CSJ. Decizia nr. 2476/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2476DOSAR NR.2429/2003
Şedinţa din camera de consiliu de 6 iunie 2003
S-a luat în examinare conflictul negativ de competenţă intervenit între Tribunalul Neamţ şi Tribunalul Iaşi cu privire la cererea formulată de A.Ş.
În lipsa părţilor, care nu au fost citate.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.759/28.03.2003 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Neamţ a competenţei de soluţionare a cererii în pretenţii formulate de reclamantul A.Ş.
S-a reţinut că şi pentru pretenţiile privind restituirea sumelor reprezentând contribuţia de asigurări de sănătate reţinută nelegal pe perioada când reclamantul a funcţionat ca judecător la Judecătoria Hârlău, competenţa aparţine Tribunalului Neamţ, investit şi cu alte capete de cerere.
Constatând că prin încheierea din 17.01.2003 Tribunalul Neamţ, secţia civilă, în dosarul nr.4964/2002, a disjuns capetele de cerere din acţiunea reclamantului, iar pentru cel menţionat şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Iaşi, această din urmă instanţă a constatat conflictul negativ de competenţă şi a sesizat în acest sens Curtea Supremă de Justiţie.
Examinând cauza în contextul art.22 C.proc.civ., Curtea va constata că în raport de prevederile art.9 şi 12 C.proc.civ., competenţa aparţine pentru toate capetele de cerere Tribunalului Neamţ.
Aceasta deoarece reclamantul a ales dintre mai multe instanţe deopotrivă de competente, iar cenzurarea voinţei sale, în condiţiile în care, ca în speţă, normele nu sunt de ordine publică, este nelegală iar disjungerea capetelor de cerere nejustificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Neamţ competenţa soluţionării cererii formulate de A.Ş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2478/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 982/2003. Civil. Legea nr. 10/2201. Recurs → |
---|