ICCJ. Decizia nr. 2447/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2447
Dosar nr. 2091/2003
Şedinţa publică de la 28 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 324 din 30 iulie 1999, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea reclamantei SC G.O. SA Cluj împotriva pârâtei SCCA M. Cluj şi în consecinţă a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei dreptul ei de proprietate asupra terenului înscris în C.F. 5697 top 4588 şi a construcţiilor existente pe această parcelă, situat în Cluj Napoca, sub A+1 casă pe fundaţie de piatră, zidărie din cărămidă acoperită cu ţiglă, formată din trei încăperi, prăvălie cu două încăperi, magazie birou şi WC, corp II construcţie din cărămidă pe placă de beton cu acoperiş, terasă, compus din un atelier de întreţinere, un atelier pentru segmenţi, un atelier de sculărie, corp III construcţie P+1 pe fundaţie de beton, zidărie de cărămidă cu acoperiş, terasă, compus din două ateliere de lăcătuşerie, 2 grupuri sociale, 2 garderobe, duşuri, 1 coridor, 1 sală sub ascensor iar la etajul 1 cu 4 magazii şi un coridor, corp IV/2 construcţie P+2 pe fundaţie de beton, zidărie de cărămidă, acoperită cu ţiglă , compusă din: la parter un atelier spălătorie chimică, un lift, etajul I atelier mase plastice; etaj II 3 birouri, 1 coridor, şopron S2 pe placă de beton, acoperit cu tablă, magazie M 4/2 pe fundaţie de beton, zidărie din BCA, acoperită cu tablă.
Instanţa a dispus intabularea acestora conform tabelului de mişcare a parcelelor, anexa 2 din expertiza topo efectuată de inginer B.V. (dosar nr. 6940/1998 al Judecătoriei Cluj), înscris despre care s-a arătat că face parte integrantă din sentinţă, precum şi evacuarea pârâtei de pe proprietatea reclamantei.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii de 100.000 lei/zi.
Instanţa a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantei şi a Consiliului Local Cluj-Napoca, a Consiliului Judeţean Cluj şi a SC F. SA Cluj pentru constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu şi rectificarea corespunzătoare de C.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că înfiinţarea societăţii reclamante a fost dispusă prin decizia nr. 510/1990 emisă de Prefectura Cluj în temeiul Legii nr. 15/1990. Prin actul de constituire a fost reglementată şi problema patrimoniului persoanei juridice iar ulterior, prin decizia nr. 21/1993 a Consiliului Judeţean Cluj s-a dispus transferul în favoarea reclamantei a imobilului înscris în C.F. 5697 Cluj nr.top 4584 cu destinaţie de sediu şi atelier de producţie, trecerea operând din administrarea IIMS M.R. Cluj.
Ulterior, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, reclamanta a obţinut recunoaşterea dreptului asupra terenului în suprafaţă de 1746 mp, înscris în C.F. 5697 Cluj.
Pe de altă parte, s-a stabilit că în C.F. 2514 Cluj apare înscris dreptul de proprietate al pârâtei-reclamante SCCA M. Cluj asupra parcelei cu nr.top 3116, cele două imobile, situate în Cluj-Napoca, fiind vecine.
Făcând referire la principiul accesiunii imobiliare artificiale, instanţa a reţinut că nu s-au administrat probatorii care să răstoarne prezumţia potrivit căreia construcţiile existente pe parcela cu nr.top 4584 aparţin titularului dreptului de proprietate înscris în C.F. 5697 Cluj.
Aşa fiind, potrivit prevederilor art. 480 C. civ. a fost admisă acţiunea principală şi respinsă cererea reconvenţională, cu consecinţa evacuării pârâtei-reclamante.
Apelul declarat de pârâta-reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, cu o motivare similară, prin decizia civilă nr. 273 din 6 iunie 2000 a Curţii de Apel Oradea, unde cauza a fost strămutată de către Curtea Supremă de Justiţie.
Împotriva acestei decizii pârâta-reclamantă a declarat recurs.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin decizia nr. 2006 din 22 mai 2002 a reţinut, sub un prim aspect, natura civilă, iar nu comercială, a litigiului şi a admis recursul, casând decizia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Curtea a stabilit că în mod greşit depunerea motivelor de apel a fost considerată ca tardivă, astfel încât nu se justifica analizarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate numai pe baza probatoriilor şi a susţinerilor de la tribunal.
În fond după casare cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Oradea cu nr. 3960/2002.
Examinând probatoriile administrate în contextul cererilor formulate pe cale principală şi incidentală, instanţa de apel a pronunţat decizia civilă nr. 10/A din 12 martie 2003 prin care a admis apelul declarat de pârâtă, schimbând în parte sentinţa şi dispunând disjungerea cererii privind despăgubirile formulate de pârâtă având ca obiect investiţiile făcute la imobil; a fost suspendată judecata acestui capăt de cerere până la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3483/2002, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut în esenţă că:
- transferurile de patrimoniu, cu privire la imobilul în litigiu, operate până în anul 1990 ca urmare a unor fuziuni de persoane juridice şi înfiinţarea altora noi, nu evidenţiază motive de nelegalitate a acestora, cu menţiunea că toate operaţiunile au fost tutelate de proprietarul unic, Statul Român, iar la cercetarea validităţii lor au fost avute în vedere normele în vigoare la momentul în care actele au fost încheiate;
- în aceste condiţii, reclamanta făcând dovada dobândirii dreptului său de proprietate, instanţa de fond a aplicat corect regulile accesiunii imobiliare artificiale şi a admis acţiunea în revendicare;
- în privinţa cererii privind contravaloarea investiţiilor pretinse de apelanta-pârâtă ca fiind efectuate de ea la imobil, rezolvarea sa depinde de soluţionarea cauzei aflate pe rolul Curţii Supreme de Justiţie şi întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-reclamantă SCCA M. Cluj-Napoca, susţinând că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Sintetizând criticile formulate, care sunt insuficient sintetizate, Înalta Curte reţine că ele vizează în principal următoarele aspecte:
- intimata nu are calitate procesuală pasivă cu privire la o casă din cărămidă, revendicată de reclamantă şi al cărei proprietar titular era Statul Român;
- instanţa de apel a ignorat în mare parte motivele pentru care Curtea Supremă de Justiţie a dispus casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului, omiţând între altele, să se pronunţe cu privire la ilegalitatea actelor juridice administrative şi la cererea recurentei vizând evacuarea reclamantei din mai multe corpuri de clădire;
- motivarea deciziei cuprinde argumente contradictorii, dar şi alte le străine de natura pricinii;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor dovezilor administrate;
- a fost încălcată legea, menţinându-se ca valabile acte juridice administrative vădit ilegale, în condiţiile în care Consiliul Judeţean Cluj a emis două decizii cu nr. 21 din 7 aprilie 1993, având conţinut diferit.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei în raport de probatoriile administrate şi criticile formulate, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat.
Instanţa de apel a făcut o analiză completă a susţinerilor părţilor şi a pronunţat o soluţie în concordanţă cu probatoriile administrate.
Astfel, sub un prim aspect, nu poate fi primită susţinerea pârâtei-recurente cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive referitoare la o casă din cărămidă în condiţiile în care construcţiile revendicate au, în ansamblu, un regim juridic unitar, aşa cum de altfel se arată şi în cererea reconvenţională a aceleiaşi părţi.
Nici afirmaţia potrivit căreia Curtea de apel ar fi încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ignorând dezlegările date în decizia de casare cu trimitere, nu are raport real.
Instanţa de apel a verificat fiecare etapă a transmisiunilor patrimoniale şi actele administrative respective, concluzionând corect, pe baza regulii tempus regit octum că ele au fost valabile iar efectele lor juridice urmează să fie recunoscute.
Pe de altă parte, cererea pârâtei, în cadrul acţiunii reconvenţionale, vizând evacuarea reclamantei din mai multe corpuri de clădire, a fost respinsă în contextul respingerii cererii reconvenţionale, astfel încât nu există o nepronunţare din partea instanţei.
Critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este de asemenea nefondată.
Decizia recurată are o motivare amplă şi sistematizată, cuprinzând atât consideraţii teoretice de ordin general în domeniul analizat cât şi o analiză amănunţită a situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate.
De asemenea, aprecierea cu caracter general în sensul că nu ar fi fost examinate „toate dovezile administrate” nu rezistă analizei, în decizie existând o enumerare, dublată de aprecieri cu privire la pertinenţă şi utilitate, a tuturor probatoriilor.
În fine, susţinerea recurentei vizând existenţa a două decizii administrative având aceeaşi dată dar conţinut diferit rămâne, inclusiv în această fază a pricinii, o simplă aserţiune lipsită de suport probatoriu şi de eficienţă.
Aşa fiind, cum decizia atacată este în întregime legală şi temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SCCA M. Cluj Napoca, împotriva deciziei civile nr. 10/A din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3945/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1399/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
