ICCJ. Decizia nr. 2517/2003. Civil. Actiune în revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2517
Dosar nr. 4588/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 51 din 14 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a fost admisă în parte acţiunea în revendicare imobiliară introdusă de reclamanţii M.I.A. şi A.I.M. împotriva pârâţilor Consiliul Judeţean Botoşani, Primăria Botoşani şi Muzeul Judeţean Botoşani, cu consecinţa obligării primului şi celui de al treilea pârât, să restituie reclamanţilor în natură, în deplină proprietate şi posesie imobilul, compus din clădirea numită „Muzeul de etnografie" Botoşani şi suprafaţa aferentă de 2200 mp teren, conform identificării şi delimitării efectuate prin raportul de expertiză, expert I.D., omologat ca parte integrantă a hotărârii.
Totodată a fost respinsă acţiunea îndreptată împotriva Primăriei municipiului Botoşani ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a stabilit în esenţă că pârâţii ocupă fără titlu valabil imobilul proprietatea reclamanţilor care a fost preluat forţat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 480–481 C. civ. precum şi a dispoziţiilor Decretului 111/1951 din proprietatea antecesorilor reclamanţilor în anii 1947–1948.
Hotărârea primei instanţe a fost infirmată prin Decizia civilă nr. 63 din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, care admiţând apelurile declarate de pârâţii obligaţi, a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea în revendicare ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat că reclamanţii nu ar mai putea revendica imobilul prin acţiunea de drept comun, şi cererea de predare în natură nu ar mai putea fi primită, întrucât aceştia au ales între timp calea despăgubirii reglementată de Legea nr. 112/1995, pe care au obţinut o hotărâre judecătorească irevocabilă de acordare a sumei de 715.558.800 lei pentru acelaşi imobil, aşa încât odată exprimat dreptul de opţiune, principiul disponibilităţii ar acţiona fără cale de întoarcere.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale, reclamanţii I.A.M. şi A.I.M.
Invocând lipsa de temei legal a hotărârii şi aplicarea greşită a legii, recurenţii au susţinut în esenţă că instanţa de apel a soluţionat litigiul pe o excepţie de inadmisibilitate care nu a fost pusă în discuţia părţilor încălcându-se în acest mod dreptul lor esenţial la apărare.
Recursul este fondat.
Prin apelul declarat de Consiliul Judeţean Botoşani s-a invocat inadmisibilitatea acţiunii în revendicare imobiliară de drept comun, în raport de existenţa procedurilor reglementate de Legile speciale nr. 112/1995 şi nr. 10/2001, susţinându-se cu alte cuvinte ca odată cu intrarea în vigoare a actelor normative menţionate, apărarea dreptului de proprietate în temeiul dispoziţiilor art. 480–481 C. civ. de către proprietarul care a pierdut posesia lucrului împotriva posesorului neproprietar nu ar mai fi admisibilă.
Evitând pronunţarea asupra excepţiei prin prisma susţinerilor explicite privind aplicabilitatea exclusivă a legilor speciale, instanţa de apel a reţinut inadmisibilitatea acţiunii, prin prisma principiului electa una via si a exercitării principiului disponibilităţii peste limitele legal posibile.
Din examinarea încheierii de dezbateri precum şi a celor anterioare rezultă că excepţia în limitele şi cu înţelesul de mai sus, nu a fost pusă în discuţia părţilor, ceea ce reprezintă netegăduit îngrădire a dreptului la aprobare pentru reclamanţii cărora le-au fost opusă cu consecinţa gravă a respingerii acţiunii, fără ca aceştia să-şi poată exercita dreptul elementar la apărare.
Se cuvine totodată şi menţiunea că argumentul reţinut de instanţa de apel în sensul existenţei unei hotărâri „irevocabile" pentru acordarea de despăgubiri, nu are acoperire în dovezile cauzei, întrucât copia acelei sentinţe depuse pentru prima dată în apel cu prilejul dezbaterii apelului, nu poartă o astfel de menţiune.
În consecinţă recursul se va admite, se va dispune casarea hotărârii atacate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., pentru o bună administrare a justiţiei cauza va fi trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii I.A.M., A.I.M. împotriva deciziei nr. 62 din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi pentru o mai bună administrare a justiţiei, trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2520/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2459/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
