Astfel, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este prevăzut în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesuală civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare sau modificare.
Reglementarea menţionată are aptitudinea de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de art. 21 din Constituţia Românie şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În raport de aceste exigenţe, normele procesuale civile privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei legal atribuite sunt imperative, de ordine publică.
Ca atare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu încălcarea lor.
În consecinţă, calea procesuală exercitată de persoane aflate în situaţii juridice trebuie să fie aceeaşi, admisibilitatea fiind condiţionată de folosirea căii de atac în condiţiile legii.
Potrivit legii procesuale civile, cu referire la normele constituţionale şi convenţiei menţionate, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport de condiţiile ce se cer întrunite cumulativ, între care se înscrie, printre altele, şi cea privitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti stabilită de lege ca fiind susceptibilă de reformare sau retractare.
Aşa cum a rezultat din criticile formulate de petentă, prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar al încheierii criticate, în considerarea caracterului autonom al acesteia.
Însă caracterul autonom al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este exclus în raport de dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II-a C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate odată cu fondul, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de legea procesuală civilă şi de strictă aplicare.
Cu referire la încheierea prin care s-a respins recuzarea, legea procesuală civilă nu a reglementat expres posibilitatea atacării cu recurs.
Mai mult, potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Aşadar, sub aspectul căilor de atac, încheierea menţionată este supusă regulii generale arătate.
Or, a recunoaşte unei încheieri o cale de atac neprevăzută de legea procesuală civilă apare ca fiind o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul declarat de petentă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de D.V.D. împotriva încheierii din 27 martie 2003 (dosar nr. 757/2003) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2485/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2355/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs → |
|---|
