ICCJ. Decizia nr. 242/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 242
Dosar nr. 1183/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2008/C/2002 reclamantul B.A.I. a chemat în judecată Primăria comunei Lieşti, judeţul Galaţi şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ca pârâta să-i acorde reparaţii materiale constând în restituire prin echivalent pentru două imobile, terenuri situate în intravilanul localităţii.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 a notificat prin executorul judecătoresc, Primăria Lieşti, judeţul Galaţi, solicitând ca pentru două terenuri care au aparţinut mamei sale, în prezent decedată, deţinute fără titlu de Primărie şi pe care sunt edificate construcţii de interes public, să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent, respectiv terenuri cu suprafeţe egale. În măsura în care nu există posibilitatea acordării unor suprafeţe egale de teren, pentru diferenţa de teren solicită reparaţii prin echivalent în bani.
Că Primăria Lieşti nu s-a conformat prevederilor Legii nr. 10/2001 şi nu a răspuns la notificare în termenul de 60 zile prevăzut de art. 23 din lege prin emiterea unei dispoziţii motivate, răspunsul cuprins în adresele nr. 1540 din 22 martie 2002 şi nr. 1540/1 din 22 martie 2002 nefiind conform cu prevederile legii.
Prin sentinţa civilă nr. 281/F din 23 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, acţiunea reclamantului B.A.I. este respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active, cu motivarea că reclamantul mai are doi fraţi, alături de care trebuia să formuleze acţiunea de faţă, în calitate de moştenitori după defuncta lor mamă B.Z.
Apelul declarat de reclamantul B.A.I. împotriva sentinţei civile nr. 281/F din 23 mai 2002 a fost admis prin Decizia civilă nr. 84/A din 14 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care a anulat sentinţa apelată, reţinând cauza pentru completarea probelor şi rejudecare în fond.
Prin Decizia civilă nr. 103/A din 19 decembrie 2002 Curtea de Apel Galaţi rejudecând cauza respinge ca nefondată acţiunea reclamantului.
La termenul de judecată din 19 decembrie 2002 fixat de instanţă pentru soluţionarea în fond a cererii formulată de reclamant împotriva pârâtei Primăria Lieşti, acesta îşi precizează cererea în sensul că solicită ca Primăria Lieşti să fie obligată să emită dispoziţie motivată pentru cele două notificări trimise în baza Legii nr. 10/2001. Faţă de această precizare şi considerând că din actele aflate la dosar şi din acţiunea formulată nu rezultă modalitatea trecerii imobilelor în proprietatea statului (cu titlu sau fără titlu) dacă terenurile sunt ocupate în parte sau în totalitate de "instituţii socio-culturale de interes public", dacă au destinaţie agricolă, fiind incidente prevederile Legii nr. 18/1991, dar nici care este cererea concretă a reclamantului cu privire la forma măsurilor reparatorii (prin echivalent, restituire în natură integrală sau în parte) s-a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Împotriva deciziei civile nr. 103/A din 19 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi reclamantul B.A.I. a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora arată în esenţă următoarele:
- în cele două notificări adresate Primăriei a precizat modalitatea în care terenurile au intrat în posesia pârâtei şi utilizarea pe care o au în prezent;
- a precizat forma măsurilor reparatorii pe care le solicită;
- a depus toate actele necesare pentru soluţionarea cererii sale.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 din aceeaşi lege, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie, sau după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În alin. (2) al art. 23 se menţionează că persoana îndreptăţită are dreptul să susţină în faţa organelor de conducere ale unităţii deţinătoare cererea de restituire şi în acest scop ea va fi invitată în scris, în timp util să ia parte la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare, iar în procesul verbal întocmit cu acest prilej se va consemna eventual necesitatea completării materialului probator de către persoana îndreptăţită, susţinerile şi lămuririle date de aceasta la solicitarea deţinătorului imobilului, precum şi orice alte situaţii sau împrejurări necesare pentru soluţionarea corespunzătoare a notificării.
După îndeplinirea acestor formalităţi unitatea deţinătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca prin decizie, sau după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
În cauză intimata-pârâtă Primăria Lieşti, nu a respectat prevederile legale menţionate şi deşi în notificările adresate de către reclamant avea suficiente date pentru identificarea imobilului, nu a emis dispoziţia de restituire a imobilului în natură, ori cuprinzând oferta de restituire prin echivalent ci a comunicat persoanei îndreptăţite un simplu răspuns negativ cuprins într-o adresă, cu recomandarea de a urma procedura prevăzută de art. 14 din HG nr. 614/2002.
Modalitatea de a se pronunţa asupra notificărilor primite în felul arătat nu se justifică şi faţă de împrejurarea că reclamantul a cerut să fie convocat în faţa organului de conducere al unităţii deţinătoare pentru aş susţine cererea de restituire.
Aşa fiind, cum recurentul şi-a precizat cererea la termenul de judecată din 19 decembrie 2002 în sensul că solicită obligarea intimatei Primăria Lieşti să emită dispoziţia prevăzută de Legea nr. 10/2001 respingerea ca nefondată a acţiunii formulate de recurent este greşită, urmând a se admite recursul şi casându-se Decizia recurată să se trimită cauza la Curtea de Apel Galaţi în vederea rejudecării cu observarea considerentelor deciziei de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.A.I. împotriva deciziei nr. 103/A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2422/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 239/2003. Civil. Drepturi banesti. Recurs în... → |
|---|
