ICCJ. Decizia nr. 2422/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2422
Dosar nr. 4650/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 28 august 2003 s-a înregistrat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 516 din 3 martie 2003 a Curţii de apel Alba Iulia şi a sentinţei civile nr. 581 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Sibiu, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, acestea fiind şi vădit netemeinice.
Analizând recursul în anulare precum şi dosarele ataşate, Curtea constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, adresată la 22 mai 2002 Tribunalului Sibiu, reclamantul C.N.D. a chemat în judecată Serviciul Român de Informaţii – U.M. 0198 Bucureşti şi Secţia judeţeană de informaţii Sibiu, solicitând instanţei să oblige pe pârâte la plata unei sume de bani reprezentând diferenţa dintre ajutorul brut neimpozabil la care avea dreptul ca urmare a trecerii în rezervă la 29 februarie 2000 şi ajutorul net pe care l-a primit, sumă actualizată potrivit indicelui de inflaţie începând cu martie 2000 până la data plăţii şi în continuare până la achitarea efectivă.
A motivat reclamantul cererea sa prin invocarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, conform căruia avea dreptul la plata unui ajutor egal cu 12 solde brute neimpozabile, precum şi a art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege, potrivit cu care i se mai datorau 16 solde, corespunzător celor 8 ani rămaşi până la vârsta limită de pensionare.
A mai arătat că la data promovării acţiunii i s-au achitat drepturile băneşti, dar în cuantum net, iar nu brut, iar plata i s-a făcut eşalonat, iar nu integral la trecerea în rezervă, astfel că prin devalorizare, drepturile sale au fost afectate. S-a depus copia deciziei de pensionare.
Pârâta Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. De asemenea a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, faţă de dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, secţia judeţeană de informaţii Sibiu, neavând personalitate juridică.
Prin încheierea din 12 septembrie 2002 această excepţie a fost respinsă de instanţă, iar prin sentinţa civilă nr. 581 din 31 octombrie 2002 Tribunalul Sibiu a admis acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
A fost obligat pârâtul SRI – U.M. 0198 la plata sumei de 66.173.361 lei reprezentând valoarea actualizată a diferenţei dintre ajutorul brut şi ajutorul net aferent celor 28 de solde brute pe perioada aprilie 2000-septembrie 2002, sumă ce urma fi actualizată la data plăţii.
De asemenea, acelaşi pârât a fost obligat la plata sumei de 91.249.887 lei, valoarea actualizată a 10 solde lunare până la împlinirea vârstei de pensionare.
A fost obligat chematul în garanţie la plata aceloraşi sume către pârâtul SRI, acţiunea fiind respinsă faţă de pârâtul Secţia Judeţeană de Informaţii Sibiu.
În motivarea soluţiei adoptate, Tribunalul Sibiu a reţinut în esenţă următoarele:
Dispoziţiile art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 nu este aplicabil în speţă, ajutoarele cuvenite reclamantei nu se încadrează în categoria veniturilor din salarii, intenţia legiuitorului nefiind aceea de a abroga art. 31 din Legea nr. 138/1999, o dispoziţie explicită sub acest aspect fiind ulterioară pensionării (OUG nr. 136/2000).
Cu privire la numărul soldelor la care reclamantul mai avea dreptul până la împlinirea vârstei de pensionare – 55 ani – instanţa a reţinut că pârâtele au eludat art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, limitând drepturile acordate în raport cu un alt criteriu – limita de vârstă pentru grad (50 ani).
Pentru acordarea actualizării s-a avut în vedere situaţia de calcul rezultată din expertiza contabilă extrajudiciară întocmită.
Ca atare, conform art. 998 C. civ. s-a constatat fapta culpabilă a plătitorului care nelegal a reţinut impozitul şi a făcut plata eşalonată a drepturilor.
Faţă de cea de-a doua pârâtă, instanţa a reţinut că aceasta nu are personalitate juridică, motiv pentru care acţiunea s-a respins faţă de aceasta.
Admiterea cererii de chemare în garanţie a fost motivată prin împrejurarea că impozitele s-au vărsat la bugetul de stat.
Hotărârea a fost menţinut de Curtea de apel Alba Iulia, care prin Decizia civilă nr. 516 din 3 martie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul SRI – U.M. 0645 Sibiu reprezentat prin U.M. 0198 Bucureşti şi de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia judeţeană a finanţelor publice Sibiu.
A reţinut instanţa de recurs soluţia adoptată prin referire la caracterul de normă specială al Legii nr. 138/1999 în raport cu OG nr. 73/1999, prin enumerarea doar exemplificativă cuprinsă în Normele metodologice de aplicare a OG nr. 73/1999.
Cu privire la necompetenţa teritorială invocată, s-a considerat că această excepţie a fost corect respinsă de instanţa de fond faţă de sediul unităţii la care contestatorul şi-a desfăşurat activitatea.
Împotriva acestor hotărâri, la cererea SRI, în termen legal Procurorul general a declarat prezentul recurs în anulare.
Se susţine că ambele instanţe au aplicat greşit legea, respectiv OG nr. 73/1999 şi Normele acesteia de aplicare când au inclus plăţile compensatorii acordate reclamantului ca fiind neimpozabile.
Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.
Art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în vigoare de la 1 august 1999, stabileşte, într-adevăr, că la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar şi ca salariat civil (…) beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziţiei de activitate (…).
La 31 august 1999 a intrat însă în vigoare OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit care în art. 5 lit. a) enumeră veniturile neimpozabile: ajutoarele, indemnizaţiile ş.a. În explicitarea acestui text, Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 1066/1999 enumeră ce tipuri de venituri şi ajutoare au fost avute în vedere de emitentul OG nr. 73/1999; alocaţii de stat pentru copii, ajutor de şomaj, alocaţie de sprijin, ajutoare pentru refugiaţi, indemnizaţii pentru veteranii de război etc. Deşi enumerarea nu pare a fi limitativă, ea nu include şi veniturile de natura celui din speţă. Acest gen de venituri beneficiază de o reglementare specială în art. 5 lit. f) din ordonanţă, potrivit căruia sunt scutite de impozit sumele reprezentând plăţi compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele ce nu îndeplinesc condiţiile de pensie.
Art. 86 din OG nr. 73/1999 prevede că la data intrării sale în vigoare se abrogă orice alte dispoziţii contrare. Ca atare, dispoziţiile din art. 31 al Legii nr. 138/1999, care făceau trimitere la solda lunară brută, au fost abrogate prin art. 5 lit. f) din OG nr. 73/1999, ulterioară, care se referă la solda lunară netă ca bază de calcul a drepturilor cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare.
În speţă, ambele instanţe au interpretat greşit aceste dispoziţii legale, constatând în mod nelegal că veniturile – plăţi compensatorii nu a fi supuse impozitării. Se impune de aceea ca prin admiterea recursului în anulare, sub acest aspect, hotărârile să fie desfiinţate.
Faţă de împrejurarea că în speţă s-a mai pus în discuţie o problemă, aceea a numărului soldelor cuvenite reclamantului ca urmare a trecerii sale în rezervă „din oficiu" înaintea vârstei de pensionare, se constată că acest capăt de cerere a fost corect soluţionat de instanţe, reclamantul având dreptul potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar la un ajutor egal cu două solde lunare corespunzător fiecărui an rămas până la limita de vârstă. Din înscrisurile depuse la dosar de U.M. 0645 Sibiu rezultă că deşi reclamantul îndeplinea condiţiile pentru avansarea de la gradul de căpitan la cel de maior, acest lucru nu s-a întâmplat datorită lipsei de funcţii. Ca atare, din motive neimputabile reclamantului acesta a rămas la vârsta de 46 ani cu funcţia de căpitan, în raport cu care pârâţii au stabilit că în aplicarea art. 31 alin. (2) din lege ar avea dreptul numai la un număr de solde corespunzător cu circa trei ani cât mai erau până la împlinirea vârstei de 50 ani, prevăzută în Legea nr. 80/1995 ca limită pentru gradul de căpitan. Art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999 nu face referire la limita de vârstă de grad, în funcţie de care i s-au calculat drepturile băneşti reclamantului, ci la limita de vârstă de pensionare, care, necontestat, era de 55 ani, aspect corect reţinut în hotărârile atacate prin recursul în anulare.
Se impune de aceea ca în rejudecare să se determine, pe baza unei expertize tehnice judiciare contabile, recalcularea drepturilor cuvenite reclamantului pentru încă 10 solde lunare, spuse impozitării, actualizate în raport cu data de 10 aprilie 2000 (când, conform înscrisului de la dosar fond reclamantul şi-a încasat drepturile calculate de pârâte).
Pentru considerentele anterior expuse, recursul în anulare va fi admis, vor fi casate cele două hotărâri judecătoreşti, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în limitele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 516 din 3 martie 2003 a Curţii de Alba Iulia şi a sentinţei civile nr. 581 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Sibiu şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 242/2003. Civil. Ordonanta presedentiala.... | ICCJ. Decizia nr. 242/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
